Psalmii 44
44
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
Fiii lui Core l-au urzit;
Psalmul acesta, totodată,
Drept o cântare se arată
1O Doamne, noi am auzit –
Și-ai noști’ părinți ne-au povestit
Lucrările ce le-ai făcut,
În vremile care-au trecut.
2Cu mâna Ta, ai izgonit
Neamuri și-n urmă ai lovit
Popoarele, căci i-ai adus
Pe-ai noști’ părinți pe cari i-ai pus
În locul lor. Ne-ai sprijinit
Părinții și i-ai răsădit
În astă țară minunată,
După promisiunea dată.
3Nu prin puterea sabiei
Ce o aveau, ajuns-au ei
În țară de-a fi stăpânit.
Nu al lor braț i-a mântuit,
Ci doar lumina Feței Tale
Și dreapta Ta, care – pe cale –
I-a însoțit neîncetat,
Căci dragoste le-ai arătat.
4O, Doamne, Tu ești Dumnezeu
Și Tu ești Împăratul meu:
Dă o poruncă, peste fire,
Pentru-a lui Iacov izbăvire!
5Cu Tine-n luptă, tăbărâm
Peste vrăjmași și-i doborâm,
Căci numai cu Numele Tău,
Zdrobim potrivnicul cel rău.
6Nu-n arc îmi e încrederea,
Și nu-mi e nici în sabia
Pe care-o port la cingătoare,
7Ci este-n brațul Tău cel tare,
Pentru că Tu ne ocrotești,
De-ai noști’ vrăjmași ne izbăvești
Și faci s-ajungă de rușine
Acel cari ură, pe noi ține.
8În fiecare zi cântăm,
Pe-al nostru Domn îl lăudăm,
Slăvind – în veacul veacului –
Numele Sfânt al Domnului.
(Oprire)
9Dar Tu ne-ai lepădat, văd bine,
Și ne acoperi de rușine,
Pentru că nu Te mai grăbești,
Oștirea noastră s-o-nsoțești.
10În luptă cu vrăjmașii, noi
Ajuns-am să dăm înapoi.
Aceia care ne-au urât,
Asupră-ne au tăbărât,
Iar noi, cu jale, ne-am uitat
Cum prăzi bogate ne-au luat.
11Făcut-ai să ajungem noi,
Precum sunt și acele oi
Care-au fost date de mâncat.
Singuri, acuma, ne-ai lăsat
Și – după cum văd eu – dorești,
În lume să ne risipești.
12Îți vinzi poporul, pe nimic;
Nu pui pe el preț, nici un pic.
13Ne faci s-ajungem de ocară
Și de batjocură în țară.
La cei din jur, Tu faci ca noi
De râs s-ajungem mai apoi.
14De pomină printre popoare
Și pricină de clătinare
Din cap, pentru străin apoi,
Făcut-ai să ajungem noi.
15Ocara mea mă însoțește,
Rușinea – fața-mi – învelește,
16Când îi aud pe-aceia care
Mă ocărăsc fără-ncetare
Și când îmi văd prigonitorul,
Vrăjmașul și răzbunătorul.
17Acestea ni s-au întâmplat,
Cu toate că Te-am ascultat
Și n-am călcat nici un cuvânt
Aflat în al Tău legământ.
18După cum bine ai văzut,
În inimi nu ne-am abătut
Și nici nu ne-am îndepărtat
De Tine, să ne fi lăsat
19Să fim acum un biet popor,
În ghearele șacalilor.
Ne-ai părăsit în voia sorții,
Și ne-nvelește umbra morții.
20De-ar fi uitat poporul meu
De-al nostru Domn și Dumnezeu
Și spre un domn străin apoi,
Ne-am fi întins mâinile noi,
21N-ar ști al nostru Dumnezeu,
Care – în inimi – tot mereu,
E în măsură să privească
Iar taina s-o descoperească?
22Din a Ta pricină apoi,
Înjunghiați ne aflăm noi,
În fiecare zi. Vedem
Că precum oile suntem,
Ce-s duse la măcelărie
Urmând tăiate ca să fie.
23Doamne trezește-Te, de-ndată!
De ce dormi? Fața Îți arată!
Trezește-Te! Milă să-Ți fie!
Să nu ne lepezi pe vecie!
24De ce-Ți ascunzi Fața de noi?
De ce vrei ca să uiți apoi,
Necazul care nu ne lasă
Și greutatea ce ne-apasă?
25Al nostru suflet e lovit
Și în țărână-i prăvălit,
Iar trupurile noastre sânt
Lipite-acuma, de pământ.
26Te scoală Doamne, nu mai sta!
Ne scapă-n bunătatea Ta!
Selectat acum:
Psalmii 44: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 44
44
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Psalmul acesta, negreșit,
Fiii lui Core l-au urzit;
Psalmul acesta, totodată,
Drept o cântare se arată
1O Doamne, noi am auzit –
Și-ai noști’ părinți ne-au povestit
Lucrările ce le-ai făcut,
În vremile care-au trecut.
2Cu mâna Ta, ai izgonit
Neamuri și-n urmă ai lovit
Popoarele, căci i-ai adus
Pe-ai noști’ părinți pe cari i-ai pus
În locul lor. Ne-ai sprijinit
Părinții și i-ai răsădit
În astă țară minunată,
După promisiunea dată.
3Nu prin puterea sabiei
Ce o aveau, ajuns-au ei
În țară de-a fi stăpânit.
Nu al lor braț i-a mântuit,
Ci doar lumina Feței Tale
Și dreapta Ta, care – pe cale –
I-a însoțit neîncetat,
Căci dragoste le-ai arătat.
4O, Doamne, Tu ești Dumnezeu
Și Tu ești Împăratul meu:
Dă o poruncă, peste fire,
Pentru-a lui Iacov izbăvire!
5Cu Tine-n luptă, tăbărâm
Peste vrăjmași și-i doborâm,
Căci numai cu Numele Tău,
Zdrobim potrivnicul cel rău.
6Nu-n arc îmi e încrederea,
Și nu-mi e nici în sabia
Pe care-o port la cingătoare,
7Ci este-n brațul Tău cel tare,
Pentru că Tu ne ocrotești,
De-ai noști’ vrăjmași ne izbăvești
Și faci s-ajungă de rușine
Acel cari ură, pe noi ține.
8În fiecare zi cântăm,
Pe-al nostru Domn îl lăudăm,
Slăvind – în veacul veacului –
Numele Sfânt al Domnului.
(Oprire)
9Dar Tu ne-ai lepădat, văd bine,
Și ne acoperi de rușine,
Pentru că nu Te mai grăbești,
Oștirea noastră s-o-nsoțești.
10În luptă cu vrăjmașii, noi
Ajuns-am să dăm înapoi.
Aceia care ne-au urât,
Asupră-ne au tăbărât,
Iar noi, cu jale, ne-am uitat
Cum prăzi bogate ne-au luat.
11Făcut-ai să ajungem noi,
Precum sunt și acele oi
Care-au fost date de mâncat.
Singuri, acuma, ne-ai lăsat
Și – după cum văd eu – dorești,
În lume să ne risipești.
12Îți vinzi poporul, pe nimic;
Nu pui pe el preț, nici un pic.
13Ne faci s-ajungem de ocară
Și de batjocură în țară.
La cei din jur, Tu faci ca noi
De râs s-ajungem mai apoi.
14De pomină printre popoare
Și pricină de clătinare
Din cap, pentru străin apoi,
Făcut-ai să ajungem noi.
15Ocara mea mă însoțește,
Rușinea – fața-mi – învelește,
16Când îi aud pe-aceia care
Mă ocărăsc fără-ncetare
Și când îmi văd prigonitorul,
Vrăjmașul și răzbunătorul.
17Acestea ni s-au întâmplat,
Cu toate că Te-am ascultat
Și n-am călcat nici un cuvânt
Aflat în al Tău legământ.
18După cum bine ai văzut,
În inimi nu ne-am abătut
Și nici nu ne-am îndepărtat
De Tine, să ne fi lăsat
19Să fim acum un biet popor,
În ghearele șacalilor.
Ne-ai părăsit în voia sorții,
Și ne-nvelește umbra morții.
20De-ar fi uitat poporul meu
De-al nostru Domn și Dumnezeu
Și spre un domn străin apoi,
Ne-am fi întins mâinile noi,
21N-ar ști al nostru Dumnezeu,
Care – în inimi – tot mereu,
E în măsură să privească
Iar taina s-o descoperească?
22Din a Ta pricină apoi,
Înjunghiați ne aflăm noi,
În fiecare zi. Vedem
Că precum oile suntem,
Ce-s duse la măcelărie
Urmând tăiate ca să fie.
23Doamne trezește-Te, de-ndată!
De ce dormi? Fața Îți arată!
Trezește-Te! Milă să-Ți fie!
Să nu ne lepezi pe vecie!
24De ce-Ți ascunzi Fața de noi?
De ce vrei ca să uiți apoi,
Necazul care nu ne lasă
Și greutatea ce ne-apasă?
25Al nostru suflet e lovit
Și în țărână-i prăvălit,
Iar trupurile noastre sânt
Lipite-acuma, de pământ.
26Te scoală Doamne, nu mai sta!
Ne scapă-n bunătatea Ta!
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca