YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 99

99
1Al nostru Domn e Împărat
Și-mpărățește așezat
Pe heruvimi. În fața Lui,
Popoarele pământului
Cuprinse sunt de tremurat,
Căci tot pământu-i clătinat.
2Domnul e așezat pe tron
Și mare este, în Sion.
Peste popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Al nostru Domn e înălțat.
3Să laude, neîncetat,
Toți oamenii de pe pământ,
Numele Tău, căci este sfânt,
E mare și înfricoșat!
4Să laude, neîncetat,
Toți oamenii pământului,
Tăria Împăratului,
Pentru că El Se dovedește
Cum că dreptatea o iubește!
Doamne, mereu, Tu Te vădești
Cum că dreptatea o-ntărești!
Dreptatea Ta s-a arătat
Și-n Iacov Tu ai judecat.
Numai Tu Doamne, singur ești
Cel cari, dreptate, împărțești.
5Pe Dumnezeu să-L lăudați
Și-n fața Lui să vă-nchinați,
Cu fețele stând la pământ,
Pentru că Domnul este sfânt!
6Moise și-Aron se dovedeau
Precum că preoți Îi erau,
Iar Samuel – neîncetat –
Sfântul Său Nume, L-a chemat.
Oameni-aceștia I-au vorbit
Iar El, mereu, i-a auzit,
Căci ale lor rugi au ajuns,
În fața Lui, de au pătruns.
7Din stâlp de nor, Domnu-a vorbit
Cu ei, iar ei au împlinit
Poruncile de Domnul date,
Și Legile ce-au fost lăsate.
8Doamne, mereu i-ai ascultat
Și iertător Te-ai arătat.
Însă atunci când au greșit,
Pentru păcat i-ai pedepsit.
9Pe Dumnezeu să-L lăudați
Și pe-al Lui munte vă-nchinați!
Al nostru Domn și Dumnezeu
Se-arată sfânt a fi, mereu!

Selectat acum:

Psalmii 99: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te