Psalmii 17
17
Cuvânt de rugă pregătit,
Care de David e rostit
1Ascultă Doamne – al meu Tată –
Pricina mea nevinovată,
Și ia necontenit – Părinte –
La strigătele mele-aminte!
Pleacă-Ți urechea – Domnul meu –
Și-ascultă-mi rugile, mereu,
Pentru că ele sunt făcute
Cu buzele neprefăcute!
2Să se arate-acum, aș vrea –
În fața Ta – dreptatea mea!
Pleacă-Ți – te rog – a Ta privire,
Peste a mea neprihănire!
3Doamne, dacă vei căuta
La mine și-mi vei cerceta
Inima noaptea, vei vedea
Că nu găsești nimic în ea.
Încearcă-mi-o cu-a Ta măsură,
Să vezi că tot ce am în gură –
Adică ceea ce vorbesc –
E numai ceea ce gândesc.
4Cât despre legătura mea
Cu oamenii, Tu vei vedea
Că merg după cuvântul Tău
Și mă feresc de omul rău
Cari se arată-asupritor.
5Privește-mi urma pașilor
Și vei vedea că a mea cale
Pe plac îi e inimii Tale.
Nu se va clătina nicicând,
Piciorul meu, pe cale-Ți stând.
6La Tine strig, Doamne al meu,
Pentru că Tu m-asculți mereu!
Pleacă-Ți urechea către mine,
S-ajungă-al meu cuvânt, la Tine!
7Arată-mi Doamne – nu mai sta –
Acuma, bunătatea Ta
Cea minunată și cea mare,
Căci Tu îi scapi pe-aceia care
La Tine s-au adăpostit,
Și izbăvire-ai dăruit –
Prin a Ta dreaptă – tuturor,
Față de toți dușmanii lor!
8Ca pe a ochilor lumină,
Păzește-mă și fă să vină
Asupră-mi ocrotirea Ta,
Căci adăpost îmi voi căta
La umbra aripilor Tale,
9Când oameni răi îmi ies în cale
Și ne-ncetat mă prigonesc,
Iar cei care mă dușmănesc
S-au strâns cu toți să mă-mpresoare
Pentru că vor să mă omoare.
10Inima lor – o Doamne – iată,
Mereu le este încuiată;
În gura lor, neîncetat,
Vorbe semețe s-au aflat.
11Necontenit, mă urmăresc,
Mă înconjoară, mă pândesc
Gândind că au să mă-ncolțească
Și la pământ să mă trântească.
12Ei sunt asemeni unui leu
Flămând și lacom tot mereu,
Sau ca și puiul leului –
La pândă – în culcușul lui.
13O Doamne, Dumnezeul meu,
Te scoală-acuma, Te rog eu!
Ieși înainte și-mi doboară
Vrăjmașii care mă-nconjoară!
Cu sabia să îi lovești
Și astfel să mă izbăvești!
14Doamne, în mâna Ta cea tare,
Se află doar, a mea scăpare.
De oamenii ce-n lume sânt,
Mă scapă, căci ei, pe pământ –
În astă viață – și-au luat
Partea cea bună, ne-ncetat.
Cu bunătăți, Tu ai umplut
Pântecul lor și am văzut
Cât de sătui sunt fiii lor
Și cum apoi, prinosul lor,
La porci l-au aruncat. Dar eu
15Încredințat sunt că, mereu –
În nevinovăția mea –
Să Îți văd fața, voi putea.
De-ndată ce-o să mă trezesc,
Eu, chipul Tău, am să-l zăresc
Și-n fiecare zi, astfel,
Voi fi sătul, privind la El.
Selectat acum:
Psalmii 17: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 17
17
Cuvânt de rugă pregătit,
Care de David e rostit
1Ascultă Doamne – al meu Tată –
Pricina mea nevinovată,
Și ia necontenit – Părinte –
La strigătele mele-aminte!
Pleacă-Ți urechea – Domnul meu –
Și-ascultă-mi rugile, mereu,
Pentru că ele sunt făcute
Cu buzele neprefăcute!
2Să se arate-acum, aș vrea –
În fața Ta – dreptatea mea!
Pleacă-Ți – te rog – a Ta privire,
Peste a mea neprihănire!
3Doamne, dacă vei căuta
La mine și-mi vei cerceta
Inima noaptea, vei vedea
Că nu găsești nimic în ea.
Încearcă-mi-o cu-a Ta măsură,
Să vezi că tot ce am în gură –
Adică ceea ce vorbesc –
E numai ceea ce gândesc.
4Cât despre legătura mea
Cu oamenii, Tu vei vedea
Că merg după cuvântul Tău
Și mă feresc de omul rău
Cari se arată-asupritor.
5Privește-mi urma pașilor
Și vei vedea că a mea cale
Pe plac îi e inimii Tale.
Nu se va clătina nicicând,
Piciorul meu, pe cale-Ți stând.
6La Tine strig, Doamne al meu,
Pentru că Tu m-asculți mereu!
Pleacă-Ți urechea către mine,
S-ajungă-al meu cuvânt, la Tine!
7Arată-mi Doamne – nu mai sta –
Acuma, bunătatea Ta
Cea minunată și cea mare,
Căci Tu îi scapi pe-aceia care
La Tine s-au adăpostit,
Și izbăvire-ai dăruit –
Prin a Ta dreaptă – tuturor,
Față de toți dușmanii lor!
8Ca pe a ochilor lumină,
Păzește-mă și fă să vină
Asupră-mi ocrotirea Ta,
Căci adăpost îmi voi căta
La umbra aripilor Tale,
9Când oameni răi îmi ies în cale
Și ne-ncetat mă prigonesc,
Iar cei care mă dușmănesc
S-au strâns cu toți să mă-mpresoare
Pentru că vor să mă omoare.
10Inima lor – o Doamne – iată,
Mereu le este încuiată;
În gura lor, neîncetat,
Vorbe semețe s-au aflat.
11Necontenit, mă urmăresc,
Mă înconjoară, mă pândesc
Gândind că au să mă-ncolțească
Și la pământ să mă trântească.
12Ei sunt asemeni unui leu
Flămând și lacom tot mereu,
Sau ca și puiul leului –
La pândă – în culcușul lui.
13O Doamne, Dumnezeul meu,
Te scoală-acuma, Te rog eu!
Ieși înainte și-mi doboară
Vrăjmașii care mă-nconjoară!
Cu sabia să îi lovești
Și astfel să mă izbăvești!
14Doamne, în mâna Ta cea tare,
Se află doar, a mea scăpare.
De oamenii ce-n lume sânt,
Mă scapă, căci ei, pe pământ –
În astă viață – și-au luat
Partea cea bună, ne-ncetat.
Cu bunătăți, Tu ai umplut
Pântecul lor și am văzut
Cât de sătui sunt fiii lor
Și cum apoi, prinosul lor,
La porci l-au aruncat. Dar eu
15Încredințat sunt că, mereu –
În nevinovăția mea –
Să Îți văd fața, voi putea.
De-ndată ce-o să mă trezesc,
Eu, chipul Tău, am să-l zăresc
Și-n fiecare zi, astfel,
Voi fi sătul, privind la El.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca