Moise a răspuns și a zis: „Dar dacă nu mă vor crede și nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: «Nu ți s-a arătat Domnul!»?”. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?”. El a răspuns: „Un toiag”. [Domnul] i-a zis: „Aruncă-l la pământ!”. El l-a aruncat la pământ și [toiagul] a devenit șarpe, iar Moise a fugit din fața lui. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna și apucă-l de coadă!”. El și-a întins mâna și l-a apucat și [șarpele] a devenit toiag în mâna lui. „Ca să creadă că ți s-a arătat Domnul Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Abrahám, Dumnezeul lui Isáac și Dumnezeul lui Iacób”. Domnul i-a mai zis: „Du-ți mâna în sân!”. El și-a dus mâna în sân, apoi a scos-o și, iată, mâna lui era [albă] ca zăpada de lepră. Și i-a zis: „Du-ți înapoi mâna în sân!”. El și-a dus înapoi mâna în sân, apoi a scos-o din sân și, iată, [mâna] s-a făcut cum era trupul lui. „Dacă nu te vor crede și nu vor asculta de glasul primului semn, vor crede glasul celui de-al doilea. Dacă nu vor crede nici după aceste două semne și nu vor asculta de glasul tău, să iei din [apa] Fluviului și să verși pe pământ uscat! Și apa pe care o vei lua din Fluviu va deveni sânge pe [pământul] uscat”.
Citește Exodul 4
Partajează
Compară toate versiunile: Exodul 4:1-9
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri