1 Tesaloniceni 4:13-18
1 Tesaloniceni 4:13-18 VBRC2020
Nu vreau, fraților, ca voi să rămâneți în ignoranță cu privire la cei morți, ca să nu vă întristați precum ceilalți, care nu au speranță. Căci dacă noi credem că Isus a murit și a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiți împreună cu el. De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morți, pentru că însuși Domnul, la porunca [divină], la strigătul arhanghelului și în sunetul trâmbiței lui Dumnezeu va coborî din ceruri și cei morți în Cristos vor învia mai întâi, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas atunci, și vom fi răpiți împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în văzduh și astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna. Așadar, îmbărbătați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte!


