Țefania 3
3
Pedeapsa Ierusalimului – Făgăduințe
1Vai de cetatea cea spurcată
Cari îndărătnică se-arată
Și de-asuprire este plină!
2Ea nu știe, seamă să țină –
Nicicând – de glasu-acela care,
O mustră pentru-a ei purtare
Și nu se-ncrede-n Dumnezeu,
Cel care îi e Domn, mereu.
3Iată că toți aceia cari
Sunt căpitanii ei cei mari,
Cu niște lei se-asemuiesc,
Care necontenit răpesc.
Judecătorii ei, toți – iată –
Drept lupi de seară se arată,
Cari nu mai lasă – ne-ndoios –
Până la ziuă, nici un os.
4Sunt ușuratici cei pe care,
Cetatea, drept proroci, îi are,
Pentru că ei se dovedesc
Înșelători, când prorocesc.
Preoții ei nu iau aminte
Și astfel, lucrurile sfinte
Le pângăresc, neîncetat,
Căci peste Lege au călcat.
5În al ei mijloc, negreșit,
Domnul este neprihănit.
Nu face vreo nelegiuire,
Iar dimineața, peste fire,
Își scoate a Lui judecată,
Fără a înceta, vreodată.
Dar cel nelegiuit nu ține
Seamă și nu are rușine!
6Neamuri întregi am spulberat;
Turnuri, apoi, le-am dărâmat,
Iar ulițele lor, tixite,
Ajuns-au a fi pustiite.
Pustii sunt ulițele-acele,
Căci nimeni nu trece pe ele!
Cetățile stau pustiite
Și au ajuns nelocuite!
7Mi-am zis: „Măcar dacă ai vrea,
Puțină teamă a avea
Față de Mine, după care
Seamă să ții de-a Mea mustrare!
Atunci, nu te-aș fi nimicit
Și-asupra ta n-ar fi venit
Pedepsele ce ți le-am dat,
Cu care te-am amenințat.”
Însă, stricat s-a dovedit
Tot ceea ce au făptuit.
8De-aceea, Domnu-a cuvântat:
„Stați, până Mă voi fi sculat
La pradă, căci am să adun
Neamuri, când la un loc Eu pun,
Apoi, împărățiile!
Am să revărs urgiile
Ce sunt ale mâniei Mele,
În vremea ‘ceea, peste ele.
Țara-nghițită o să fie
De al Meu foc de gelozie.”
9„Atunci, au să le fie date,
Popoarelor, buze curate,
Pentru ca ele-n orice vreme,
Numele Domnului să-L cheme
Și într-un gând să se unească,
Doar Domnului să Îi slujească.
10Iar peste Etiopia –
Adică dincolo de ea,
De-ale ei râuri – vin acei
Cari sunt închinători ai Mei,
Ca să-Mi aducă fiecare,
Ale lui daruri de mâncare.
Aceștia toți sunt obștea Mea,
Cari risipită se vădea.
11Când acea zi o să sosească,
Nu are să mai trebuiască,
Obrazul să îți fi roșit
Pentru ceea ce-ai făptuit,
Pentru păcatul tău știut
Cari împotrivă-Mi l-ai făcut.
Atuncea, din mijlocul tău,
Voi scoate tot ce este rău.
Trufașii fi-vor scoși afară
Și n-ai să te mai îngâmfi iară,
În clipa-n care ai tăi sânt
Aflați pe muntele Meu sfânt!
12Iată, am să îți las – îți zic –
Doar un popor smerit și mic
Cari își va pune crezul lui,
În sfântul Nume-al Domnului.
13Atuncea, acea rămășiță
Care-i din Israel, de viță,
Nu are să mai săvârșească
Nelegiuiri, n-o să rostească
Minciuni, căci nimeni nu mai are,
În gură, limbă-nșelătoare.
Toți au să pască-atunci în tihnă.
Vor avea parte de odihnă,
Căci nimeni nu o să mai poată
Ca să-i mai tulbure vreodată.
14Fiica Sionului să vie
Cu strigăte de bucurie!
De veselie plin, la fel,
Să strige dar, și Israel!
Veselă saltă! Te ridică
Și tu, cea care îi ești fiică
Ierusalimului! Să-ți fie
Sufletul plin de veselie!
15Al tău Domn a găsit cu cale,
Capăt de-a pus, pedepsei tale!
Dușmanul ți l-a-ndepărtat!
Domnul – Cel care-i Împărat
În Israel – este cu tine
Și în al tău mijloc El vine,
Iar de necaz – de bună seamă –
Nu trebuie să mai ai teamă,
Și nici de vreo nenorocire
Ce se abate peste fire!
16Când va veni timpul acel,
Ierusalimului astfel
I se va spune: „Nu te teme
Tu, de nimic, în orice vreme!
Sionule, să te zorești
Și brațele să-ți întărești!”
17Căci al tău Domn și Dumnezeu,
În al tău mijloc e, mereu,
Asemeni unui viteaz care
Îți poate da ajutorare.
El se va bucura de tine,
Iar a Lui dragoste-L va ține
Vesel numai și-nflăcărat
Doar pentru tine, ne-ncetat.
18„Îi strâng pe toți cei întristați
Care departe sunt aflați
De a ta sfântă adunare.
Am să îi strâng pe toți cei care
Din al tău mijloc au ieșit
Și-acum ocara i-a lovit.
19În vremile de mai târziu,
Eu împotrivă am să fiu,
La cei care te asupresc.
Pe cei șchiopi am să-i izbăvesc.
Îi strâng pe toți cei izgoniți
Și vă voi face ca să fiți
O pricină de slavă mare
Și laudă printre popoare,
Mereu, în orișicare țară,
Unde acum purtați ocară.
20În vremea ‘ceea, de apoi,
Vă voi aduce înapoi.
Vă strâng pe toți cei izgoniți
Și vă voi face ca să fiți
O pricină de slavă mare
Și laudă nepieritoare,
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Căci voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război,
Sub ochii voștri – negreșit –
Căci Domnu-i Cel care-a vorbit.”
Selectat acum:
Țefania 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Țefania 3
3
Pedeapsa Ierusalimului – Făgăduințe
1Vai de cetatea cea spurcată
Cari îndărătnică se-arată
Și de-asuprire este plină!
2Ea nu știe, seamă să țină –
Nicicând – de glasu-acela care,
O mustră pentru-a ei purtare
Și nu se-ncrede-n Dumnezeu,
Cel care îi e Domn, mereu.
3Iată că toți aceia cari
Sunt căpitanii ei cei mari,
Cu niște lei se-asemuiesc,
Care necontenit răpesc.
Judecătorii ei, toți – iată –
Drept lupi de seară se arată,
Cari nu mai lasă – ne-ndoios –
Până la ziuă, nici un os.
4Sunt ușuratici cei pe care,
Cetatea, drept proroci, îi are,
Pentru că ei se dovedesc
Înșelători, când prorocesc.
Preoții ei nu iau aminte
Și astfel, lucrurile sfinte
Le pângăresc, neîncetat,
Căci peste Lege au călcat.
5În al ei mijloc, negreșit,
Domnul este neprihănit.
Nu face vreo nelegiuire,
Iar dimineața, peste fire,
Își scoate a Lui judecată,
Fără a înceta, vreodată.
Dar cel nelegiuit nu ține
Seamă și nu are rușine!
6Neamuri întregi am spulberat;
Turnuri, apoi, le-am dărâmat,
Iar ulițele lor, tixite,
Ajuns-au a fi pustiite.
Pustii sunt ulițele-acele,
Căci nimeni nu trece pe ele!
Cetățile stau pustiite
Și au ajuns nelocuite!
7Mi-am zis: „Măcar dacă ai vrea,
Puțină teamă a avea
Față de Mine, după care
Seamă să ții de-a Mea mustrare!
Atunci, nu te-aș fi nimicit
Și-asupra ta n-ar fi venit
Pedepsele ce ți le-am dat,
Cu care te-am amenințat.”
Însă, stricat s-a dovedit
Tot ceea ce au făptuit.
