1 Tesaloniceni 2
2
Activitatea misionară la Tesaloníc
1Voi înșivă, fraților, știți că venirea noastră la voi nu a fost zadarnică, 2ci, după cum știți, după ce am fost maltratați și insultați la Filípi, am aflat curaj în Dumnezeul nostru să vă vorbim despre evanghelia lui Dumnezeu ducând o luptă aprigă#2,2 Lit.: „cu multă luptă”.. 3Căci îndemnul nostru nu provine dintr-o rătăcire, nici cu [gând] necinstit#2,3 Lit.: „impur”., nici cu înșelăciune, 4ci așa cum am fost socotiți [vrednici] de Dumnezeu să ni se încredințeze evanghelia, așa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre. 5Precum știți, noi nu am folosit niciodată cuvinte de lingușire, nici nu am avut vreun gând ascuns#2,5 Sau „pretext”. de lăcomie – Dumnezeu este martor – 6nici nu am căutat glorie de la oameni: nici de la voi și nici de la alții; 7deși, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă fim povară#2,7 Textul în greacă este confuz. Unele traduceri accentuează ideea de autoritate pe care ar putea-o pretinde apostolii: „am fi putut să ne impunem”. Dar contextul pare să se refere la întreținerea pe care comunitatea ar fi trebuit să le-o asigure (cf. 1Cor 9,14; 2Tes 3,8-9).. Dimpotrivă, ne-am făcut blânzi#2,7 Multe manuscrise, în loc de „blânzi”, au: „copii”. Chiar dacă regulile de critică textuală pledează pentru această variantă din urmă, în vederea sensului, alegem varianta „blânzi”. Motivația principală este că termenul „copii” („nepioi”) are sensul de „a fi infantil”, „incapabil de o judecată matură”, sens care nu se potrivește cu activitatea misionară a sfântului Paul. El nu s-a comportat ca un copil, ci a arătat o blândețe deosebită, ca aceea a unei doici. în mijlocul vostru ca o doică ce își dezmiardă copiii.
8Atât de atașați eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre, pentru că ne deveniserăți dragi. 9De fapt, vă aduceți aminte, fraților, de truda și osteneala noastră: noaptea și ziua lucram ca să nu devenim o povară pentru niciunul dintre voi și am predicat între voi evanghelia lui Dumnezeu. 10Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că am fost cu sfințenie, cu dreptate și fără prihană față de voi cei care credeți. 11Voi știți că [am fost] față de fiecare dintre voi ca un tată față de copiii săi: 12v-am îndemnat, v-am încurajat și v-am implorat să umblați în mod vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la împărăția sa și la glorie.
Credința și răbdarea tesalonicénilor
13Și, de aceea, noi îi mulțumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci așa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în voi, cei care credeți. 14Căci voi, fraților, ați devenit imitatorii Bisericilor lui Dumnezeu care se află în Iudéea în Cristos Isus, pentru că pătimiți și voi aceleași lucruri din partea celor care sunt de același neam, după cum și ele [au pătimit] din partea iudeilor, 15care l-au omorât și pe Domnul Isus, și pe profeți și ne-au persecutat și pe noi. Ei nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotriva tuturor oamenilor, 16interzicându-ne să vorbim păgânilor ca să se mântuiască spre a-și împlini măsura păcatelor lor pretutindeni; dar i-a ajuns mânia care e spre sfârșit#2,16 V. 13-16 pun în lumină o opoziție evidentă a evreilor față de Biserică. Din cauza tonului dur al Apostolului, unii bibliști au voit să scoată acest text, considerându-l antisemit și, ca atare, neautentic. Dar sfântul Paul nu poate fi acuzat de antisemitism. El nu-i urăște pe evrei; din contra, se prezintă ca fiind din neamul lor, frate cu ei etc. (Rom 9 – 11); de fapt, Paul denunță o atitudine generală a evreilor (îi numește „iudei” ca să-i deosebească de creștinii de proveniență iudaică) față de răspândirea evangheliei la popoarele păgâne. Afirmația finală, „că i-a ajuns mânia”, nu este un blestem, ci o constatare a unor evenimente tragice pentru evrei (expulzarea evreilor din Roma în anul 49 de către împăratul Clàudiu; reprimarea sângeroasă – de către guvernatorul Cumànus în 48 și 52 – a unor revolte ale iudeilor) care lăsau să se întrevadă o tensiune crescândă între evrei și romani. Specificarea „e spre sfârșit” arată nu o nimicire a poporului evreu, ci mai degrabă o speranță a Apostolului că ei se vor converti și vor putea ajunge la mântuire..
Dorința Apostolului de a-i revedea pe tesalonicéni
17Noi, fraților, după ce am fost despărțiți#2,17 Lit.: „am fost făcuți orfani”. de voi pentru câtva timp – [despărțiți] la față, nu la inimă – ne-am străduit și mai mult, cu mare dor, să revedem fața voastră, 18pentru că am voit să venim la voi – cel puțin eu, Paul, de mai multe ori#2,18 Lit.: „o dată și de două ori”. –, dar Satana ne-a împiedicat. 19Căci care este speranța noastră, sau bucuria, sau coroana noastră de laudă în fața Domnului nostru Isus la venirea lui, dacă nu voi? 20Căci voi sunteți gloria și bucuria noastră. #Fap 16,20-24 #Fap 17,1-5 #1Tim 1,11 #Gal 1,10 #Ier 11,20 #2Cor 5,9 #In 5,41.44 #Gal 4,19 #1Tes 4,11 #2Tes 3,7-9 #1Cor 4,15 #2Tes 1,5 #1Pt 5,10 #Mc 4,16 #Fap 11,1 #Fil 2,13 #Fap 17,13 #Fap 2,23 #Mc 10,34 #Gen 15,16 #Mt 23,32 #Rom 1,18 #Fil 2,16 #Fil 4,1
Selectat acum:
1 Tesaloniceni 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
1 Tesaloniceni 2
2
Activitatea misionară la Tesaloníc
1Voi înșivă, fraților, știți că venirea noastră la voi nu a fost zadarnică, 2ci, după cum știți, după ce am fost maltratați și insultați la Filípi, am aflat curaj în Dumnezeul nostru să vă vorbim despre evanghelia lui Dumnezeu ducând o luptă aprigă#2,2 Lit.: „cu multă luptă”.. 3Căci îndemnul nostru nu provine dintr-o rătăcire, nici cu [gând] necinstit#2,3 Lit.: „impur”., nici cu înșelăciune, 4ci așa cum am fost socotiți [vrednici] de Dumnezeu să ni se încredințeze evanghelia, așa vorbim, nu ca să le fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu, care pune la încercare inimile noastre. 5Precum știți, noi nu am folosit niciodată cuvinte de lingușire, nici nu am avut vreun gând ascuns#2,5 Sau „pretext”. de lăcomie – Dumnezeu este martor – 6nici nu am căutat glorie de la oameni: nici de la voi și nici de la alții; 7deși, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă fim povară#2,7 Textul în greacă este confuz. Unele traduceri accentuează ideea de autoritate pe care ar putea-o pretinde apostolii: „am fi putut să ne impunem”. Dar contextul pare să se refere la întreținerea pe care comunitatea ar fi trebuit să le-o asigure (cf. 1Cor 9,14; 2Tes 3,8-9).. Dimpotrivă, ne-am făcut blânzi#2,7 Multe manuscrise, în loc de „blânzi”, au: „copii”. Chiar dacă regulile de critică textuală pledează pentru această variantă din urmă, în vederea sensului, alegem varianta „blânzi”. Motivația principală este că termenul „copii” („nepioi”) are sensul de „a fi infantil”, „incapabil de o judecată matură”, sens care nu se potrivește cu activitatea misionară a sfântului Paul. El nu s-a comportat ca un copil, ci a arătat o blândețe deosebită, ca aceea a unei doici. în mijlocul vostru ca o doică ce își dezmiardă copiii.
