Romani 5:1-11

„Dacă neprihăniți, suntem Noi, prin credință-acum, avem Pace, mereu, cu Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus. De-aceea, noi Îi datorăm, Acuma, faptul că ne-aflăm, Doar prin credință așadar, Intrați în starea cea de har, În cari ne bucurăm, mereu, Nădăjduind în Dumnezeu, La arătarea slavei Sale. Ba mai mult, am găsit cu cale, Că-i bine să ne bucurăm, Chiar și atunci când înfruntăm Necazurile, căci noi știm Că, prin acestea, dobândim, Răbdarea cea de trebuință, Care ne-aduce biruință, Când ne aflăm în încercare; Iar biruința, când apare, E, de nădejde, însoțită. Nădejdea, astfel întărită, Nu ne înșeală, niciodată, Pentru că-n noi a fost turnată Iubirea, de la Dumnezeu, Pe care o purtăm, mereu, În încercări, pe-acest pământ, În inimă, prin Duhul Sfânt. Căci iată, când pierduți eram – Și când putere nu aveam – Hristos, la vremea cuvenită, A adus plata potrivită, Murind, spre a fi izbăviți Cei care sunt nelegiuiți. Pentru un om neprihănit, Cu greu, poate, s-ar fi găsit Un om, în stare ca să moară, Însă, se poate, bunăoară, Să spun că s-ar găsi, cumva, Să se jertfească cineva, Pentru un om, pentru cel care, Drept binefăcător, îl are. Dar Dumnezeul nostru, iată, Față de noi, că Își arată Dragostea Lui, prin ce-a făcut. Pe când noi, încă, am zăcut În starea noastră de păcat, Iisus Hristos fusese dat, Să se jertfească, pentru noi. Cu-atât mai mult, să știți apoi, Că dacă suntem socotiți, Acum, cu toți, neprihăniți, Prin al Său sânge, tot prin El, Noi, mântuiți, vom fi astfel, De a lui Dumnezeu mânie, Care e gata ca să vie. Dacă pe când pierduți eram Și drept vrăjmași ne socoteam, Cu Dumnezeu, ne-am împăcat Prin al Său Fiu, care Și-a dat Viața, drept jertfă, pentru noi, Cu-atât mai mult, să credeți voi, Acuma dar, dragii mei frați, Că dacă suntem împăcați Cu El, vom fi și mântuiți, Prin voia Lui – așa să știți! Și nu numai atât, dar noi Ne bucurăm, mereu, apoi, În Dumnezeul Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus, Adică prin Acel, prin care, Noi căpătat-am împăcare.”