8De-aceea, Domnu-a cuvântat:
„Stați, până Mă voi fi sculat
La pradă, căci am să adun
Neamuri, când la un loc Eu pun,
Apoi, împărățiile!
Am să revărs urgiile
Ce sunt ale mâniei Mele,
În vremea ‘ceea, peste ele.
Țara-nghițită o să fie
De al Meu foc de gelozie.”
9„Atunci, au să le fie date,
Popoarelor, buze curate,
Pentru ca ele-n orice vreme,
Numele Domnului să-L cheme
Și într-un gând să se unească,
Doar Domnului să Îi slujească.
10Iar peste Etiopia –
Adică dincolo de ea,
De-ale ei râuri – vin acei
Cari sunt închinători ai Mei,
Ca să-Mi aducă fiecare,
Ale lui daruri de mâncare.
Aceștia toți sunt obștea Mea,
Cari risipită se vădea.
11Când acea zi o să sosească,
Nu are să mai trebuiască,
Obrazul să îți fi roșit
Pentru ceea ce-ai făptuit,
Pentru păcatul tău știut
Cari împotrivă-Mi l-ai făcut.
Atuncea, din mijlocul tău,
Voi scoate tot ce este rău.
Trufașii fi-vor scoși afară
Și n-ai să te mai îngâmfi iară,
În clipa-n care ai tăi sânt
Aflați pe muntele Meu sfânt!
12Iată, am să îți las – îți zic –
Doar un popor smerit și mic
Cari își va pune crezul lui,
În sfântul Nume-al Domnului.
13Atuncea, acea rămășiță
Care-i din Israel, de viță,
Nu are să mai săvârșească
Nelegiuiri, n-o să rostească
Minciuni, căci nimeni nu mai are,
În gură, limbă-nșelătoare.
Toți au să pască-atunci în tihnă.
Vor avea parte de odihnă,
Căci nimeni nu o să mai poată
Ca să-i mai tulbure vreodată.
14Fiica Sionului să vie
Cu strigăte de bucurie!
De veselie plin, la fel,
Să strige dar, și Israel!
Veselă saltă! Te ridică
Și tu, cea care îi ești fiică
Ierusalimului! Să-ți fie
Sufletul plin de veselie!
15Al tău Domn a găsit cu cale,
Capăt de-a pus, pedepsei tale!
Dușmanul ți l-a-ndepărtat!
Domnul – Cel care-i Împărat
În Israel – este cu tine
Și în al tău mijloc El vine,
Iar de necaz – de bună seamă –
Nu trebuie să mai ai teamă,
Și nici de vreo nenorocire
Ce se abate peste fire!
16Când va veni timpul acel,
Ierusalimului astfel
I se va spune: „Nu te teme
Tu, de nimic, în orice vreme!
Sionule, să te zorești
Și brațele să-ți întărești!”
17Căci al tău Domn și Dumnezeu,
În al tău mijloc e, mereu,
Asemeni unui viteaz care
Îți poate da ajutorare.
El se va bucura de tine,
Iar a Lui dragoste-L va ține
Vesel numai și-nflăcărat
Doar pentru tine, ne-ncetat.
18„Îi strâng pe toți cei întristați
Care departe sunt aflați
De a ta sfântă adunare.
Am să îi strâng pe toți cei care
Din al tău mijloc au ieșit
Și-acum ocara i-a lovit.
19În vremile de mai târziu,
Eu împotrivă am să fiu,
La cei care te asupresc.
Pe cei șchiopi am să-i izbăvesc.
Îi strâng pe toți cei izgoniți
Și vă voi face ca să fiți
O pricină de slavă mare
Și laudă printre popoare,
Mereu, în orișicare țară,
Unde acum purtați ocară.
20În vremea ‘ceea, de apoi,
Vă voi aduce înapoi.
Vă strâng pe toți cei izgoniți
Și vă voi face ca să fiți
O pricină de slavă mare
Și laudă nepieritoare,
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Căci voi aduce înapoi
Pe prinșii voștri de război,
Sub ochii voștri – negreșit –
Căci Domnu-i Cel care-a vorbit.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca