1 Ioan INTRODUCERE

INTRODUCERE

Autorul și conținutul.

Deși autorul nu se prezintă, datorită asemănărilor cu a patra evanghelie (stil, vocabular și teme teologice ca: „lumină, viață, iubire, cunoaștere” etc.) și a mențiunii că este martor ocular al vieții lui Isus (1In 1,1-3; 4,14), el este considerat de către tradiția primară a Bisericii ca fiind sfântul Ioan evanghelistul. Totuși, se pare că autorul este un ucenic al apostolului.

Este greu de definit genul literar al acestei lucrări. Neavând adresă și nici concluzie, nemenționând niciun nume, nu pare a fi o simplă scrisoare. Chiar și în privința conținutului nu există o unitate literară: se succed predici, îndemnuri, directive pastorale legate de diferite împrejurări și sunt amintite teme teologice presupuse ca fiind deja cunoscute de comunitate. Lucrarea este mai degrabă o predică trimisă ca scrisoare unor comunități creștine amenințate de aceeași erezie.

Destinatarii nu sunt indicați direct, dar sunt numiți „copilașii mei” (2,1), ceea ce presupune o atitudine de ascultare față de autoritatea religioasă. Ar putea fi vorba despre comunități creștine din Asia, confruntate cu apariția unei erezii, situație în care autorul vrea să-i încurajeze, să-i învețe și să-i îndemne să rămână în credința adevărată.

Deși nu există indicii în text, din tradiție se știe că în ultimii ani ai vieții sale, sfântul Ioan a locuit la Éfes, în jurul lui formându-se o școală ce a continuat învățăturile sale. Data posibilă ar fi deci ultimul deceniu al sec. I. d.C., poate anterior celei de-a patra Evanghelii.

Teologia.

Autorul nu face o expunere teologică completă, dar reamintește temele fundamentale deja cunoscute de creștinii cărora le scrie. Astfel de teme sunt:

– Dumnezeu Tatăl, care este lumină și iubire, e cel care dă început planului de mântuire făcut posibil prin mijlocirea istorică a lui Isus și se prelungește în comunitatea creștină;

– în persoana lui Isus este revelată și comunicată iubirea lui Dumnezeu, care stă la bază și este modelul iubirii dintre cei care cred. Acceptarea inițiativei lui Dumnezeu este condiția necesară a mântuirii. Această acceptare se face prin credința că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu venit în trup. Acceptând acest adevăr de credință, creștinul obține iertarea păcatelor în sacramentul Botezului și devine „copil al lui Dumnezeu”. Credința activă și perseverentă îl învinge pe Cel Rău, iese victorioasă în lupta cu învățătorii falși și cu lumea;

– comunitatea de credință își fundamentează modul de viață și de acțiune pe manifestarea istorică și salvifică a iubirii lui Dumnezeu în Isus. El și-a dat viața pentru noi, deci și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați.

Structura.

În prolog, autorul insistă asupra comuniunii cu Dumnezeu Tatăl prin Fiul său Isus Cristos, Cuvântul vieții, care s-a făcut vizibil (1,1-4). Dumnezeu este lumină, iar cel care-l cunoaște trebuie să umble în lumină, evitând păcatul (1,5–2,27). Fiind copii ai lui Dumnezeu, creștinii practică dreptatea și nu păcătuiesc (2,28–4,6). Dumnezeu este iubire și comunică iubirea sa oamenilor, făcându-i capabili de iubire între ei (4,7–5,12). Urmează un epilog în care autorul indică scopul scrisorii și-i îndeamnă pe creștini la rugăciune pentru întoarcerea păcătoșilor (5,13-21).

Prolog (1,1-4)

I. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ (1,5–2,27)

II. DUMNEZEU ESTE DREPT (2,28–4,6)

III. DUMNEZEU ESTE IUBIRE (4,7–5,12)

Concluzii (5,13-21).

Selectat acum:

1 Ioan INTRODUCERE: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

Află mai multe despre Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020