„Căci Gaza are-a fi lovită
Și astfel fi-va pustiită.
Și Ascalonul, pustiit,
Va fi și el și izgonit –
Chiar ziua, în amiaza mare –
Va fi poporu-acela care
E în Asdod. Când o să vină
Timpul acel, din rădăcină,
Ecronul smuls are să fie
Și se va prăbuși pe glie!
Vai de cei care se vădesc,
Pe malul mării, că trăiesc!
Vai, fi-va de acel popor,
Din neamul Cheretiților!
Canaanule, țară pe care
Neamul de Filisteni o are,
Iată ceea ce-a cuvântat
Domnu-mpotrivă-ți: „Spulberat
Tu ai să fii și nimenea,
În tine, nu va mai ședea!
Al mării mal are să fie
Izlaz pe care au să vie
Turme de oi, la pășunat.
Acolo, își vor fi-nălțat
Păstorii, colibele lor,
Chiar lângă târla oilor.
Aceste maluri au să fie
Date celor ce au să vie
Din Iuda, căci sunt rămășiță
Ce-a mai rămas din a lui viță.
Acolo, ei vor paște-n tihnă;
Vor avea parte de odihnă,
În casele cele pe care
Ținutul Ascalon le are.
Căci Domnul Dumnezeul lor
Nu-Și va uita al Său popor,
Ci-i va aduce înapoi,
Pe cei cari sunt prinși de război.”
„Iată că Eu am auzit
Ocările ce le-a rostit
Moabul. Am mai ascultat
Batjocuri ce le-au aruncat
Ai lui Amon feciori, mereu,
Când defăimau poporul Meu
Și când, plini de trufie mare,
Treceau peste-ale lui hotare.
Pe viața Mea” – a zis Cel care
E Domnul pe cari oastea-L are
Și, totodată, este Cel
Ce-i Dumnezeu, în Israel –
„Moabu-n vremea ce-o să vie,
Ca și Sodoma, o să fie,
Iar neamul lui Amon – la fel –
Ca și Gomora, fi-va el.
Pe toți îi voi fi nimicit!
Îl fac un loc acoperit
Cu mărăcini, o groapă-n care
Se va găsi, mereu, doar sare,
Căci un pustiu are să fie,
În urmă, pentru veșnicie.
Cei care sunt o rămășiță
Din a poporului Meu viță,
Atunci, au să îi jefuiască
Și-n urmă au să-i stăpânească.
Aceasta se va fi-ntâmplat,
Pentru că ei s-au arătat
Semeți și l-au batjocorit
Pe-al Meu popor, necontenit,
Disprețuind acel popor
Al Domnului oștirilor.
Grozav va fi Domnul, cu ei,
Iar pe cei cari sunt dumnezei
Pe-acest pământ, El îi lovește –
În orice loc – și-i nimicește.
Apoi, oricine-n țara lui
O să se-nchine Domnului,
Cu tot poporu-acela care
E pe ostroavele din mare.”
„De a Mea sabie, apoi,
Nu veți putea scăpa nici voi,
Aceia care vă vădiți
Că-n Etiopia trăiți.”
Spre miazănoapte-Și va întinde
El, al Său braț, și va cuprinde
Asiria. Ninive n-are
Nici o putință de scăpare,
Căci prefăcut are să fie
Într-o întindere pustie.
Va fi doar un pământ uscat,
Din care apa a secat.
Cirezi de vite-au să se-așeze
Și în cetate-au să-nnopteze.
Acoperișul stâlpilor
Va fi locul aricilor
Și-al pelicanilor. Vor sta
Acolo și vor înnopta.
În cadrele ferestrelor
Se-aude doar țipătul lor.
Nu va mai fi vreo căptușeală
De cedru, ci – fără-ndoială –
Doar pustiirea va avea,
Pe praguri, loc unde să stea.
Iată cetatea cea știută
Drept veselă și încrezută
Cari își ținea privirea sus
Și cari în inimă și-a spus:
„Doar eu, iar în afara mea,
Nu se mai află nimenea!”
Vai! Cum ajuns-a ca să fie
Doar o întindere pustie,
Un loc neprimitor, în care
Sunt doar culcușuri pentru fiare!
Cei care-o văd, trec fluierând,
Spre ea, cu mâna, arătând!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
