Romani 6:1-14

„Deci, ce vom zice, așadar? Ca să ne crească acest har – Adică să îl înmulțim – Trebuie să păcătuim? Nu, nicidecum, căci – negreșit – Dacă, acuma, am murit Față de ăst păcat, voim, Tot în păcate, să trăim? Dar, oare, nu cunoașteți voi, Că toți aceia dintre noi, Care-n Hristos am căpătat Acel botez, ne-am botezat – De fapt – în moartea Domnului? Deci, prin botezu-n moartea Lui, Atunci când fost-am botezați, Cu El – odată – îngropați, Ne-am pomenit a fi și noi; Căci după cum Hristos apoi, Prin slava Tatălui Cel Sfânt, A înviat și, din mormânt, Afară-n urmă a ieșit, La rândul nostru – negreșit – Și noi trăim o viață nouă. Iată, vă spun, acuma, vouă, Că dacă am ajuns la fel – Să fim asemenea cu El – Prin moartea asemănătoare, La fel vom fi-ncontinuare – Deci una – printr-o înviere Care, asemeni Lui, se cere. Prea bine cred că știți și voi, Precum că omul vechi, din noi, Cu El – odată – nevoit Era, să fie răstignit, Ca ăst trup, al păcatului, Să fie, de puterea lui, În felu-acesta, dezbrăcat, Să nu mai fim robi, sub păcat. Căci omul care a murit, De drept, acela-i izbăvit, De-al său păcat. Aflați dar voi, Că dacă, cu Hristos, și noi Știm că deodată am murit, Credem atuncea, negreșit, Că și cu viața e la fel Și vom trăi, mereu, cu El, Căci știm cum că Hristosul care A călcat moartea în picioare – Atuncea când a înviat – N-o să mai moară, niciodat’ – Moartea nemaiputând, astfel, Să stăpânească, peste El. Prin felu-n care a murit, Pentru păcat, El a plătit Odată pentru totdeauna; Iar dacă știți aceasta una, Pricepeți dar, că El, mereu, Trăiește pentru Dumnezeu. Deci, față de păcat – și voi – Morți, să vă socotiți apoi, Și vii, doar pentru Cel de Sus, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus. Astfel, păcatul – fraților – În trupul vostru muritor, Să nu mai dormiteze-acum; Să nu călcați pe al său drum. De-al său îndemn, să n-ascultați, Iar poftele, să nu-i urmați. Nu dați în stăpânirea lui – Adică-n a păcatului – Nicicând, a voastre mădulare, Pe cari, al vostru trup le are, S-ajungă – împotriva firii – Unelte-ale nelegiuirii. Ci dăruiți-vă, mereu – Voi înșivă – lui Dumnezeu, Drept vii, din morți, precum erați. Deci voi, lui Dumnezeu le dați Pe ale voastre mădulare, Spre a fi, astfel, fiecare, Unelte de neprihănire. Iată, vă dau, acum, de știre, Cum că păcatul n-o să poată, Drept robi, ca să vă mai socoată, Căci, peste voi, nu stăpânește, Fiindcă nu se mai găsește Nimeni, din voi, sub Lege dar, Pentru că toți sunteți sub har.”