8Atât de atașați eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre, pentru că ne deveniserăți dragi. 9De fapt, vă aduceți aminte, fraților, de truda și osteneala noastră: noaptea și ziua lucram ca să nu devenim o povară pentru niciunul dintre voi și am predicat între voi evanghelia lui Dumnezeu. 10Voi sunteți martori, și Dumnezeu de asemenea, că am fost cu sfințenie, cu dreptate și fără prihană față de voi cei care credeți. 11Voi știți că [am fost] față de fiecare dintre voi ca un tată față de copiii săi: 12v-am îndemnat, v-am încurajat și v-am implorat să umblați în mod vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la împărăția sa și la glorie.
Credința și răbdarea tesalonicénilor
13Și, de aceea, noi îi mulțumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci așa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează cu putere în voi, cei care credeți. 14Căci voi, fraților, ați devenit imitatorii Bisericilor lui Dumnezeu care se află în Iudéea în Cristos Isus, pentru că pătimiți și voi aceleași lucruri din partea celor care sunt de același neam, după cum și ele [au pătimit] din partea iudeilor, 15care l-au omorât și pe Domnul Isus, și pe profeți și ne-au persecutat și pe noi. Ei nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotriva tuturor oamenilor, 16interzicându-ne să vorbim păgânilor ca să se mântuiască spre a-și împlini măsura păcatelor lor pretutindeni; dar i-a ajuns mânia care e spre sfârșit#2,16 V. 13-16 pun în lumină o opoziție evidentă a evreilor față de Biserică. Din cauza tonului dur al Apostolului, unii bibliști au voit să scoată acest text, considerându-l antisemit și, ca atare, neautentic. Dar sfântul Paul nu poate fi acuzat de antisemitism. El nu-i urăște pe evrei; din contra, se prezintă ca fiind din neamul lor, frate cu ei etc. (Rom 9 – 11); de fapt, Paul denunță o atitudine generală a evreilor (îi numește „iudei” ca să-i deosebească de creștinii de proveniență iudaică) față de răspândirea evangheliei la popoarele păgâne. Afirmația finală, „că i-a ajuns mânia”, nu este un blestem, ci o constatare a unor evenimente tragice pentru evrei (expulzarea evreilor din Roma în anul 49 de către împăratul Clàudiu; reprimarea sângeroasă – de către guvernatorul Cumànus în 48 și 52 – a unor revolte ale iudeilor) care lăsau să se întrevadă o tensiune crescândă între evrei și romani. Specificarea „e spre sfârșit” arată nu o nimicire a poporului evreu, ci mai degrabă o speranță a Apostolului că ei se vor converti și vor putea ajunge la mântuire..
Dorința Apostolului de a-i revedea pe tesalonicéni
17Noi, fraților, după ce am fost despărțiți#2,17 Lit.: „am fost făcuți orfani”. de voi pentru câtva timp – [despărțiți] la față, nu la inimă – ne-am străduit și mai mult, cu mare dor, să revedem fața voastră, 18pentru că am voit să venim la voi – cel puțin eu, Paul, de mai multe ori#2,18 Lit.: „o dată și de două ori”. –, dar Satana ne-a împiedicat. 19Căci care este speranța noastră, sau bucuria, sau coroana noastră de laudă în fața Domnului nostru Isus la venirea lui, dacă nu voi? 20Căci voi sunteți gloria și bucuria noastră. #Fap 16,20-24 #Fap 17,1-5 #1Tim 1,11 #Gal 1,10 #Ier 11,20 #2Cor 5,9 #In 5,41.44 #Gal 4,19 #1Tes 4,11 #2Tes 3,7-9 #1Cor 4,15 #2Tes 1,5 #1Pt 5,10 #Mc 4,16 #Fap 11,1 #Fil 2,13 #Fap 17,13 #Fap 2,23 #Mc 10,34 #Gen 15,16 #Mt 23,32 #Rom 1,18 #Fil 2,16 #Fil 4,1
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași