1 Ioan 2
2
1Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător#2,1 Lit.: „paràkletos”. În timp ce în Evanghelie termenul se referă la Duhul care vine în ajutorul creștinilor pe pământ, aici este vorba de Domnul Isus care intervine pentru ei înaintea lui Dumnezeu. la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2El este jertfa de ispășire#2,2 Lit.: „ispășirea”. Formula provine din vocabularul sacrificial al Vechiului Testament (Ex 29,36-37) și evocă sacrificiul voluntar al lui Isus pe cruce (cf. Ap 5,9-10). pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi.
A doua condiție: observarea poruncilor și iubirea aproapelui
3Din aceasta știm că îl cunoaștem#2,3 După înțelesul biblic al termenului (cf. mai ales Ier 31,34), „a-l cunoaște pe Dumnezeu” nu înseamnă a avea despre el o noțiune abstractă, ci a intra într-o relație personală cu el și a trăi în comuniune cu el (cf. 1In 2,13). Autorul indică aici tot ceea ce implică o astfel de cunoaștere a lui Dumnezeu. În fața pericolului care îi amenință pe creștini, acela de a se lăsa conduși de speculații religioase, Ioan se arată îngrijorat de ceea ce formează credința cu adevărat, care trebuie să se răspândească în întreaga lor existență. Criteriul unei cunoașteri autentice a lui Dumnezeu este trăirea poruncilor, în special a celei a iubirii față de aproapele. : dacă păzim poruncile lui. 4Cine spune: „Eu îl cunosc”, dar nu păzește poruncile lui, este mincinos și adevărul nu este în el. 5Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că suntem în el. 6Cel care spune că rămâne în el are datoria să trăiască așa cum el a trăit#2,6 Lit.: „Să umble așa cum el a umblat”. .
7Iubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveți de la început; porunca veche este cuvântul pe care l-ați auzit#2,7 Porunca iubirii față de aproapele este veche în două sensuri: în revelație, ea vine de la Cristos și, pentru credința creștinilor, vine din timpul în care ei au întâlnit evanghelia. . 8Totuși vă scriu o poruncă nouă#2,8 Porunca este „nouă” în istoria mântuirii, întrucât Cristos, prin moartea sa, a fost pentru oameni revelația supremă a iubirii (1In 3,16; cf. In 13,34), care face deja prezentă printre ei realitatea însăși a lumii care va veni. Porunca iubirii este nouă în Isus, pentru că el este cel care a revelat-o în el însuși; este nouă în noi, cărora ne-a fost revelată în credință. , care este adevărată în el și în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată strălucește deja. 9Cine spune că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său, este în întuneric până acum. 10Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină și nu este [motiv de] scandal#2,10 Termenul grec „skàndalon” poate avea în acest context două sensuri: 1) cel care îl iubește pe fratele său nu se împiedică sau nu cade în cursă; 2) cel care îl iubește pe fratele său nu devine ocazie de păcat pentru alții. în el. 11Însă cine-l urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
A treia condiție: lupta împotriva tentațiilor lumii
12Vă scriu vouă, copiilor,
pentru că păcatele voastre
au fost iertate
datorită numelui său#2,12 Sau „prin numele său”..
13Vă scriu vouă, părinților,
pentru că l-ați cunoscut
pe cel care este de la început.
Vă scriu vouă, tinerilor#2,13 În comunitatea creștină, autorul amintește, în acest context, două grupuri: părinții și tinerii. Distincția consideră vârsta celor două grupuri amintite, nu condiția lor familiară (bărbați-femei-copii), nici cea socială (stăpân-slujitor) ca în Ef 5,22–6,9; Col 3,18–4,1. „Părinții” îi indică pe cei care au îmbrățișat credința de la început și, în consecință, sunt la o vârstă matură; „tinerii”, în schimb, sunt cei care s-au convertit de curând la noua religie. ,
pentru că l-ați învins pe Cel Rău.
14V-am scris vouă, copiilor,
pentru că l-ați cunoscut pe Tatăl.
V-am#2,14 Unele traduceri moderne încep de aici v. 14. scris vouă, părinților,
pentru că l-ați cunoscut
pe cel care este de la început.
V-am scris vouă, tinerilor,
pentru că sunteți puternici
și cuvântul lui Dumnezeu
rămâne în voi
și l-ați învins pe Cel Rău.
15Să nu iubiți lumea și nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este în el. 16Pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții#2,16 Sfântul Ioan nu ne prezintă o enumerare completă a păcatelor lumii, nici nu face un catalog al viciilor. „Pofta trupului” indică natura umană supusă poftelor; „pofta ochilor” indică ochii flămânzi de tot ceea ce văd; „trufia vieții” indică viața materială în care oamenii își pun siguranța. – nu este de la Tatăl, ci de la lume. 17Dar lumea și pofta ei trec, însă cel care împlinește voința lui Dumnezeu rămâne în veci.
A patra condiție: lupta împotriva lui Anticríst
18Copii, este ceasul de pe urmă. După cum ați auzit, vine Anticríst, iar acum au apărut mulți anticriști; după aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă#2,18 Este o aluzie la sfârșitul istoriei. Convingerea creștinismului primar, pe care o împărtășește și Ioan, este aceea că acest ceas este aproape, dar că înaintea venirii glorioase a Domnului va interveni o ființă malefică, Anticristul, care i se opune lui Cristos și se străduiește să-i seducă pe discipolii lui (Mc 13,21-22 = Mt 24,23-24; 2Tes 2,3-4). Fără a se lega de data acestor evenimente-limită pe care le ignora, Ioan îi desemnează ca „anticriști” pe unii oameni care au făcut parte cândva din grupul creștinilor, dar au ieșit din el. Continuarea va arăta că este vorba de predicatorii contrari Bisericii.. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, dacă ar fi fost de-ai noștri#2,19 Există aici o indicație istorică prețioasă. Învățătorii erorilor nu erau dintre păgâni și nici străini, ci erau dintre creștinii din comunitatea care era destinatara scrisorii; aceștia nu au rămas fideli adevăratei credințe. Expresia „nu erau de-ai noștri” reprezintă o evaluare teologică profundă a faptului de a fi creștin. Învățătorii falși, chiar dacă sunt membri ai comunității creștine, nu aparțin acesteia, întrucât nu au adevărata credință și nici pe Duhul Sfânt., ar fi rămas cu noi, dar trebuia să se arate că nu toți sunt de-ai noștri. 20Dar voi aveți ungerea#2,20 Lit. „chrísma”. Se referă nu atât la actul ungerii, cât la efectul acesteia. Termenul exprimă, în formă simbolică, darul Duhului Sfânt pe care fiecare creștin l-a primit la Botez (cf. Fap 2,38; 2Cor 1,21); așadar, autorul nu intenționează să facă aluzie la sacramentul Botezului, întrucât, în acest caz, și ereticii l-au primit, ci la darul Duhului Sfânt pe care îl posedă credinciosul. Această ungere le permite creștinilor să aibă cunoașterea adevărată, adică să facă discernământ între adevăr și eroare (cf. In 14,17.26; 15,26; 16,13). de la Cel Sfânt și cunoașteți#2,20 Multe manuscrise și traduceri au: „și cunoașteți toate”. cu toții. 21Nu v-am scris pentru că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și pentru că nicio minciună nu este din adevăr. 22Cine este mincinosul dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acesta este Anticrístul, cel care-l neagă pe Tatăl și pe Fiul. 23Oricine îl neagă pe Fiul nu-l are nici pe Tatăl; cine-l mărturisește pe Fiul îl are și pe Tatăl.
24În ce vă privește#2,24 Lit.: „voi”., să rămână în voi ceea ce ați auzit de la început! Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi rămâneți în Fiul și în Tatăl. 25Și aceasta este promisiunea pe care el însuși ne-a făcut-o#2,25 Lit.: „ne-a promis-o”.: viața cea veșnică.
26V-am scris acestea despre cei care vă înșală. 27Dar în ce vă privește, rămâne în voi ungerea pe care ați primit-o de la el și nu aveți nevoie ca să vă învețe cineva, ci, întrucât ungerea lui vă învață#2,27 Bazându-se pe textul paralel din In 14,26, unde Mângâietorul îi va învăța pe discipoli toate, exegeții sunt de părere că și aici este vorba de ungerea cu Duhul Sfânt, darul lui Cristos, care face dintr-un om obișnuit un creștin. despre toate – iar ea este adevărată, și nu falsă – după cum v-am învățat, rămâneți în el!
II. DUMNEZEU ESTE DREPT
Copiii lui Dumnezeu nu păcătuiesc
28Și acum, copii, rămâneți în el, pentru ca, atunci când se va arăta, să avem încredere#2,28 „Parresía” (= „îndrăzneală, curaj”): în contextul Scrisorii întâi a sfântului Ioan, înseamnă „încrederea filială, plină de bucurie” prin care se îndrăznește să se apropie de Dumnezeu pentru a-i cere ceva sau pentru a se apăra în fața tribunalului său. și să nu fim făcuți de rușine de el la venirea lui! 29Dacă știți că el este drept, atunci știți că oricine face dreptatea este născut din el. #Rom 4,6-8 #Rom 8,34 #Evr 7,25 #Rom 3,25 #4,14 #Col 1,20 #3,22-24; 4,21; 5,2-3 #2In 6 #Tit 1,16 #4,20; 1,8 #In 14,21.23 #3,3.16; 4,17 #Fil 2,5 #1Cor 11,1 #1Pt 2,21-25 #In 13,34; 15,12-17 #In 8,12 #Rom 13,12 #Prov 4,18-19 #1,6 #3,18-20 #1,6 #In 12,35 #Mt 9,2 #Lc 24,47 #In 20,23 #Fap 13,38 #Evr 8,11 #4,4 #5,4-5.18 #1Pt 5,8-9 #Ef 6,10-17 #Ap 12,11 #Rom 12,2 #In 17,14 #Iac 4,4 #In 5,42 #Gal 5,24 #Tit 2,12 #1Pt 2,11 #Mc 10,24 #1Cor 7,31 #4,3; Mt 24,5 #1Tim 4,1 #4,1; 2In 7 #Fap 20,30 #1Cor 11,19 #2Cor 1,21 #2Pt 1,12 #Iúda 5 #In 8,32; 2In 1 #In 8,44 #4,3; 2In 7 #Mt 10,33 #In 5,23; 2In 7 #4,2.15; 2In 9 #2,27 #In 15,7-10 #3,24 #Evr 8,11 #2,20 #3,2; 4,17 #Fil 1,20-21 #Lc 13,27 #3,10 #4,7; 5,1
Selectat acum:
1 Ioan 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
1 Ioan 2
2
1Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător#2,1 Lit.: „paràkletos”. În timp ce în Evanghelie termenul se referă la Duhul care vine în ajutorul creștinilor pe pământ, aici este vorba de Domnul Isus care intervine pentru ei înaintea lui Dumnezeu. la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2El este jertfa de ispășire#2,2 Lit.: „ispășirea”. Formula provine din vocabularul sacrificial al Vechiului Testament (Ex 29,36-37) și evocă sacrificiul voluntar al lui Isus pe cruce (cf. Ap 5,9-10). pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi.
A doua condiție: observarea poruncilor și iubirea aproapelui
3Din aceasta știm că îl cunoaștem#2,3 După înțelesul biblic al termenului (cf. mai ales Ier 31,34), „a-l cunoaște pe Dumnezeu” nu înseamnă a avea despre el o noțiune abstractă, ci a intra într-o relație personală cu el și a trăi în comuniune cu el (cf. 1In 2,13). Autorul indică aici tot ceea ce implică o astfel de cunoaștere a lui Dumnezeu. În fața pericolului care îi amenință pe creștini, acela de a se lăsa conduși de speculații religioase, Ioan se arată îngrijorat de ceea ce formează credința cu adevărat, care trebuie să se răspândească în întreaga lor existență. Criteriul unei cunoașteri autentice a lui Dumnezeu este trăirea poruncilor, în special a celei a iubirii față de aproapele. : dacă păzim poruncile lui. 4Cine spune: „Eu îl cunosc”, dar nu păzește poruncile lui, este mincinos și adevărul nu este în el. 5Însă, dacă cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârșită. Din aceasta cunoaștem că suntem în el. 6Cel care spune că rămâne în el are datoria să trăiască așa cum el a trăit#2,6 Lit.: „Să umble așa cum el a umblat”. .
7Iubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveți de la început; porunca veche este cuvântul pe care l-ați auzit#2,7 Porunca iubirii față de aproapele este veche în două sensuri: în revelație, ea vine de la Cristos și, pentru credința creștinilor, vine din timpul în care ei au întâlnit evanghelia. . 8Totuși vă scriu o poruncă nouă#2,8 Porunca este „nouă” în istoria mântuirii, întrucât Cristos, prin moartea sa, a fost pentru oameni revelația supremă a iubirii (1In 3,16; cf. In 13,34), care face deja prezentă printre ei realitatea însăși a lumii care va veni. Porunca iubirii este nouă în Isus, pentru că el este cel care a revelat-o în el însuși; este nouă în noi, cărora ne-a fost revelată în credință. , care este adevărată în el și în voi, pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată strălucește deja. 9Cine spune că este în lumină, dar îl urăște pe fratele său, este în întuneric până acum. 10Cine îl iubește pe fratele său rămâne în lumină și nu este [motiv de] scandal#2,10 Termenul grec „skàndalon” poate avea în acest context două sensuri: 1) cel care îl iubește pe fratele său nu se împiedică sau nu cade în cursă; 2) cel care îl iubește pe fratele său nu devine ocazie de păcat pentru alții. în el. 11Însă cine-l urăște pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric și nu știe încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.
A treia condiție: lupta împotriva tentațiilor lumii
12Vă scriu vouă, copiilor,
pentru că păcatele voastre
au fost iertate
datorită numelui său#2,12 Sau „prin numele său”..
13Vă scriu vouă, părinților,
pentru că l-ați cunoscut
pe cel care este de la început.
Vă scriu vouă, tinerilor#2,13 În comunitatea creștină, autorul amintește, în acest context, două grupuri: părinții și tinerii. Distincția consideră vârsta celor două grupuri amintite, nu condiția lor familiară (bărbați-femei-copii), nici cea socială (stăpân-slujitor) ca în Ef 5,22–6,9; Col 3,18–4,1. „Părinții” îi indică pe cei care au îmbrățișat credința de la început și, în consecință, sunt la o vârstă matură; „tinerii”, în schimb, sunt cei care s-au convertit de curând la noua religie. ,
pentru că l-ați învins pe Cel Rău.
14V-am scris vouă, copiilor,
pentru că l-ați cunoscut pe Tatăl.
V-am#2,14 Unele traduceri moderne încep de aici v. 14. scris vouă, părinților,
pentru că l-ați cunoscut
pe cel care este de la început.
V-am scris vouă, tinerilor,
pentru că sunteți puternici
și cuvântul lui Dumnezeu
rămâne în voi
și l-ați învins pe Cel Rău.
15Să nu iubiți lumea și nici cele ce sunt în lume! Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este în el. 16Pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții#2,16 Sfântul Ioan nu ne prezintă o enumerare completă a păcatelor lumii, nici nu face un catalog al viciilor. „Pofta trupului” indică natura umană supusă poftelor; „pofta ochilor” indică ochii flămânzi de tot ceea ce văd; „trufia vieții” indică viața materială în care oamenii își pun siguranța. – nu este de la Tatăl, ci de la lume. 17Dar lumea și pofta ei trec, însă cel care împlinește voința lui Dumnezeu rămâne în veci.
A patra condiție: lupta împotriva lui Anticríst
18Copii, este ceasul de pe urmă. După cum ați auzit, vine Anticríst, iar acum au apărut mulți anticriști; după aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă#2,18 Este o aluzie la sfârșitul istoriei. Convingerea creștinismului primar, pe care o împărtășește și Ioan, este aceea că acest ceas este aproape, dar că înaintea venirii glorioase a Domnului va interveni o ființă malefică, Anticristul, care i se opune lui Cristos și se străduiește să-i seducă pe discipolii lui (Mc 13,21-22 = Mt 24,23-24; 2Tes 2,3-4). Fără a se lega de data acestor evenimente-limită pe care le ignora, Ioan îi desemnează ca „anticriști” pe unii oameni care au făcut parte cândva din grupul creștinilor, dar au ieșit din el. Continuarea va arăta că este vorba de predicatorii contrari Bisericii.. 19Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, pentru că, dacă ar fi fost de-ai noștri#2,19 Există aici o indicație istorică prețioasă. Învățătorii erorilor nu erau dintre păgâni și nici străini, ci erau dintre creștinii din comunitatea care era destinatara scrisorii; aceștia nu au rămas fideli adevăratei credințe. Expresia „nu erau de-ai noștri” reprezintă o evaluare teologică profundă a faptului de a fi creștin. Învățătorii falși, chiar dacă sunt membri ai comunității creștine, nu aparțin acesteia, întrucât nu au adevărata credință și nici pe Duhul Sfânt., ar fi rămas cu noi, dar trebuia să se arate că nu toți sunt de-ai noștri. 20Dar voi aveți ungerea#2,20 Lit. „chrísma”. Se referă nu atât la actul ungerii, cât la efectul acesteia. Termenul exprimă, în formă simbolică, darul Duhului Sfânt pe care fiecare creștin l-a primit la Botez (cf. Fap 2,38; 2Cor 1,21); așadar, autorul nu intenționează să facă aluzie la sacramentul Botezului, întrucât, în acest caz, și ereticii l-au primit, ci la darul Duhului Sfânt pe care îl posedă credinciosul. Această ungere le permite creștinilor să aibă cunoașterea adevărată, adică să facă discernământ între adevăr și eroare (cf. In 14,17.26; 15,26; 16,13). de la Cel Sfânt și cunoașteți#2,20 Multe manuscrise și traduceri au: „și cunoașteți toate”. cu toții. 21Nu v-am scris pentru că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți și pentru că nicio minciună nu este din adevăr. 22Cine este mincinosul dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acesta este Anticrístul, cel care-l neagă pe Tatăl și pe Fiul. 23Oricine îl neagă pe Fiul nu-l are nici pe Tatăl; cine-l mărturisește pe Fiul îl are și pe Tatăl.
24În ce vă privește#2,24 Lit.: „voi”., să rămână în voi ceea ce ați auzit de la început! Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi rămâneți în Fiul și în Tatăl. 25Și aceasta este promisiunea pe care el însuși ne-a făcut-o#2,25 Lit.: „ne-a promis-o”.: viața cea veșnică.
26V-am scris acestea despre cei care vă înșală. 27Dar în ce vă privește, rămâne în voi ungerea pe care ați primit-o de la el și nu aveți nevoie ca să vă învețe cineva, ci, întrucât ungerea lui vă învață#2,27 Bazându-se pe textul paralel din In 14,26, unde Mângâietorul îi va învăța pe discipoli toate, exegeții sunt de părere că și aici este vorba de ungerea cu Duhul Sfânt, darul lui Cristos, care face dintr-un om obișnuit un creștin. despre toate – iar ea este adevărată, și nu falsă – după cum v-am învățat, rămâneți în el!
II. DUMNEZEU ESTE DREPT
Copiii lui Dumnezeu nu păcătuiesc
28Și acum, copii, rămâneți în el, pentru ca, atunci când se va arăta, să avem încredere#2,28 „Parresía” (= „îndrăzneală, curaj”): în contextul Scrisorii întâi a sfântului Ioan, înseamnă „încrederea filială, plină de bucurie” prin care se îndrăznește să se apropie de Dumnezeu pentru a-i cere ceva sau pentru a se apăra în fața tribunalului său. și să nu fim făcuți de rușine de el la venirea lui! 29Dacă știți că el este drept, atunci știți că oricine face dreptatea este născut din el. #Rom 4,6-8 #Rom 8,34 #Evr 7,25 #Rom 3,25 #4,14 #Col 1,20 #3,22-24; 4,21; 5,2-3 #2In 6 #Tit 1,16 #4,20; 1,8 #In 14,21.23 #3,3.16; 4,17 #Fil 2,5 #1Cor 11,1 #1Pt 2,21-25 #In 13,34; 15,12-17 #In 8,12 #Rom 13,12 #Prov 4,18-19 #1,6 #3,18-20 #1,6 #In 12,35 #Mt 9,2 #Lc 24,47 #In 20,23 #Fap 13,38 #Evr 8,11 #4,4 #5,4-5.18 #1Pt 5,8-9 #Ef 6,10-17 #Ap 12,11 #Rom 12,2 #In 17,14 #Iac 4,4 #In 5,42 #Gal 5,24 #Tit 2,12 #1Pt 2,11 #Mc 10,24 #1Cor 7,31 #4,3; Mt 24,5 #1Tim 4,1 #4,1; 2In 7 #Fap 20,30 #1Cor 11,19 #2Cor 1,21 #2Pt 1,12 #Iúda 5 #In 8,32; 2In 1 #In 8,44 #4,3; 2In 7 #Mt 10,33 #In 5,23; 2In 7 #4,2.15; 2In 9 #2,27 #In 15,7-10 #3,24 #Evr 8,11 #2,20 #3,2; 4,17 #Fil 1,20-21 #Lc 13,27 #3,10 #4,7; 5,1
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași