Romani 3
3
Întâietatea Iudeului
1„Am să vă pun o întrebare:
Ce fel de-ntâietate are
Iudeul, printre cei din jur?
Ș-apoi, tăierea împrejur,
Îi este de vreo folosință?
2Vă spun dar, vouă, spre știință,
Cum că al lor folos e mare.
Întâi, o importanță are
Faptul că neamului Iudeu,
Cuvintele lui Dumnezeu,
Date i-au fost, de la-nceput.
3Ce dacă unii n-au crezut?
Credincioșia Domnului,
De necredința omului,
Ajunge nimicită-acum?
4N-o să se-ntâmple, nicidecum,
Așa ceva, căci Dumnezeu
Are să fie, tot mereu,
Găsit că e adevărat,
În timp ce toți – neîncetat –
Drept mincinoși s-au pomenit,
Așa precum a fost vestit
Când, în Scriptură, a fost scris
Acel cuvânt care a zis:
„Prin vorba Ta, să fii găsit
Tu, tot mereu, neprihănit,
Biruitor adevărat,
Atunci când fi-vei judecat.”
5Dacă acum, neprihănirea
Lui Dumnezeu, nelegiuirea
Ce o avem – și voi și eu –
O să o pună, tot mereu –
Acum și-n vremea ce-o să vină –
Într-o puternică lumină,
Ce vom putea să facem noi
Și ce vom mai zice, apoi?
Nu cumva, Domnul se vădește
Nedrept, când Își dezlănțuiește
Urgiile mâniei Lui?
(Vorbesc în felul omului.)
6Nu, nicidecum! Dar cum, altfel,
Lumea, va judeca-o El?
7Și dacă, prin minciuna mea,
Atuncea când se va vedea
Că adevărul Domnului
Va străluci, spre slava Lui,
De ce, oare, mai sunt luat,
Drept păcătos, și judecat?
8De ce nu facem, rău, doar noi,
Și s-așteptăm binele-apoi,
Așa precum pretind cei care
Spun, despre noi – de fiecare –
Doar rele, oriunde s-au dus,
Și zic că noi așa am spus?
Pe acești oameni îi așteaptă,
De-acuma, o osândă dreaptă.”
Iudeii și Neamurile sunt la fel
9„Deci, ce urmează, dragii mei?
Suntem, mai buni, noi, decât ei?
Nicigând, căci toți am dovedit –
Iudei sau Greci – că ne-am găsit,
Întotdeauna, sub păcat,
10Precum e scris: „Nu s-a aflat
Un om măcar, neprihănit.
11Pricepere, n-a dovedit
Nimeni, și nu-i nici unul care,
Doar a lui Dumnezeu cărare,
S-o caute, cu stăruință,
Împins de-o aprigă dorință.
12S-au abătut și nu sunt vrednici;
S-au dovedit niște netrebnici;
Nu-i nimeni – unul nu-i măcar –
Să facă bine, așadar.
13Gâtlejurile lor le sânt
Asemenea unui mormânt,
Care-i deschis, neîncetat.
Limbile lor s-au arătat
Bune să-nșele, când vorbeau.
Numai venin de-aspidă au,
Pe cari, sub buze, știu să-l țină.
14Gura, mereu, le este plină
Doar de blestem și-amărăciune.
15Grabnic, picioarele-și vor pune,
Să verse sânge. Negreșit,
16Prăpădul numai – însoțit
De focul pustiirilor –
Este aflat, pe drumul lor.
17Ei nu cunosc calea, spre pace.
18De-asemenea, lor nu le place,
Frica de Domnul Dumnezeu,
Și nu o țin, sub ochi, mereu.”
19Legea vorbește – se-nțelege –
Doar pentru cei ce sunt sub Lege,
Ca orice gură, astupată,
Să fie-apoi; și vinovată,
Lumea – față de Dumnezeu –
Să fie-aflată, tot mereu.
20Nimeni nu este socotit,
‘Naintea Lui, neprihănit,
Prin fapta Legii, căci, prin ea,
Doar să ajungă, va putea,
La o cunoaștere deplină,
Despre păcat și despre vină.”
Iertarea prin credință
21„Acuma, însă, peste fire,
Apare o neprihănire
Cari, de la Dumnezeu, sosește
Și, fără legi, se dobândește.
Despre aceasta, negreșit,
Proroci – și Lege – ne-au vorbit.
22Ea e neprihănirea dată
De Dumnezeu, și-i căpătată
De către oamenii, de jos,
Doar prin credința în Hristos.
Ea-i, de la Dumnezeu, de sus,
Și doar credința în Iisus,
O va aduce, peste cel –
Și celui care crede-n El –
Fără nici o deosebire.
23Căci toți, precum e a lor fire,
Ajuns-au de-au păcătuit
Și-n felu-acesta, s-a vădit
Cum că lipsiți au fost, mereu,
De slava de la Dumnezeu.
24Acuma însă, socotiți
Au fost cu toți, neprihăniți,
Prin harul Său doar, care, iată
Că este dat, fără de plată,
Numai printr-o răscumpărare
Ce vine de la El, și care –
Așa după cum am mai spus –
Se află în Hristos Iisus.
25Mai dinainte, Dumnezeu,
Pe El, L-a rânduit, mereu,
Să fie – pentru-ntreaga fire –
O jertfă pentru ispășire,
Doar prin credința arătată
În al Lui sânge, căci vrea – iată –
Să Își arate-n acest fel,
Neprihănirea Sa, în El;
Că nu a mai luat aminte
La tot ce-a fost, mai înainte,
Ci, cu vederea, a trecut
Păcatele ce s-au făcut,
În vremurile-acelea-n care,
A dovedit, multă răbdare.
26Acum, în astă vreme – iată –
Neprihănirea, Și-o arată,
Astfel încât, neprihănit,
Are să fie socotit
Oricine – după cum am spus –
Dacă va crede, în Iisus.
27Unde-i, acum, pricina care
Laudă poate-aduce, oare?
S-a dus, precum se înțelege.
S-a dus; dar prin ce fel de lege?
A faptelor? Nu-i cu putință!
Prin legea dată de credință,
Pentru că ea aduce tot
Ceea ce faptele nu pot.
28Noi credem că, neprihănit,
Acum, e omul, socotit,
Doar prin credința arătată,
Cari nu-i de fapta Legii dată.
29Sau Dumnezeu e – fraților –
Doar Dumnezeu, Iudeilor?
Nu este Dumnezeu, la fel,
Și pentru Neamuri? Nu-i tot El?
Da, Dumnezeu este și-al lor,
Adică al Neamurilor.
30Deoarece, El e, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu,
Va socoti – după dorință –
Neprihăniți, doar prin credință,
Pe cei ce-s împrejur tăiați,
Dar și pe cei ce-s netăiați.
Deci astfel, orișice ființă,
Neprihănită-i, prin credință.”
Pilda lui Avraam
31„Deci, prin credință, încercăm
Noi, Legea, să o desființăm?
Nu – pentru că nici nu dorim –
Ci, dimpotrivă, o-ntărim.”
Selectat acum:
Romani 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Romani 3
3
Întâietatea Iudeului
1„Am să vă pun o întrebare:
Ce fel de-ntâietate are
Iudeul, printre cei din jur?
Ș-apoi, tăierea împrejur,
Îi este de vreo folosință?
2Vă spun dar, vouă, spre știință,
Cum că al lor folos e mare.
Întâi, o importanță are
Faptul că neamului Iudeu,
Cuvintele lui Dumnezeu,
Date i-au fost, de la-nceput.
3Ce dacă unii n-au crezut?
Credincioșia Domnului,
De necredința omului,
Ajunge nimicită-acum?
4N-o să se-ntâmple, nicidecum,
Așa ceva, căci Dumnezeu
Are să fie, tot mereu,
Găsit că e adevărat,
În timp ce toți – neîncetat –
Drept mincinoși s-au pomenit,
Așa precum a fost vestit
Când, în Scriptură, a fost scris
Acel cuvânt care a zis:
„Prin vorba Ta, să fii găsit
Tu, tot mereu, neprihănit,
Biruitor adevărat,
Atunci când fi-vei judecat.”
5Dacă acum, neprihănirea
Lui Dumnezeu, nelegiuirea
Ce o avem – și voi și eu –
O să o pună, tot mereu –
Acum și-n vremea ce-o să vină –
Într-o puternică lumină,
Ce vom putea să facem noi
Și ce vom mai zice, apoi?
Nu cumva, Domnul se vădește
Nedrept, când Își dezlănțuiește
Urgiile mâniei Lui?
(Vorbesc în felul omului.)
6Nu, nicidecum! Dar cum, altfel,
Lumea, va judeca-o El?
7Și dacă, prin minciuna mea,
Atuncea când se va vedea
Că adevărul Domnului
Va străluci, spre slava Lui,
De ce, oare, mai sunt luat,
Drept păcătos, și judecat?
8De ce nu facem, rău, doar noi,
Și s-așteptăm binele-apoi,
Așa precum pretind cei care
Spun, despre noi – de fiecare –
Doar rele, oriunde s-au dus,
Și zic că noi așa am spus?
Pe acești oameni îi așteaptă,
De-acuma, o osândă dreaptă.”
Iudeii și Neamurile sunt la fel
9„Deci, ce urmează, dragii mei?
Suntem, mai buni, noi, decât ei?
Nicigând, căci toți am dovedit –
Iudei sau Greci – că ne-am găsit,
Întotdeauna, sub păcat,
10Precum e scris: „Nu s-a aflat
Un om măcar, neprihănit.
11Pricepere, n-a dovedit
Nimeni, și nu-i nici unul care,
Doar a lui Dumnezeu cărare,
S-o caute, cu stăruință,
Împins de-o aprigă dorință.
12S-au abătut și nu sunt vrednici;
S-au dovedit niște netrebnici;
Nu-i nimeni – unul nu-i măcar –
Să facă bine, așadar.
13Gâtlejurile lor le sânt
Asemenea unui mormânt,
Care-i deschis, neîncetat.
Limbile lor s-au arătat
Bune să-nșele, când vorbeau.
Numai venin de-aspidă au,
Pe cari, sub buze, știu să-l țină.
14Gura, mereu, le este plină
Doar de blestem și-amărăciune.
15Grabnic, picioarele-și vor pune,
Să verse sânge. Negreșit,
16Prăpădul numai – însoțit
De focul pustiirilor –
Este aflat, pe drumul lor.
17Ei nu cunosc calea, spre pace.
18De-asemenea, lor nu le place,
Frica de Domnul Dumnezeu,
Și nu o țin, sub ochi, mereu.”
19Legea vorbește – se-nțelege –
Doar pentru cei ce sunt sub Lege,
Ca orice gură, astupată,
Să fie-apoi; și vinovată,
Lumea – față de Dumnezeu –
Să fie-aflată, tot mereu.
20Nimeni nu este socotit,
‘Naintea Lui, neprihănit,
Prin fapta Legii, căci, prin ea,
Doar să ajungă, va putea,
La o cunoaștere deplină,
Despre păcat și despre vină.”
Iertarea prin credință
21„Acuma, însă, peste fire,
Apare o neprihănire
Cari, de la Dumnezeu, sosește
Și, fără legi, se dobândește.
Despre aceasta, negreșit,
Proroci – și Lege – ne-au vorbit.
22Ea e neprihănirea dată
De Dumnezeu, și-i căpătată
De către oamenii, de jos,
Doar prin credința în Hristos.
Ea-i, de la Dumnezeu, de sus,
Și doar credința în Iisus,
O va aduce, peste cel –
Și celui care crede-n El –
Fără nici o deosebire.
23Căci toți, precum e a lor fire,
Ajuns-au de-au păcătuit
Și-n felu-acesta, s-a vădit
Cum că lipsiți au fost, mereu,
De slava de la Dumnezeu.
24Acuma însă, socotiți
Au fost cu toți, neprihăniți,
Prin harul Său doar, care, iată
Că este dat, fără de plată,
Numai printr-o răscumpărare
Ce vine de la El, și care –
Așa după cum am mai spus –
Se află în Hristos Iisus.
25Mai dinainte, Dumnezeu,
Pe El, L-a rânduit, mereu,
Să fie – pentru-ntreaga fire –
O jertfă pentru ispășire,
Doar prin credința arătată
În al Lui sânge, căci vrea – iată –
Să Își arate-n acest fel,
Neprihănirea Sa, în El;
Că nu a mai luat aminte
La tot ce-a fost, mai înainte,
Ci, cu vederea, a trecut
Păcatele ce s-au făcut,
În vremurile-acelea-n care,
A dovedit, multă răbdare.
26Acum, în astă vreme – iată –
Neprihănirea, Și-o arată,
Astfel încât, neprihănit,
Are să fie socotit
Oricine – după cum am spus –
Dacă va crede, în Iisus.
27Unde-i, acum, pricina care
Laudă poate-aduce, oare?
S-a dus, precum se înțelege.
S-a dus; dar prin ce fel de lege?
A faptelor? Nu-i cu putință!
Prin legea dată de credință,
Pentru că ea aduce tot
Ceea ce faptele nu pot.
28Noi credem că, neprihănit,
Acum, e omul, socotit,
Doar prin credința arătată,
Cari nu-i de fapta Legii dată.
29Sau Dumnezeu e – fraților –
Doar Dumnezeu, Iudeilor?
Nu este Dumnezeu, la fel,
Și pentru Neamuri? Nu-i tot El?
Da, Dumnezeu este și-al lor,
Adică al Neamurilor.
30Deoarece, El e, mereu,
Singurul Domn și Dumnezeu,
Va socoti – după dorință –
Neprihăniți, doar prin credință,
Pe cei ce-s împrejur tăiați,
Dar și pe cei ce-s netăiați.
Deci astfel, orișice ființă,
Neprihănită-i, prin credință.”
Pilda lui Avraam
31„Deci, prin credință, încercăm
Noi, Legea, să o desființăm?
Nu – pentru că nici nu dorim –
Ci, dimpotrivă, o-ntărim.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca