Psalmii 141
141
Psalmul acesta – negreșit –
De David e alcătuit
1Doamne, Te chem și strig la Tine.
Vino degrabă, pân’ la mine!
Să iei aminte, Domnul meu,
Atunci când Te voi chema eu!
2Să-mi fie ruga înălțată,
Precum tămâia se arată,
Iar ridicarea mâinii mele
Fie ca jertfele acele
Care se-aduc când se-nserează!
3Doamne, o strajă îmi așează
În fața gurii, să-mi păzească
Buzele când au să vorbească!
4Să nu-mi lași inima cuprinsă
De lucruri rele și împinsă
La faptele nelegiuite,
De oamenii cei răi iubite!
Cu cei cari rele făptuiesc,
Nu mă lăsa să mă-nsoțesc,
Să nu ajung apoi să vreau
Ca la al lor ospăț să stau!
5Mai bine vreau să fiu lovit
De cel care-i neprihănit,
Căci loviturile primite
Vor fi atunci, bine venite.
Voiesc ca să fiu pedepsit
De cel care-i neprihănit,
Căci îmi va fi pedeapsa lui,
Asemeni untdelemnului
Care-i turnat pe capul meu.
Nu voi întoarce capul eu,
De la pedeapsă, niciodată.
Dar ruga mea va fi-nălțată
În contra răutăților.
6Când de pe vârful stâncilor,
Cei răi ajunge-vor să vadă,
Judecători cum au să cadă,
Vor asculta vorbele mele
Și vor lua seama la ele.
7Așa precum e spintecat
Pământul când este brăzdat,
La fel și oasele ne sânt
Împrăștiate, de mormânt.
8De-aceea, către Tine, eu
Îmi îndrept ochii, Domnul meu.
La Tine să m-adăpostești
Și sufletul să-mi ocrotești!
9Mă scapă de cursa pe care
Cei răi mi-o-ntind, fără-ncetare!
Mă scapă de piedica lor!
10În lațul răutăților,
Să cadă cei ce se vădesc
Nelegiuiri că săvârșesc,
În timp ce eu, neîncetat,
Din lațul lor voi fi scăpat!
Selectat acum:
Psalmii 141: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 141
141
Psalmul acesta – negreșit –
De David e alcătuit
1Doamne, Te chem și strig la Tine.
Vino degrabă, pân’ la mine!
Să iei aminte, Domnul meu,
Atunci când Te voi chema eu!
2Să-mi fie ruga înălțată,
Precum tămâia se arată,
Iar ridicarea mâinii mele
Fie ca jertfele acele
Care se-aduc când se-nserează!
3Doamne, o strajă îmi așează
În fața gurii, să-mi păzească
Buzele când au să vorbească!
4Să nu-mi lași inima cuprinsă
De lucruri rele și împinsă
La faptele nelegiuite,
De oamenii cei răi iubite!
Cu cei cari rele făptuiesc,
Nu mă lăsa să mă-nsoțesc,
Să nu ajung apoi să vreau
Ca la al lor ospăț să stau!
5Mai bine vreau să fiu lovit
De cel care-i neprihănit,
Căci loviturile primite
Vor fi atunci, bine venite.
Voiesc ca să fiu pedepsit
De cel care-i neprihănit,
Căci îmi va fi pedeapsa lui,
Asemeni untdelemnului
Care-i turnat pe capul meu.
Nu voi întoarce capul eu,
De la pedeapsă, niciodată.
Dar ruga mea va fi-nălțată
În contra răutăților.
6Când de pe vârful stâncilor,
Cei răi ajunge-vor să vadă,
Judecători cum au să cadă,
Vor asculta vorbele mele
Și vor lua seama la ele.
7Așa precum e spintecat
Pământul când este brăzdat,
La fel și oasele ne sânt
Împrăștiate, de mormânt.
8De-aceea, către Tine, eu
Îmi îndrept ochii, Domnul meu.
La Tine să m-adăpostești
Și sufletul să-mi ocrotești!
9Mă scapă de cursa pe care
Cei răi mi-o-ntind, fără-ncetare!
Mă scapă de piedica lor!
10În lațul răutăților,
Să cadă cei ce se vădesc
Nelegiuiri că săvârșesc,
În timp ce eu, neîncetat,
Din lațul lor voi fi scăpat!
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca