Romani 5:15-21
Romani 5:15-21 BIV2014
Însă, cu darul arătat A fi fără de plată dat, Nu e la fel – fără-ndoială – Precum era cu-acea greșeală. Căci dacă unul a greșit Și-n urmă moartea i-a lovit Pe oamenii cei mulți apoi, Cu-atât mai mult, azi, pentru noi, Chiar Dumnezeu, prin al Său har, Ne-a adus, tuturor, un dar, Pe care – trebuie știut – Că printr-un om, ni l-a făcut – Dat din belșug și generos – Adică prin Iisus Hristos. Darul acesta n-a venit Prin cel ce a păcătuit; Căci judecata, împlinită – Cari pentru mulți a fost rostită – Adus-a doar osândă, iată. Însă, acest dar, fără plată, Venit cu multe osteneli, Urmare a multor greșeli, Aduce-o hotărâre care Împarte, din belșug, iertare. Deci, dacă unul a greșit, Iar moartea-n lume a domnit Prin el – adică prin greșeală – Cu mult mai mult – fără-ndoială – Acuma, cei care primesc Harul și darul cel ceresc Cari vine peste-ntreaga fire Și e chemat neprihănire, Au să domnească-n viața lor Prin unul singur – fraților – Care, așa cum v-am mai spus, Este numit Hristos Iisus!) …Deci dacă, fără îndoială, Doar printr-o singură greșeală, O grea osândă a venit Și pe tot omul l-a lovit, Acuma, iată că apare O hotărâre de iertare, Dată pentru întreaga fire, Ce va-mpărți neprihănire, Pentru toți oamenii. Prin ea, Cu toții, viață, vom avea, Căci după cum s-a întâmplat Atuncea când n-a ascultat Un singur om – iar pentru el Ajuns-au păcătoși, astfel, Cei mulți – acum, de-asemenea, Prin ascultarea unuia, Cei mulți găsiți vor fi plăcuți, Neprihăniți fiind făcuți. Atunci când Legea a venit, Prin ea, greșeala s-a-nmulțit. Unde-i păcat mult, să știți dar, Precum că este mai mult har; Căci după cum acest păcat A stăpânit și moarte-a dat, O să supună toată firea Și harul, dând neprihănirea Cari, viață – veșnic – a adus, Prin Domnul nost’ Hristos Iisus.”

