1 Timotei INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Până în sec. al XVIII-lea, nimeni nu a pus la îndoială faptul că sfântul Paul este autorul scrisorilor pastorale (1Tim, 2Tim și Tit). Datorită unor elemente teologice și pastorale care vor fi apărate și dezvoltate în special în Biserica Catolică (organizarea bisericească, principiul succesiunii apostolice, unitatea organică între componenta instituțională și cea carismatică, credința înțeleasă mai mult în sens obiectiv decât subiectiv etc.), unii exegeți au negat originea paulină a acestor scrisori. Însă examinarea învățăturii teologice, densitatea gândirii, profunzimea religioasă, care sunt întâlnite, nu pot fi atribuite în mod logic unei alte persoane, chiar dacă acestea ar fi fost transmise prin intermediul „școlii” care a rămas în urma sa.
Genul literar al scrisorilor pastorale diferă de cel al marilor scrisori pauline, fiind mai degrabă o corespondență privată cu multe informații cu caracter autobiografic și sfaturi personale. Stilul este lent, monoton și difuz, fără izbucniri pasionale, fără forța de sinteză și varietatea tematică a celorlalte scrisori. În locul stilului profetului înflăcărat, se întâlnește un stil moralist. Vocabularul este caracterizat prin multe cuvinte rare.
Timotèi (= „temător de Dumnezeu”) este cel mai cunoscut dintre colaboratorii lui Paul, discipol de încredere pe care Apostolul îl menționează în adresa din 6 scrisori. Paul l-a cunoscut la Lístra, în Licaònia. Tatăl său era grec, iar mama, evreică. S-a convertit împreună cu mama, Euníce, și bunica, Lòis, și a fost circumcis de Paul pentru a putea intra în sinagogi. L-a însoțit pe Apostol în ultimele călătorii misionare, a participat la înființarea comunităților creștine din Filípi și Tesaloníc și a fost lăsat ca episcop misionar la Èfes, unde, conform unei tradiții târzii, ar fi murit în anul 97. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja pe discipolul iubit, neexperimentat și timid la începutul misiunii sale pastorale în Èfes.
Scrisoarea nu poate fi datată din perioada celor două călătorii misionare, întrucât Timotèi îl însoțea pe Paul. Deși Faptele Apostolilor nu prezintă o pauză în detenția Apostolului la Roma, este posibil să fi existat o perioadă de libertate între prima și o a doua detenție, timp în care sfântul Paul a putut vizita unele dintre comunitățile creștine. În acest caz, Scrisoarea întâi către Timotèi, după majoritatea exegeților, ar fi fost redactată în Macedònia și trimisă la Efes între 63-65, înaintea Scrisorii a doua către Timotèi.
Teologia.
Ținând cont de genul literar al scrisorii și de caracterul ei pastoral, se pot sublinia unele teme teologice. În privința cristologiei, Apostolul arată că voința salvifică gratuită și eficace a lui Dumnezeu se manifestă în Isus Cristos, „misterul evlaviei”, care s-a arătat în trup, a fost justificat în Duhul Sfânt, le-a apărut îngerilor, a fost predicat națiunilor păgâne (3,14-16). Isus Cristos a venit în lume pentru mântuirea celor păcătoși, între care Paul se consideră primul (1,15). Planul salvific al lui Dumnezeu se extinde la toți oamenii (2,3-7). În acest context cristologic, Apostolul definește Biserica drept „casa lui Dumnezeu”, „coloana și suportul adevărului”. Aceasta este structurată ierarhic, și sfântul Paul trasează caracteristicile păstorului ideal. Ceea ce impresionează în alegerea responsabililor comunității este maturitatea umană și spirituală, definită nu numai prin autocontrol și moderație, ci și prin capacitatea de a stabili relații juste (3,1-7). Păstorul, modelul celor care cred, trăiește cu coerență și curaj mărturia credinței în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos. Normele stabilite pentru păstor sunt valabile și pentru alte categorii de slujitori ai Bisericii. Viața comunității este caracterizată de relații de iubire frățească. Grija comunității față de cei săraci și bolnavi se exprimă prin activitatea devotată a văduvelor (5,3-16). De fapt, iubirea frățească este mărturia credibilă față de adevăr pe care o dă comunitatea creștină înaintea ambientului extern.
Structura.
După salutul de început (1,1-2), sfântul Paul îi amintește lui Timotèi responsabilitatea pe care o are de a vesti evanghelia în mijlocul pericolelor pe care le prezintă doctrinele false ale oamenilor care aleargă după „mituri și genealogii” (1,3-20). În continuare, Apostolul stabilește normele pentru organizarea cultului: rugăciunea universală și ținuta bărbaților și a femeilor în adunările liturgice (2,1-15). Apoi sunt prezentate slujirile în Biserică: însușirile bune recerute pentru episcop (3,1-7) și diaconi (3,8-13), ca și funcțiile lor specifice. Se reia o polemică împotriva învățătorilor falși (4,1-16) și se fixează reguli pentru comportamentul diferitelor categorii de persoane: creștini în general, văduve, prezbiteri, sclavi (5,1–6,2). În concluzie, Apostolul insistă asupra adevăratei evlavii, a profesiunii de credință a omului autentic al lui Dumnezeu și sunt avertizați bogații să utilizeze corect bunurile (6,3-19). Scrisoarea se încheie cu un salut în care i se cere lui Timotèi să păstreze depozitul credinței, ferindu-se de știința greșită (6,20-21).
Destinatari și salut (1,1-2)
I. RESPONSABILITATEA LUI Timotèi FAȚĂ DE EVANGHELIE (1,3-20)
II. NORME PENTRU ORGANIZAREA CULTULUI (2,1-15)
III. ALEGEREA MINIȘTRILOR SACRI (3,1-16)
IV. DISCIPLINA BISERICII ȘI COMPORTAMENTUL CREȘTIN (4,1–6,19)
Salutul final și binecuvântarea (6,20-21).
Selectat acum:
1 Timotei INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
1 Timotei INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Până în sec. al XVIII-lea, nimeni nu a pus la îndoială faptul că sfântul Paul este autorul scrisorilor pastorale (1Tim, 2Tim și Tit). Datorită unor elemente teologice și pastorale care vor fi apărate și dezvoltate în special în Biserica Catolică (organizarea bisericească, principiul succesiunii apostolice, unitatea organică între componenta instituțională și cea carismatică, credința înțeleasă mai mult în sens obiectiv decât subiectiv etc.), unii exegeți au negat originea paulină a acestor scrisori. Însă examinarea învățăturii teologice, densitatea gândirii, profunzimea religioasă, care sunt întâlnite, nu pot fi atribuite în mod logic unei alte persoane, chiar dacă acestea ar fi fost transmise prin intermediul „școlii” care a rămas în urma sa.
Genul literar al scrisorilor pastorale diferă de cel al marilor scrisori pauline, fiind mai degrabă o corespondență privată cu multe informații cu caracter autobiografic și sfaturi personale. Stilul este lent, monoton și difuz, fără izbucniri pasionale, fără forța de sinteză și varietatea tematică a celorlalte scrisori. În locul stilului profetului înflăcărat, se întâlnește un stil moralist. Vocabularul este caracterizat prin multe cuvinte rare.
Timotèi (= „temător de Dumnezeu”) este cel mai cunoscut dintre colaboratorii lui Paul, discipol de încredere pe care Apostolul îl menționează în adresa din 6 scrisori. Paul l-a cunoscut la Lístra, în Licaònia. Tatăl său era grec, iar mama, evreică. S-a convertit împreună cu mama, Euníce, și bunica, Lòis, și a fost circumcis de Paul pentru a putea intra în sinagogi. L-a însoțit pe Apostol în ultimele călătorii misionare, a participat la înființarea comunităților creștine din Filípi și Tesaloníc și a fost lăsat ca episcop misionar la Èfes, unde, conform unei tradiții târzii, ar fi murit în anul 97. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja pe discipolul iubit, neexperimentat și timid la începutul misiunii sale pastorale în Èfes.
Scrisoarea nu poate fi datată din perioada celor două călătorii misionare, întrucât Timotèi îl însoțea pe Paul. Deși Faptele Apostolilor nu prezintă o pauză în detenția Apostolului la Roma, este posibil să fi existat o perioadă de libertate între prima și o a doua detenție, timp în care sfântul Paul a putut vizita unele dintre comunitățile creștine. În acest caz, Scrisoarea întâi către Timotèi, după majoritatea exegeților, ar fi fost redactată în Macedònia și trimisă la Efes între 63-65, înaintea Scrisorii a doua către Timotèi.
Teologia.
Ținând cont de genul literar al scrisorii și de caracterul ei pastoral, se pot sublinia unele teme teologice. În privința cristologiei, Apostolul arată că voința salvifică gratuită și eficace a lui Dumnezeu se manifestă în Isus Cristos, „misterul evlaviei”, care s-a arătat în trup, a fost justificat în Duhul Sfânt, le-a apărut îngerilor, a fost predicat națiunilor păgâne (3,14-16). Isus Cristos a venit în lume pentru mântuirea celor păcătoși, între care Paul se consideră primul (1,15). Planul salvific al lui Dumnezeu se extinde la toți oamenii (2,3-7). În acest context cristologic, Apostolul definește Biserica drept „casa lui Dumnezeu”, „coloana și suportul adevărului”. Aceasta este structurată ierarhic, și sfântul Paul trasează caracteristicile păstorului ideal. Ceea ce impresionează în alegerea responsabililor comunității este maturitatea umană și spirituală, definită nu numai prin autocontrol și moderație, ci și prin capacitatea de a stabili relații juste (3,1-7). Păstorul, modelul celor care cred, trăiește cu coerență și curaj mărturia credinței în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos. Normele stabilite pentru păstor sunt valabile și pentru alte categorii de slujitori ai Bisericii. Viața comunității este caracterizată de relații de iubire frățească. Grija comunității față de cei săraci și bolnavi se exprimă prin activitatea devotată a văduvelor (5,3-16). De fapt, iubirea frățească este mărturia credibilă față de adevăr pe care o dă comunitatea creștină înaintea ambientului extern.
Structura.
După salutul de început (1,1-2), sfântul Paul îi amintește lui Timotèi responsabilitatea pe care o are de a vesti evanghelia în mijlocul pericolelor pe care le prezintă doctrinele false ale oamenilor care aleargă după „mituri și genealogii” (1,3-20). În continuare, Apostolul stabilește normele pentru organizarea cultului: rugăciunea universală și ținuta bărbaților și a femeilor în adunările liturgice (2,1-15). Apoi sunt prezentate slujirile în Biserică: însușirile bune recerute pentru episcop (3,1-7) și diaconi (3,8-13), ca și funcțiile lor specifice. Se reia o polemică împotriva învățătorilor falși (4,1-16) și se fixează reguli pentru comportamentul diferitelor categorii de persoane: creștini în general, văduve, prezbiteri, sclavi (5,1–6,2). În concluzie, Apostolul insistă asupra adevăratei evlavii, a profesiunii de credință a omului autentic al lui Dumnezeu și sunt avertizați bogații să utilizeze corect bunurile (6,3-19). Scrisoarea se încheie cu un salut în care i se cere lui Timotèi să păstreze depozitul credinței, ferindu-se de știința greșită (6,20-21).
Destinatari și salut (1,1-2)
I. RESPONSABILITATEA LUI Timotèi FAȚĂ DE EVANGHELIE (1,3-20)
II. NORME PENTRU ORGANIZAREA CULTULUI (2,1-15)
III. ALEGEREA MINIȘTRILOR SACRI (3,1-16)
IV. DISCIPLINA BISERICII ȘI COMPORTAMENTUL CREȘTIN (4,1–6,19)
Salutul final și binecuvântarea (6,20-21).
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași