Apocalipsa 13
13
1„În urmă, pe nisipul mării,
Ședeam, privind în largul zării.
Deodat’, din mare, am văzut,
O fiară, cum a apărut,
Cari, șapte capete, avea.
A mai avut, de-asemenea,
Și zece coarne așezate,
Pe capete; încununate,
Fuseseră coarnele-acele;
Zece cununi aveau pe ele,
Iar după cum am observat,
Erau cununi de împărat.
Nume de hulă a avut,
Pe capete. Cum am văzut –
2Fiara – un leopard părea.
Labele care le avea,
De urs a fi, mi s-au părut;
Iar gura – cum am priceput –
Părea asemeni leului.
Balaurul, puterea lui
Și al său scaun de domnie,
A hotărât ca să îi fie
Lăsate fiarei, de îndată.
Fiarei, apoi, i-a mai fost dată
O stăpânire foarte mare.
3Unul din capetele care
Le avea ea, părea rănit,
Gata de moarte-a fi lovit.
Dar rana i s-a vindecat
Și-ntreg pământul s-a mirat.
4Când aste lucruri le-au văzut,
Oameni-ndat’ au început,
Balaurului, să se-nchine,
Pentru că ei văzut-au bine
Că fiarei, el, puteri, i-a dat.
Fiarei, apoi, s-au închinat
Și-au zis așa: „Cine-i sub soare,
La fel precum e fiara, oare?
Cine-mpotriva ei, va sta,
Putând, cu ea, a se lupta?”
5Fiara, o gură, a primit,
Cu care mari hule-a rostit.
A mai primit putere mare,
Spre a lucra cu-nverșunare,
Căci patruzeci și două sânt
Lunile sale, pe pământ,
Ca slujba să și-o împlinească.
6Ea a-nceput ca să rostească
Vorbe de hulă, tot mereu,
Trimise către Dumnezeu,
Hulind Numele Domnului,
Hulind întregul cort al Lui
Și-apoi, pe cei ce se găsesc,
Cu El, și-n ceruri, locuiesc.
7Fiara – așa cum am văzut –
Război, cu sfinții, a făcut,
Și a ajuns ca, la sfârșit,
Pe-aceștia să-i fi biruit.
În felu-acesta, stăpânire
A pus, peste întreaga fire,
Pe orice neam, pe-orice popor,
Indiferent de limba lor,
Indiferent de seminție.
8Când au văzut a ei urgie,
Locuitorii care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Îndată i s-au închinat.
În al lor număr au intrat
Numai acei oameni anume,
Cari nu-și aveau scris al lor nume,
În cartea vieții – carte care,
În stăpânirea Lui o are
De când pământul s-a-ntrupat,
Mielul, cari fost-a junghiat.
9Cei cari, auz, au dobândit,
Să înțeleagă, ce-am vorbit!
10Cel care-i duce în robie
Pe alții, trebuie să știe,
Că are a păți la fel –
Adică rob va fi și el.
Cel cari, cu sabia, omoară,
De sabie are să moară.
Aici este răbdarea care
Poporul sfinților o are,
Și-aici este credința lor –
Credința dată sfinților.
11Apoi, când iarăși am privit,
O altă fiară am zărit,
Că, din pământ, a apărut
Și două coarne a avut,
Pe al ei cap. Coarnele-acele,
De miel păreau să fi fost ele.
Însă atunci când a vorbit –
Balaur – ea s-a dovedit.
12În tot ceea ce făptuia,
Puterea fiarei se vădea,
Cari fost-a înaintea ei.
Ea a făcut ca toți acei
Cari, pe pământ, au locuit,
Să se închine, negreșit,
Fiarei dintâi, care avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată,
Rană ce fost-a vindecată.
13Mari semne, fiara săvârșea,
Până acolo că putea
Să facă să coboare foc,
În fața tuturor, pe loc.
14Oamenii, semnele-i, vedeau
Și astfel, amăgiți erau
De toate câte le-au văzut,
Că-n a lor față, le-a făcut.
Ea, oamenilor, le-a vorbit
Și le-a cerut ca, negreșit,
Fiarei aceea ce avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată –
Rană ce fost-a vindecată –
Să-i facă o icoană mare,
15Căreia să îi dea suflare
Și să o facă să vorbească,
Căci trebuia să reușească
Să îi omoare, negreșit,
Pe cei ce s-ar fi-mpotrivit,
Iar să se-nchine, n-ar fi vrut,
Icoanei, care s-a făcut.
16Ea a-ncercat să îi silească –
Pe toți apoi – ca să primească
Un semn ce fost-a așezat
Pe frunte, sau era purtat
Pe mâna dreaptă. Negreșit,
Semnul acela l-au primit
Toți oamenii: și mici și mari,
Bogați, săraci, robi, sau cei cari,
Drept oameni liberi se găseau.
17Aceia care nu aveau
Semnul, pe mâini sau frunți făcut,
Să vândă, nu au mai putut
Și-asemeni, nici de cumpărat
Ceva, n-au mai putut, vreodat’.
Semnul acela cuprindea
Numele fiarei, sau avea
Numărul numelui pe care,
Numai această fiară-l are.
18Atenți să fiți, căci aici – iată –
Înțelepciunea e aflată.
Cel care este priceput,
Să-ncerce – numărul avut,
De fiară – să îl socotească.
Atunci când are să-l găsească,
Va ști că numărul acel,
Număr de om se-arată el.
Iar numărul ce îl purtase,
E șase sute șaizeci’șase.”
Selectat acum:
Apocalipsa 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Apocalipsa 13
13
1„În urmă, pe nisipul mării,
Ședeam, privind în largul zării.
Deodat’, din mare, am văzut,
O fiară, cum a apărut,
Cari, șapte capete, avea.
A mai avut, de-asemenea,
Și zece coarne așezate,
Pe capete; încununate,
Fuseseră coarnele-acele;
Zece cununi aveau pe ele,
Iar după cum am observat,
Erau cununi de împărat.
Nume de hulă a avut,
Pe capete. Cum am văzut –
2Fiara – un leopard părea.
Labele care le avea,
De urs a fi, mi s-au părut;
Iar gura – cum am priceput –
Părea asemeni leului.
Balaurul, puterea lui
Și al său scaun de domnie,
A hotărât ca să îi fie
Lăsate fiarei, de îndată.
Fiarei, apoi, i-a mai fost dată
O stăpânire foarte mare.
3Unul din capetele care
Le avea ea, părea rănit,
Gata de moarte-a fi lovit.
Dar rana i s-a vindecat
Și-ntreg pământul s-a mirat.
4Când aste lucruri le-au văzut,
Oameni-ndat’ au început,
Balaurului, să se-nchine,
Pentru că ei văzut-au bine
Că fiarei, el, puteri, i-a dat.
Fiarei, apoi, s-au închinat
Și-au zis așa: „Cine-i sub soare,
La fel precum e fiara, oare?
Cine-mpotriva ei, va sta,
Putând, cu ea, a se lupta?”
5Fiara, o gură, a primit,
Cu care mari hule-a rostit.
A mai primit putere mare,
Spre a lucra cu-nverșunare,
Căci patruzeci și două sânt
Lunile sale, pe pământ,
Ca slujba să și-o împlinească.
6Ea a-nceput ca să rostească
Vorbe de hulă, tot mereu,
Trimise către Dumnezeu,
Hulind Numele Domnului,
Hulind întregul cort al Lui
Și-apoi, pe cei ce se găsesc,
Cu El, și-n ceruri, locuiesc.
7Fiara – așa cum am văzut –
Război, cu sfinții, a făcut,
Și a ajuns ca, la sfârșit,
Pe-aceștia să-i fi biruit.
În felu-acesta, stăpânire
A pus, peste întreaga fire,
Pe orice neam, pe-orice popor,
Indiferent de limba lor,
Indiferent de seminție.
8Când au văzut a ei urgie,
Locuitorii care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Îndată i s-au închinat.
În al lor număr au intrat
Numai acei oameni anume,
Cari nu-și aveau scris al lor nume,
În cartea vieții – carte care,
În stăpânirea Lui o are
De când pământul s-a-ntrupat,
Mielul, cari fost-a junghiat.
9Cei cari, auz, au dobândit,
Să înțeleagă, ce-am vorbit!
10Cel care-i duce în robie
Pe alții, trebuie să știe,
Că are a păți la fel –
Adică rob va fi și el.
Cel cari, cu sabia, omoară,
De sabie are să moară.
Aici este răbdarea care
Poporul sfinților o are,
Și-aici este credința lor –
Credința dată sfinților.
11Apoi, când iarăși am privit,
O altă fiară am zărit,
Că, din pământ, a apărut
Și două coarne a avut,
Pe al ei cap. Coarnele-acele,
De miel păreau să fi fost ele.
Însă atunci când a vorbit –
Balaur – ea s-a dovedit.
12În tot ceea ce făptuia,
Puterea fiarei se vădea,
Cari fost-a înaintea ei.
Ea a făcut ca toți acei
Cari, pe pământ, au locuit,
Să se închine, negreșit,
Fiarei dintâi, care avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată,
Rană ce fost-a vindecată.
13Mari semne, fiara săvârșea,
Până acolo că putea
Să facă să coboare foc,
În fața tuturor, pe loc.
14Oamenii, semnele-i, vedeau
Și astfel, amăgiți erau
De toate câte le-au văzut,
Că-n a lor față, le-a făcut.
Ea, oamenilor, le-a vorbit
Și le-a cerut ca, negreșit,
Fiarei aceea ce avea
O rană mare, ce părea
Că moartea-i va aduce-ndată –
Rană ce fost-a vindecată –
Să-i facă o icoană mare,
15Căreia să îi dea suflare
Și să o facă să vorbească,
Căci trebuia să reușească
Să îi omoare, negreșit,
Pe cei ce s-ar fi-mpotrivit,
Iar să se-nchine, n-ar fi vrut,
Icoanei, care s-a făcut.
16Ea a-ncercat să îi silească –
Pe toți apoi – ca să primească
Un semn ce fost-a așezat
Pe frunte, sau era purtat
Pe mâna dreaptă. Negreșit,
Semnul acela l-au primit
Toți oamenii: și mici și mari,
Bogați, săraci, robi, sau cei cari,
Drept oameni liberi se găseau.
17Aceia care nu aveau
Semnul, pe mâini sau frunți făcut,
Să vândă, nu au mai putut
Și-asemeni, nici de cumpărat
Ceva, n-au mai putut, vreodat’.
Semnul acela cuprindea
Numele fiarei, sau avea
Numărul numelui pe care,
Numai această fiară-l are.
18Atenți să fiți, căci aici – iată –
Înțelepciunea e aflată.
Cel care este priceput,
Să-ncerce – numărul avut,
De fiară – să îl socotească.
Atunci când are să-l găsească,
Va ști că numărul acel,
Număr de om se-arată el.
Iar numărul ce îl purtase,
E șase sute șaizeci’șase.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca