2 Cronici 36
36
SITUAȚIA ISRAÉLULUI LA SFÂRȘITUL MONARHIEI#36,1 Evenimentele tragice care au dus la distrugerea Ierusalímului, la destituirea monarhiei și la captivitatea babiloniană sunt relatate în 2Rg 23,21–25,26 și în Ier 39; 52 cu foarte multe detalii. Autorul Cronicilor rezumă în douăsprezece versete acest material abundent, imprimându-și propria viziune teologică. Aceste fapte nu fac decât să demonstreze împlinirea unei profeții a lui Ieremía. Hagiograful se grăbește să adauge edictul lui Cirus, care pune capăt catastrofei naționale, și dă început unei noi pagini din istoria poporului lui Dumnezeu. De fapt, acesta este momentul final al regatului. Adevăratul popor al lui Dumnezeu, viu sub un rege Davídic, ajunge la sfârșit și într-o situație de necesitate, dar din el se naște un nou popor construit pe o bază diferită.
Ioaház (609 î.C.)
1Poporul țării l-a luat pe Ioaház, fiul lui Iosía, și l-a făcut rege#36,1 Este ultimul rege stabilit de popor. Succesorii săi vor fi creați de puterile străine, Egiptul și Babilonia. la Ierusalím în locul tatălui său. 2Ioaház avea douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a fost rege trei luni la Ierusalím#36,2 LXX adaugă: „2a Iar numele mamei sale era Amital, fiica lui Ieremía din Lobena. 2b Și a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului, toate câte le făcuseră și părinții lui. 2c Și Faraònul Nechào l-a legat în Deblatha, în ținutul Emath, ca să nu mai domnească la Ierusalím”.. 3Regele Egiptului l-a îndepărtat [de la tronul] din Ierusalím și a impus un tribut peste țară de o sută de talánți de argint și un talánt de aur. 4Regele Egiptului l-a făcut rege peste Iúda și Ierusalím pe Eliachím, fratele lui [Ioaház], și i-a schimbat numele în Ioiachím#36,4 Ca urmare a victoriei de la Carchèmiș și a morții lui Nabopolasàr (609 î.C.), Nabucodonosòr își extinde stăpânirea, spre anul 609 î.C., asupra întregii Asii, iar Regatul lui Iùda devine o provincie a marelui imperiu.. Néco l-a luat pe fratele său Ioaház și l-a dus în Egipt#36,4 LXX are: „4 Și Faraònul Nechào l-a pus pe Eliakím, fiul lui Iosía, rege în Iùda, în locul lui Iosía, tatăl lui, și i-a schimbat numele în Ioakím. Și pe Ioachaz, fratele lui, l-a luat Faraònul Nechào și l-a dus în Egipt. Și a murit acolo. 4a Și [iudeii] i-au dat lui Faraon argintul și aurul. De atunci a început să fie dijmuită țara, ca să [poată] da argintul după porunca lui Faraon: fiecare cerea cât putea să ia, argint și aur, de la poporul țării, ca să le dea Faraònului Nechào”..
Ioiachím (608 – 597 î.C.)
5Ioiachím avea douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său#36,5 LXX adaugă: „5 Iar numele mamei sale era Zechòra, fiica lui Neria din Rama. Și a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului, toate câte le făcuseră părinții lui. 5a În zilele lui, a venit în țară Nabucodonosòr, regele Babilonului, și Ioakím i-a fost rob vreme de trei ani; [apoi] s-a răzvrătit împotriva lui. 5b Și Domnul i-a trimis asupra lor pe caldei și cete prădalnice de sirieni, și cete prădalnice de moabiți și de fii ai lui Ammòn și de Samaríneni și s-au răzvrătit, după cuvântul Domnului [grăit] prin slujitorii săi, profeții. 5c Însă mânia Domnului a rămas peste Iùda, ca să-l lepede de la fața sa, din pricina păcatelor lui Manàse, în toate câte le săvârșise 5d și pentru sângele nevinovat pe care l-a vărsat Ioakím; căci a umplut Ierusalímul de de sânge nevinovat. Dar Domnul nu a vrut să-i nimicească”.. 6Nabucodonosór, regele Babilónului, a urcat împotriva lui#36,6 2Cr 36,6-7 este un scurt rezumat al celei de-a doua campanii a babilonienilor împotriva Ierusalímului. Învățătura furnizată de 2Rg 24,1-4 insista înainte de toate pe aspectul pedepsei divine provocate de greșelile regelui Manàse. Autorul Cronicilor nu pare să accepte că greșelile lui Manàse sunt transmise generațiilor viitoare. și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilón. 7Nabucodonosór a dus în Babilón obiecte din casa Domnului și le-a pus în palatul#36,7 „Palat” sau „templu”; termenul ebraic se referă la o casă deosebit de vastă și somptuoasă lui din Babilón. 8Celelalte fapte ale lui Ioiachím, lucrurile abominábile pe care le-a făcut și ce s-a găsit la el, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél și ai lui Iúda. Și a devenit rege Ioiachín, fiul său, în locul lui.
Ioiachín (597 î.C.)
9Ioiachín avea opt#36,9 În realitate, tânărul rege avea 18 ani, după 2Rg 24,8. Nu se știe dacă termenul „zece” a fost omis înainte sau după copia făcută de Cronici. ani când a devenit rege și a fost trei luni și zece zile la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului. 10La începutul anului, regele Nabucodonosór l-a adus în Babilón împreună cu obiectele prețioase ale casei Domnului. Și l-a făcut pe Sedecía, fratele#36,10 Era fratele tatălui său, deci unchiul său; însă în limba ebraică, cuvântul „frate” are un sens mai larg: „ruda apropiată”. lui [Ioiachín], rege peste Iúda și Ierusalím#36,10 2Cr 36,9-10 sunt o recapitulare succintă a textului din 2Rg 24,8-17, unde este descris asediul Ierusalímului din anul 597 î.C., capitularea regelui Ioiachín, distrugerea cetății, captivitatea clasei conducătoare și a casei regale. Pentru autorul Cronicilor, este determinant numai dezastrul final..
Sedecía (597 – 587 î.C.)
11Sedecía avea douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. 12El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său și nu s-a umilit în fața lui Ieremía#36,12 În Ier 21,4-7; 37,7-10; 38,17-23, profetul îl sfătuiește pe Sedecía să nu se revolte împotriva lui Nabucodonosòr., profetul, [care vorbea] din partea#36,12 Lit.: „din gura Domnului”. Domnului. 13S-a răzvrătit chiar împotriva regelui Nabucodonosór, care l-a făcut să jure pe Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a împietrit inima#36,13 Expresii tipice care arată o rezistență încăpățânată (2Cr 30,8; Dt 10,16; 2Rg 17,14; Ier 7,26; 17,23; 19,15; Neh 9,16.29)., ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israél.
14Chiar și toate căpeteniile preoților și poporul#36,14 Tot poporul a căzut în apostazie, lucru care a marcat întreaga epocă precedentă reformei lui Iosía (cf. Ier 7; Ez 8). au înmulțit infidelitățile, după lucrurile abominábile ale popoarelor. Au profanat casa Domnului, pe care o sfințise în Ierusalím. 15Domnul Dumnezeul părinților lor i-a trimis la ei pe mesagerii săi ca să-i trezească#36,15 2Cr 36,15-16 conțin reflecții personale ale autorului; ele propun o doctrină asemănătoare cu cele din Ieremía și Ezechièl, precum și cu unele pasaje din Noul Testament (Mt 23,34-36; Evr 1,1-2): în milostivirea lui, Dumnezeu i-a trimis poporului o întreagă serie de profeți, dar ei au fost luați în derâdere și de aceea judecata Domnului devine inevitabilă. și să-i trimită, pentru că îi era milă de poporul său și de lăcașul său. 16Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, i-au disprețuit cuvintele și i-au luat în râs pe profeții lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său și nu a mai fost leac.
Ruinarea
17Atunci, l-a făcut pe regele caldéilor#36,17 Sunt aceeași cu babilonienii, iar regele lor era în vremea aceea Nabucodonosòr. să urce împotriva lor; el i-a ucis pe tinerii lor cu sabia în interiorul sanctuarului lor. Nu a avut milă nici de tânăr, nici de fecioară, nici de bătrân și nici de cel cu capul cărunt. Pe toți i-a dat în mâna lui. 18[Nabucodonosór] a dus în Babilón toate obiectele din casa Domnului, cele mari și cele mici#36,18 Este semnificativă ordinea capturării. Înainte de toate sunt îndepărtate obiectele din templu, apoi tezaurele. Mai apoi sunt distruse templul și cetatea. Supraviețuitorii sunt deportați. Autorul Cronicilor vede în îndepărtarea vaselor din templu momentul principal al judecății lui Dumnezeu, pentru că fără ele nu mai există cult., vistieriile casei Domnului și vistieriile regelui și ale căpeteniilor lui. 19Au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalímului; au ars în foc toate clădirile sale și a nimicit toate obiectele sale prețioase. 20Pe cei care au scăpat#36,20 Pentru autorul Cronicilor, toți sunt deportați în Babilonia. După 2Regi, cei mai săraci din țară au rămas în Palestína sub guvernatorul Ghedalía. de sabie, Nabucodonosór i-a dus captivi în Babilón. Ei i-au fost sclavi lui și ai fiilor săi până la stăpânirea regatului perșilor, 21ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía#36,21 Este un comentariu teologic la textele din Ier 25,11 și 29,10. Exilul babilonian, care reprezenta împlinirea unei profeții, va face posibilă respectarea prescrierilor cu privire la anii sabàtici. Lucrul acesta este impus de o situație de necesitate maximă (cf. Lev 26,34-35). Pământul care nu respectă obligațiile sale față de Domnul va trebui să se odihnească, adică să fie privat de prezența și munca locuitorilor săi. Observarea sabàtului era una dintre principalele prescrieri ale religiei ebraice post-exilice. Semnificația profundă a acestei practici era mărturisirea atotputerniciei lui Dumnezeu, care face să trăiască poporul său chiar și fără munca omului., până când țara își va ispăși [zilele] sale de sabát; în toate zilele dezolării ei, se va odihni până se vor împlini șaptezeci de ani#36,21 Cifră aproximativă. Pentru a obține numărul exact al anilor nu este necesar a se considera că deportarea a început în anul 609 î.C. (anul morții regelui Iosía) sau a o prelungi până în 515 (anul restaurării sub Dàrius). Autorul Cronicilor este complet dezinteresat de cei care au rămas în țara lui Iùda, întrucât aceștia sunt strămoșii samaritenilor, contemporani ai săi. Adevăratul rest al lui Israèl a fost deportat în Babilòn și s-a întors numai după ce a fost purificat prin exil. Autorul păstrează tăcerea cu privire la soarta lui Sedecía, pentru că descendența lui Davíd nu va continua prin urmașii acestui rege, ci prin cei ai regelui prizonier, Ioiachín. Pe hagiograf îl interesa numai descendența davidică legitimă..
Porunca lui Círus
22În primul an al lui Círus, regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mișcat duhul lui Círus, regele perșilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar și în scris, zicând: 23„Așa vorbește Círus, regele perșilor#36,23 2Cr 36,22-23 reproduc literal Esd 1,1-3b. Au fost adăugate capitolului de față atunci când Cărțile Cronicilor au fost separate de Esdra și Nehemía. Era necesar ca istoria catastrofei naționale să se încheie cu o notă optimistă.: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului și m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda#36,23 Ierusalímul căzuse atât de tare în uitare, încât Círus se vede obligat să le precizeze supușilor săi că Ierusalímul se găsește în Iùda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca [acolo]!»”. #2Rg 23,30 #2Rg 23,31-34 #2Rg 23,36-37 #2Rg 24,1 #2Rg 24,6-9 #2Rg 24,18-19
Selectat acum:
2 Cronici 36: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
2 Cronici 36
36
SITUAȚIA ISRAÉLULUI LA SFÂRȘITUL MONARHIEI#36,1 Evenimentele tragice care au dus la distrugerea Ierusalímului, la destituirea monarhiei și la captivitatea babiloniană sunt relatate în 2Rg 23,21–25,26 și în Ier 39; 52 cu foarte multe detalii. Autorul Cronicilor rezumă în douăsprezece versete acest material abundent, imprimându-și propria viziune teologică. Aceste fapte nu fac decât să demonstreze împlinirea unei profeții a lui Ieremía. Hagiograful se grăbește să adauge edictul lui Cirus, care pune capăt catastrofei naționale, și dă început unei noi pagini din istoria poporului lui Dumnezeu. De fapt, acesta este momentul final al regatului. Adevăratul popor al lui Dumnezeu, viu sub un rege Davídic, ajunge la sfârșit și într-o situație de necesitate, dar din el se naște un nou popor construit pe o bază diferită.
Ioaház (609 î.C.)
1Poporul țării l-a luat pe Ioaház, fiul lui Iosía, și l-a făcut rege#36,1 Este ultimul rege stabilit de popor. Succesorii săi vor fi creați de puterile străine, Egiptul și Babilonia. la Ierusalím în locul tatălui său. 2Ioaház avea douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a fost rege trei luni la Ierusalím#36,2 LXX adaugă: „2a Iar numele mamei sale era Amital, fiica lui Ieremía din Lobena. 2b Și a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului, toate câte le făcuseră și părinții lui. 2c Și Faraònul Nechào l-a legat în Deblatha, în ținutul Emath, ca să nu mai domnească la Ierusalím”.. 3Regele Egiptului l-a îndepărtat [de la tronul] din Ierusalím și a impus un tribut peste țară de o sută de talánți de argint și un talánt de aur. 4Regele Egiptului l-a făcut rege peste Iúda și Ierusalím pe Eliachím, fratele lui [Ioaház], și i-a schimbat numele în Ioiachím#36,4 Ca urmare a victoriei de la Carchèmiș și a morții lui Nabopolasàr (609 î.C.), Nabucodonosòr își extinde stăpânirea, spre anul 609 î.C., asupra întregii Asii, iar Regatul lui Iùda devine o provincie a marelui imperiu.. Néco l-a luat pe fratele său Ioaház și l-a dus în Egipt#36,4 LXX are: „4 Și Faraònul Nechào l-a pus pe Eliakím, fiul lui Iosía, rege în Iùda, în locul lui Iosía, tatăl lui, și i-a schimbat numele în Ioakím. Și pe Ioachaz, fratele lui, l-a luat Faraònul Nechào și l-a dus în Egipt. Și a murit acolo. 4a Și [iudeii] i-au dat lui Faraon argintul și aurul. De atunci a început să fie dijmuită țara, ca să [poată] da argintul după porunca lui Faraon: fiecare cerea cât putea să ia, argint și aur, de la poporul țării, ca să le dea Faraònului Nechào”..
Ioiachím (608 – 597 î.C.)
5Ioiachím avea douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său#36,5 LXX adaugă: „5 Iar numele mamei sale era Zechòra, fiica lui Neria din Rama. Și a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului, toate câte le făcuseră părinții lui. 5a În zilele lui, a venit în țară Nabucodonosòr, regele Babilonului, și Ioakím i-a fost rob vreme de trei ani; [apoi] s-a răzvrătit împotriva lui. 5b Și Domnul i-a trimis asupra lor pe caldei și cete prădalnice de sirieni, și cete prădalnice de moabiți și de fii ai lui Ammòn și de Samaríneni și s-au răzvrătit, după cuvântul Domnului [grăit] prin slujitorii săi, profeții. 5c Însă mânia Domnului a rămas peste Iùda, ca să-l lepede de la fața sa, din pricina păcatelor lui Manàse, în toate câte le săvârșise 5d și pentru sângele nevinovat pe care l-a vărsat Ioakím; căci a umplut Ierusalímul de de sânge nevinovat. Dar Domnul nu a vrut să-i nimicească”.. 6Nabucodonosór, regele Babilónului, a urcat împotriva lui#36,6 2Cr 36,6-7 este un scurt rezumat al celei de-a doua campanii a babilonienilor împotriva Ierusalímului. Învățătura furnizată de 2Rg 24,1-4 insista înainte de toate pe aspectul pedepsei divine provocate de greșelile regelui Manàse. Autorul Cronicilor nu pare să accepte că greșelile lui Manàse sunt transmise generațiilor viitoare. și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilón. 7Nabucodonosór a dus în Babilón obiecte din casa Domnului și le-a pus în palatul#36,7 „Palat” sau „templu”; termenul ebraic se referă la o casă deosebit de vastă și somptuoasă lui din Babilón. 8Celelalte fapte ale lui Ioiachím, lucrurile abominábile pe care le-a făcut și ce s-a găsit la el, iată-le scrise în Cartea Regilor lui Israél și ai lui Iúda. Și a devenit rege Ioiachín, fiul său, în locul lui.
Ioiachín (597 î.C.)
9Ioiachín avea opt#36,9 În realitate, tânărul rege avea 18 ani, după 2Rg 24,8. Nu se știe dacă termenul „zece” a fost omis înainte sau după copia făcută de Cronici. ani când a devenit rege și a fost trei luni și zece zile la Ierusalím. El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului. 10La începutul anului, regele Nabucodonosór l-a adus în Babilón împreună cu obiectele prețioase ale casei Domnului. Și l-a făcut pe Sedecía, fratele#36,10 Era fratele tatălui său, deci unchiul său; însă în limba ebraică, cuvântul „frate” are un sens mai larg: „ruda apropiată”. lui [Ioiachín], rege peste Iúda și Ierusalím#36,10 2Cr 36,9-10 sunt o recapitulare succintă a textului din 2Rg 24,8-17, unde este descris asediul Ierusalímului din anul 597 î.C., capitularea regelui Ioiachín, distrugerea cetății, captivitatea clasei conducătoare și a casei regale. Pentru autorul Cronicilor, este determinant numai dezastrul final..
Sedecía (597 – 587 î.C.)
11Sedecía avea douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. 12El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului său și nu s-a umilit în fața lui Ieremía#36,12 În Ier 21,4-7; 37,7-10; 38,17-23, profetul îl sfătuiește pe Sedecía să nu se revolte împotriva lui Nabucodonosòr., profetul, [care vorbea] din partea#36,12 Lit.: „din gura Domnului”. Domnului. 13S-a răzvrătit chiar împotriva regelui Nabucodonosór, care l-a făcut să jure pe Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a împietrit inima#36,13 Expresii tipice care arată o rezistență încăpățânată (2Cr 30,8; Dt 10,16; 2Rg 17,14; Ier 7,26; 17,23; 19,15; Neh 9,16.29)., ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israél.
14Chiar și toate căpeteniile preoților și poporul#36,14 Tot poporul a căzut în apostazie, lucru care a marcat întreaga epocă precedentă reformei lui Iosía (cf. Ier 7; Ez 8). au înmulțit infidelitățile, după lucrurile abominábile ale popoarelor. Au profanat casa Domnului, pe care o sfințise în Ierusalím. 15Domnul Dumnezeul părinților lor i-a trimis la ei pe mesagerii săi ca să-i trezească#36,15 2Cr 36,15-16 conțin reflecții personale ale autorului; ele propun o doctrină asemănătoare cu cele din Ieremía și Ezechièl, precum și cu unele pasaje din Noul Testament (Mt 23,34-36; Evr 1,1-2): în milostivirea lui, Dumnezeu i-a trimis poporului o întreagă serie de profeți, dar ei au fost luați în derâdere și de aceea judecata Domnului devine inevitabilă. și să-i trimită, pentru că îi era milă de poporul său și de lăcașul său. 16Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, i-au disprețuit cuvintele și i-au luat în râs pe profeții lui, până când a venit mânia Domnului asupra poporului său și nu a mai fost leac.
Ruinarea
17Atunci, l-a făcut pe regele caldéilor#36,17 Sunt aceeași cu babilonienii, iar regele lor era în vremea aceea Nabucodonosòr. să urce împotriva lor; el i-a ucis pe tinerii lor cu sabia în interiorul sanctuarului lor. Nu a avut milă nici de tânăr, nici de fecioară, nici de bătrân și nici de cel cu capul cărunt. Pe toți i-a dat în mâna lui. 18[Nabucodonosór] a dus în Babilón toate obiectele din casa Domnului, cele mari și cele mici#36,18 Este semnificativă ordinea capturării. Înainte de toate sunt îndepărtate obiectele din templu, apoi tezaurele. Mai apoi sunt distruse templul și cetatea. Supraviețuitorii sunt deportați. Autorul Cronicilor vede în îndepărtarea vaselor din templu momentul principal al judecății lui Dumnezeu, pentru că fără ele nu mai există cult., vistieriile casei Domnului și vistieriile regelui și ale căpeteniilor lui. 19Au ars casa lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalímului; au ars în foc toate clădirile sale și a nimicit toate obiectele sale prețioase. 20Pe cei care au scăpat#36,20 Pentru autorul Cronicilor, toți sunt deportați în Babilonia. După 2Regi, cei mai săraci din țară au rămas în Palestína sub guvernatorul Ghedalía. de sabie, Nabucodonosór i-a dus captivi în Babilón. Ei i-au fost sclavi lui și ai fiilor săi până la stăpânirea regatului perșilor, 21ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía#36,21 Este un comentariu teologic la textele din Ier 25,11 și 29,10. Exilul babilonian, care reprezenta împlinirea unei profeții, va face posibilă respectarea prescrierilor cu privire la anii sabàtici. Lucrul acesta este impus de o situație de necesitate maximă (cf. Lev 26,34-35). Pământul care nu respectă obligațiile sale față de Domnul va trebui să se odihnească, adică să fie privat de prezența și munca locuitorilor săi. Observarea sabàtului era una dintre principalele prescrieri ale religiei ebraice post-exilice. Semnificația profundă a acestei practici era mărturisirea atotputerniciei lui Dumnezeu, care face să trăiască poporul său chiar și fără munca omului., până când țara își va ispăși [zilele] sale de sabát; în toate zilele dezolării ei, se va odihni până se vor împlini șaptezeci de ani#36,21 Cifră aproximativă. Pentru a obține numărul exact al anilor nu este necesar a se considera că deportarea a început în anul 609 î.C. (anul morții regelui Iosía) sau a o prelungi până în 515 (anul restaurării sub Dàrius). Autorul Cronicilor este complet dezinteresat de cei care au rămas în țara lui Iùda, întrucât aceștia sunt strămoșii samaritenilor, contemporani ai săi. Adevăratul rest al lui Israèl a fost deportat în Babilòn și s-a întors numai după ce a fost purificat prin exil. Autorul păstrează tăcerea cu privire la soarta lui Sedecía, pentru că descendența lui Davíd nu va continua prin urmașii acestui rege, ci prin cei ai regelui prizonier, Ioiachín. Pe hagiograf îl interesa numai descendența davidică legitimă..
Porunca lui Círus
22În primul an al lui Círus, regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía, Domnul a mișcat duhul lui Círus, regele perșilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar și în scris, zicând: 23„Așa vorbește Círus, regele perșilor#36,23 2Cr 36,22-23 reproduc literal Esd 1,1-3b. Au fost adăugate capitolului de față atunci când Cărțile Cronicilor au fost separate de Esdra și Nehemía. Era necesar ca istoria catastrofei naționale să se încheie cu o notă optimistă.: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului și m-a însărcinat să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda#36,23 Ierusalímul căzuse atât de tare în uitare, încât Círus se vede obligat să le precizeze supușilor săi că Ierusalímul se găsește în Iùda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca [acolo]!»”. #2Rg 23,30 #2Rg 23,31-34 #2Rg 23,36-37 #2Rg 24,1 #2Rg 24,6-9 #2Rg 24,18-19
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași