Apocalipsa 2
2
1„Scrie-i, la îngerul pe care,
Biserica-n Efes îl are:
„Iată ce zice, pentru tine,
Cel care, șapte stele, ține
În dreapta Lui, umblând cu ele,
Necontenit, printre acele
Sfetnice-n juru-I așezate –
Care, din aur, sunt lucrate –
Și șapte sunt: „Eu am văzut
2Ce fel de fapte ai făcut.
Știu bine că te ostenești,
Știu ce răbdare dovedești,
Iar pe cei răi, necontenit,
Eu știu că nu i-ai suferit.
Mai știu că i-ai pus la-ncercare,
Pe oamenii aceia care,
A fi apostoli, se țineau,
Și-ai arătat că nu erau,
Ci mincinoși, i-ai dovedit.
3Știu ce-ai răbdat și-ai suferit,
Din pricina Numelui Meu,
Și, tare, te-ai ținut, mereu,
Fără să cazi de oboseală.
4Totul e drept – fără-ndoială –
Însă doresc a-ți arăta
Că am ceva-mpotriva ta.
Ceea ce M-a nemulțumit,
E faptul că ți-ai părăsit
Iubirea de la început.
5Acum, de unde ai căzut,
Te sfătuiesc să-ți amintești
Și-ți spun ca să te pocăiești.
La prima dragoste apoi,
Întoarce-te tu, înapoi.
Așa să faci, și va fi bine,
Căci altfel, voi veni la tine
Și am să iau sfeșnicul tău,
Ca să îl mut din locul său.
Ăst lucru, ai să îl pățești,
În caz că nu te pocăiești.
6Cu toate-acestea, însă-ți spun,
Că ai, totuși, un lucru bun:
Acela că, tu n-ai iubit
Faptele ce le-au săvârșit
Nicolaiții, căci și Eu
Urăsc faptele lor, mereu.
7Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată,
Celui ce-nvinge: acel om
Primi-va, din al vieții pom –
Aflat în rai, la Dumnezeu –
Dreptul de-a se-nfrupta, mereu.”
8Scrie-i, la îngerul pe care,
Biserica din Smirna-l are:
„Iată ce-ți spune ție-acum,
Cel cari, întâi, este – precum
Și „Cel din urmă” e chemat –
Cari mort a fost, dar a-nviat:
9„Îți știu necazul suferit
Și sărăcia, negreșit.
(Cu toate-acestea, ești bogat.)
Batjocuri multe-ai îndurat,
Din pricină de la acei
Care își zic că sunt Iudei,
Însă nu sunt, ci se vădesc,
Precum că ei alcătuiesc,
De fapt, o sinagogă-n care,
Satana este cel mai mare.
10Să nu te temi dar, nicidecum,
De ce vei suferi, pe drum,
Căci diavolul va vrea apoi,
Să-i ia pe unii dintre voi,
Să-i vâre-n temniță și are
Să-i pună, astfel, la-ncercare.
În zece zile încheiate,
Mare necaz se va abate,
Asupra voastră, dar să știți
Că trebuie să biruiți.
Până la moarte, credincios,
Să te areți, căci ne-ndoios,
În felu-acesta, reușești,
Cununa vieții, s-o primești.
11Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent, ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată
Celui ce biruiește: el
Nu va fi vătămat, defel,
De către moartea rânduită,
A doua, de a fi venită.”
12Scrie-i la îngerul pe care
Biserica-n Pergam, îl are:
„Iată ce spune, pentru tine,
Cel care-n stăpânire ține
O sabie deosebită,
O sabie ce-i ascuțită
Pe două părți asemenea,
Două tăișuri, având ea:
13„Știu bine unde te găsești
Și știu că, unde locuiești,
Se află scaunul pe care –
Satana – de domnie-l are.
Mai știu de-asemeni, că mereu,
Tu ai ținut Numele Meu.
Credința nu ți-ai lepădat,
Ci tare, tu te-ai arătat,
Chiar și atunci când ți-a fost greu –
Atuncea când martorul Meu,
Cel cari Antipa s-a numit
Și credincios s-a dovedit,
A fost ucis, în locu-n care,
Satana, locuință-și are.
14Însă doresc a-ți arăta,
Că am ceva-mpotriva ta.
La tine, niște oameni stau,
Cari, altă-nvățătură, au.
Asemeni lui Balaam, ei fac –
Acela care, pe Balac,
În așa fel l-a învățat,
Încât, prin el, a așezat
O piatră-n care, negreșit,
Israelul s-a poticnit;
Mâncând din lucrurile-oprite –
Ce pentru idoli sunt jertfite –
Ajuns-a, după cum se știe,
Să se dedeie la curvie.
15De-asemeni, știu că ai, la tine,
Un grup de oameni care ține
De-nvățăturile vădite,
Precum că sunt Nicolaite,
Pe care le-am urât, mereu.
16Ascultă dar, îndemnul Meu:
Tu pocăiește-te apoi,
Căci altfel, am să vin la voi,
Curând, și luptă veți avea,
Cu sabia din gura Mea.”
17Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent, ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată,
Celui ce o să biruiască:
Acela are să primească
Mana ascunsă și, din ea,
Ca să mănânce, va putea.
O piatră albă, la sfârșit,
Omul acel va fi primit.
Un nume nou are să fie,
În ea, săpat, pe care-l știe
Numai acela cari, firește,
Piatra aceea, o primește.”
18Scrie-i la îngerul pe care,
În Tiatira-n frunte-l are
Biserica: „Iată ce-a spus
Fiul Părintelui de Sus;
Privirile ochilor Lui
Sunt ca și para focului;
Picioarele Îi par să fie
Ca și arama ruginie,
Aprinsă și strălucitoare,
Arsă în focul de cuptoare.
19„Cunosc ce fapte ai făcut,
Știu ce credință ai avut,
Ce dragoste ai arătat;
Știu câte-n slujbă ai răbdat,
Și că, la urmă, ai făcut,
Mai mult decât la început.
20Însă, doresc a-ți arăta,
Că am ceva-mpotriva ta.
La tine-i o femeie-aflată,
Cari, Izabela, e chemată.
Drept prorociță, ea ar vrea –
Printre ai tăi – ca să se dea,
Iar tu o lași să dea povețe,
Robilor Mei, și să-i învețe
Să se dedeie la curvie,
Și-n urmă – după cum se știe –
Mănâncă lucrurile-oprite,
Cari, pentru idoli, sunt jertfite.
21I-am dat o vreme, să-și găsească
O cale, să se pocăiască
De relele ce le-a făcut,
Dar ea, cu nici un chip, n-a vrut!
22Iată că am s-o pedepsesc:
Cu boală am să o lovesc
Și am s-o țintuiesc în pat.
La fel se va fi întâmplat
Și cu acei ce preacurvesc,
Cu ea: de nu se pocăiesc,
Am să trimit, la fiecare,
O suferință foarte mare.
23Loviți, cu moartea, au să fie
Copiii ei și o să știe
Biserica, precum că „Eu
Sunt Cel cari cercetez, mereu,
Rărunchi și inimi”, iar apoi –
Când am să Mă întorc, la voi –
Răsplată-i dau, la fiecare,
După ce fel de fapte are.
24Pe voi, ceilalți, cari vă găsiți,
În Tiatira – și păziți
Învățătura ce v-am dat,
Pentru că, prinși, nu v-ați lăsat,
De vorbele ce le rostesc
Oameni-aceia când vorbesc
De „adâncimile pe care
Satana”, diavolul, „le are” –
Pe voi dar, iată că vă spun,
Că: „alte greutăți, nu pun.
25Ceea ce-aveți, tare, apoi,
Să țineți, până vin la voi!
26Acela care biruiește
Și cari, pân’ la sfârșit, păzește,
Lucrarea Mea, să aibă știre,
Că peste Neamuri, stăpânire –
Din parte-Mi – are să primească.
27El are să le cârmuiască,
Cu un toiag de fier, cu care,
La va zdrobi, pe fiecare,
Asemeni vasului de lut,
De către un olar făcut.
Putere-i dau, cum am și Eu
Putere, de la Tatăl Meu.
28Apoi, al dimineților
Luceafăr, le va fi dat lor –
Deci celor care împlinesc,
Tot ceea ce Eu poruncesc.
29Atent s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, le-a vorbit.”
Selectat acum:
Apocalipsa 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Apocalipsa 2
2
1„Scrie-i, la îngerul pe care,
Biserica-n Efes îl are:
„Iată ce zice, pentru tine,
Cel care, șapte stele, ține
În dreapta Lui, umblând cu ele,
Necontenit, printre acele
Sfetnice-n juru-I așezate –
Care, din aur, sunt lucrate –
Și șapte sunt: „Eu am văzut
2Ce fel de fapte ai făcut.
Știu bine că te ostenești,
Știu ce răbdare dovedești,
Iar pe cei răi, necontenit,
Eu știu că nu i-ai suferit.
Mai știu că i-ai pus la-ncercare,
Pe oamenii aceia care,
A fi apostoli, se țineau,
Și-ai arătat că nu erau,
Ci mincinoși, i-ai dovedit.
3Știu ce-ai răbdat și-ai suferit,
Din pricina Numelui Meu,
Și, tare, te-ai ținut, mereu,
Fără să cazi de oboseală.
4Totul e drept – fără-ndoială –
Însă doresc a-ți arăta
Că am ceva-mpotriva ta.
Ceea ce M-a nemulțumit,
E faptul că ți-ai părăsit
Iubirea de la început.
5Acum, de unde ai căzut,
Te sfătuiesc să-ți amintești
Și-ți spun ca să te pocăiești.
La prima dragoste apoi,
Întoarce-te tu, înapoi.
Așa să faci, și va fi bine,
Căci altfel, voi veni la tine
Și am să iau sfeșnicul tău,
Ca să îl mut din locul său.
Ăst lucru, ai să îl pățești,
În caz că nu te pocăiești.
6Cu toate-acestea, însă-ți spun,
Că ai, totuși, un lucru bun:
Acela că, tu n-ai iubit
Faptele ce le-au săvârșit
Nicolaiții, căci și Eu
Urăsc faptele lor, mereu.
7Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată,
Celui ce-nvinge: acel om
Primi-va, din al vieții pom –
Aflat în rai, la Dumnezeu –
Dreptul de-a se-nfrupta, mereu.”
8Scrie-i, la îngerul pe care,
Biserica din Smirna-l are:
„Iată ce-ți spune ție-acum,
Cel cari, întâi, este – precum
Și „Cel din urmă” e chemat –
Cari mort a fost, dar a-nviat:
9„Îți știu necazul suferit
Și sărăcia, negreșit.
(Cu toate-acestea, ești bogat.)
Batjocuri multe-ai îndurat,
Din pricină de la acei
Care își zic că sunt Iudei,
Însă nu sunt, ci se vădesc,
Precum că ei alcătuiesc,
De fapt, o sinagogă-n care,
Satana este cel mai mare.
10Să nu te temi dar, nicidecum,
De ce vei suferi, pe drum,
Căci diavolul va vrea apoi,
Să-i ia pe unii dintre voi,
Să-i vâre-n temniță și are
Să-i pună, astfel, la-ncercare.
În zece zile încheiate,
Mare necaz se va abate,
Asupra voastră, dar să știți
Că trebuie să biruiți.
Până la moarte, credincios,
Să te areți, căci ne-ndoios,
În felu-acesta, reușești,
Cununa vieții, s-o primești.
11Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent, ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată
Celui ce biruiește: el
Nu va fi vătămat, defel,
De către moartea rânduită,
A doua, de a fi venită.”
12Scrie-i la îngerul pe care
Biserica-n Pergam, îl are:
„Iată ce spune, pentru tine,
Cel care-n stăpânire ține
O sabie deosebită,
O sabie ce-i ascuțită
Pe două părți asemenea,
Două tăișuri, având ea:
13„Știu bine unde te găsești
Și știu că, unde locuiești,
Se află scaunul pe care –
Satana – de domnie-l are.
Mai știu de-asemeni, că mereu,
Tu ai ținut Numele Meu.
Credința nu ți-ai lepădat,
Ci tare, tu te-ai arătat,
Chiar și atunci când ți-a fost greu –
Atuncea când martorul Meu,
Cel cari Antipa s-a numit
Și credincios s-a dovedit,
A fost ucis, în locu-n care,
Satana, locuință-și are.
14Însă doresc a-ți arăta,
Că am ceva-mpotriva ta.
La tine, niște oameni stau,
Cari, altă-nvățătură, au.
Asemeni lui Balaam, ei fac –
Acela care, pe Balac,
În așa fel l-a învățat,
Încât, prin el, a așezat
O piatră-n care, negreșit,
Israelul s-a poticnit;
Mâncând din lucrurile-oprite –
Ce pentru idoli sunt jertfite –
Ajuns-a, după cum se știe,
Să se dedeie la curvie.
15De-asemeni, știu că ai, la tine,
Un grup de oameni care ține
De-nvățăturile vădite,
Precum că sunt Nicolaite,
Pe care le-am urât, mereu.
16Ascultă dar, îndemnul Meu:
Tu pocăiește-te apoi,
Căci altfel, am să vin la voi,
Curând, și luptă veți avea,
Cu sabia din gura Mea.”
17Cel care are urechi bune,
S-asculte-atent, ceea ce spune
Duhul, Bisericilor: „Iată,
Răsplata care-i va fi dată,
Celui ce o să biruiască:
Acela are să primească
Mana ascunsă și, din ea,
Ca să mănânce, va putea.
O piatră albă, la sfârșit,
Omul acel va fi primit.
Un nume nou are să fie,
În ea, săpat, pe care-l știe
Numai acela cari, firește,
Piatra aceea, o primește.”
18Scrie-i la îngerul pe care,
În Tiatira-n frunte-l are
Biserica: „Iată ce-a spus
Fiul Părintelui de Sus;
Privirile ochilor Lui
Sunt ca și para focului;
Picioarele Îi par să fie
Ca și arama ruginie,
Aprinsă și strălucitoare,
Arsă în focul de cuptoare.
19„Cunosc ce fapte ai făcut,
Știu ce credință ai avut,
Ce dragoste ai arătat;
Știu câte-n slujbă ai răbdat,
Și că, la urmă, ai făcut,
Mai mult decât la început.
20Însă, doresc a-ți arăta,
Că am ceva-mpotriva ta.
La tine-i o femeie-aflată,
Cari, Izabela, e chemată.
Drept prorociță, ea ar vrea –
Printre ai tăi – ca să se dea,
Iar tu o lași să dea povețe,
Robilor Mei, și să-i învețe
Să se dedeie la curvie,
Și-n urmă – după cum se știe –
Mănâncă lucrurile-oprite,
Cari, pentru idoli, sunt jertfite.
21I-am dat o vreme, să-și găsească
O cale, să se pocăiască
De relele ce le-a făcut,
Dar ea, cu nici un chip, n-a vrut!
22Iată că am s-o pedepsesc:
Cu boală am să o lovesc
Și am s-o țintuiesc în pat.
La fel se va fi întâmplat
Și cu acei ce preacurvesc,
Cu ea: de nu se pocăiesc,
Am să trimit, la fiecare,
O suferință foarte mare.
23Loviți, cu moartea, au să fie
Copiii ei și o să știe
Biserica, precum că „Eu
Sunt Cel cari cercetez, mereu,
Rărunchi și inimi”, iar apoi –
Când am să Mă întorc, la voi –
Răsplată-i dau, la fiecare,
După ce fel de fapte are.
24Pe voi, ceilalți, cari vă găsiți,
În Tiatira – și păziți
Învățătura ce v-am dat,
Pentru că, prinși, nu v-ați lăsat,
De vorbele ce le rostesc
Oameni-aceia când vorbesc
De „adâncimile pe care
Satana”, diavolul, „le are” –
Pe voi dar, iată că vă spun,
Că: „alte greutăți, nu pun.
25Ceea ce-aveți, tare, apoi,
Să țineți, până vin la voi!
26Acela care biruiește
Și cari, pân’ la sfârșit, păzește,
Lucrarea Mea, să aibă știre,
Că peste Neamuri, stăpânire –
Din parte-Mi – are să primească.
27El are să le cârmuiască,
Cu un toiag de fier, cu care,
La va zdrobi, pe fiecare,
Asemeni vasului de lut,
De către un olar făcut.
Putere-i dau, cum am și Eu
Putere, de la Tatăl Meu.
28Apoi, al dimineților
Luceafăr, le va fi dat lor –
Deci celor care împlinesc,
Tot ceea ce Eu poruncesc.
29Atent s-asculte omul care,
Urechi, a dovedit că are,
Ceea ce Duhul a rostit,
Când, la Biserici, le-a vorbit.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca