Romani 7:1-8

„Nu știți voi, oare, fraților – Căci eu vorbesc, acum, celor Care știu Legea – cum că ea, În stăpânire-l va avea Pe om, atât doar, cât trăiește? Căci dacă se căsătorește, Femeia care-i măritată, De-al ei bărbat, este legată, Prin Lege, numai cât trăiește Bărbatul; ea se pomenește A fi de legea-i dezlegată, Când soțu-i moare. Astfel, iată, Că dacă se căsătorește – Atâta timp cât îi trăiește Soțul, cu care-i măritată – Cu-n alt bărbat, ea e chemată Preacurvă. Însă, dacă moare Primul bărbat, nu este oare, De către Lege, dezlegată? Ba da, și-n urmă, măritată Dacă va fi cu-n alt bărbat, Acest fapt nu-i considerat Precum că este drept curvie, Iar ea, preacurvă, n-o să fie. Tot astfel – frații mei – și voi, Prin trupul lui Hristos, apoi, Față de Lege, ați murit Și-atuncea voi ați devenit Ai altuia – ai Celui Sfânt, Cari înviat-a din mormânt – Ca astfel, pentru Dumnezeu, Roade s-aduceți, tot mereu. Pe vremea-n care noi trăiam Și când supuși firii eram, Aveam o patimă firească, Prin firea noastră pământească. Ea-i patima păcatelor, Care, de Lege – fraților – Mereu fusese ațâțată, Pentru că ea era aflată În ale noastre mădulare, Făcându-ne, pe fiecare, Să dăm un rod cari să ne poarte, Cu siguranță, către moarte. Dar iată – frații mei iubiți – Am fost – de Lege – izbăviți, Căci morți suntem – se înțelege – Acum, față de astă Lege, Care – așa cum ați văzut – Neîncetat, robi ne-a ținut. Dar izbăviți, noi ne găsim Și trebuiește ca să știm, De-acum, într-un duh nou, mereu, Să Îi slujim, lui Dumnezeu, Nu după slova dovedită Că a ajuns a fi-nvechită.” „Deci, ce vom zice? Nu cumva, Legea aceasta e ceva, Ce se vădește păcătos? Nu! Nicidecum! Căci, ne-ndoios, Întreg păcatul – se-nțelege – L-am cunoscut numai prin Lege. De pildă, iată, am văzut Precum că nu aș fi știut Ce-i pofta, până nu fusese Legea cari, tot mereu, spusese „Să nu poftești!”. Vedeți dar voi, Păcatul a găsit apoi, Prilejul cel mai potrivit, Și-n mine, pofte-a zămislit; Căci mort era – se înțelege – Păcatu-n lume, fără Lege.