Esdra 1
1
I. ÎNTOARCEREA DIN EXIL ȘI RECONSTRUIREA TEMPLULUI
Edictul lui Círus#1,0 Începutul Cărții lui Èsdra revelează dimensiunea religioasă în care trebuie citite faptele. Círus, regele Persiei, cucerise în toamna lui 539 î.C. Babilònul, capitala imperiului care distrusese în 587 î.C. Ierusalímul și templul său și îi deportase pe oamenii de vază și forțele active ale populației lui Iùda între Tígru și Eufràt (cf. Ps 137,1-2). Succesul i-a surâs lui Círus pentru că Dumnezeul lui Israèl îl alesese ca instrument pentru pedepsirea Babilònului și pentru restaurarea Ierusalímului (Is 41,25; 44,28; 45,1-4). Victoria lui a însemnat împlinirea promisiunii făcute de Domnul prin profetul Ieremía după care evreii ar fi trebuit să rămână în regim de deportare timp de 70 de ani (Ier 25,11-12; 29,10).
1În primul an al lui Círus#1,1 Anul I începe odată cu primăvara anului 538 î.C. Din Cronica lui Naboníde, se poate afla că în timpul verii din anul 538 î.C., Círus s-a transferat la Ecbatàna. Edictul trebuie să fi fost dat acolo, după cum indică și Esd 6,1-2., regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía#1,1 Se face referință la cuvântul profetului prin care exilul babilonian trebuia să dureze 70 de ani. Gândul autorului este că odată cu anul întâi al lui Círus, acest timp s-a încheiat. Totuși, nu este suficient de clară semnificația cifrei repetate și în Zah 1,12. Ar putea fi socotiți 70 de ani cu referință la stăpânirea babiloniană, începând de la 605 î.C., până la 539: în acest sens ar putea fi înțeles pasajul din Ier 29,10; sau 70 de ani de exil adevărat, dacă se admite o primă deportare inițială și parțială în 605 (acest lucru s-ar putea deduce din 2Rg 24,1 și este semnificația din Dan 1,1): însă e vorba de un calcul destul de discutabil. Mai probabil, cei 70 de ani de exil sunt o cifră rotundă, cu aproximație, cifră aleasă atât pentru caracterul său de număr sacru, cât și în raport cu durata unei vieți (Ps 90,10; Is 23,15). Cu alte cuvinte, poporul care urcă din Babilòn spre munții lui Iùda și la Ierusalím este un popor nou, format din oamenii născuți în exil, purificați de suferință., Domnul a mișcat#1,1 După cum Domnul a fost cel care i-a dat victoria lui Círus asupra Babilònului (Is 41,1-6; 42,25-29; 45,1-6), tot el este cel care mișcă inimile deportaților spre libertate. Regii pământului sunt instrumentul său: Nabucodonosòr a fost pentru pedeapsă (Ier 25), acum Círus este pentru mântuire. În felul acesta, Domnul își arată stăpânirea universală, se revelează ca Dumnezeul cel viu, regele veșnic (Ier 10,10), fidel promisiunilor sale și milostiv față de Israèl. duhul lui Círus#1,1 Bunăvoința regilor persani față de evrei, care apare în mai multe locuri în Èsdra și Nehemía, provine probabil de la o anumită afinitate existentă între religiile celor două popoare. Persanii îl adorau pe Ahùra-Mazdà, dumnezeul cerului, reprezentat de un disc solar cu aripi. În inscripțiile regilor persani, Ahùra-Mazdà este, s-ar putea spune, singurul dumnezeu amintit. Acest lucru ne face să ne gândim la o formă imperfectă de monoteism. Mai mult decât atât, Ahùra-Mazdà nu era cinstit cu statui și nici cu imagini complicate. Acest lucru făcea să se simtă o anumită afinitate între mentalitatea religioasă ebraică, așa cum transpare din Decalog (Ex 20,3-6; Dt 5,7-10), și religia persană., regele perșilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar și în scris, zicând: 2„Așa vorbește Círus, regele perșilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului și m-a însărcinat#1,2 Lit.: „m-a vizitat”. să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda#1,2 Ierusalímul căzuse atât de tare în uitare, încât Círus se vede obligat să le precizeze supușilor săi că Ierusalímul se găsește în Iùda.. 3Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca la Ierusalím – care este în Iúda – și să construiască o casă pentru Domnul Dumnezeul lui Israél; el este Dumnezeul care se află în Ierusalím. 4Pe toți cei care au rămas#1,4 Expresie profetică frecventă în Èsdra și Nehemía pentru cei care au supraviețuit și au scăpat din deportarea babiloniană și care constituie acum singurul Israèl, poporul lui Dumnezeu, purtătorul promisiunii făcute lui Abrahàm. Autenticitatea substanțială a decretului lui Círus (Esd 1,2-4; cf. 2Cr 36,23) este discutată. Prezentul edict în limba ebraică nu este identic cu un altul citat chiar de Esd 6,3-5 în limba aramaică, despre a cărui autenticitate nu sunt dubii. Diferențele se pot explica prin destinatarul diferit: acesta este adresat poporului iudaic care se afla în așteptarea întoarcerii, celălalt, reprezentanților administrației persane. Trebuie semnalată lauda excesivă a lui Círus în Esd 1 din Èsdra. În realitate, în Esd 4,5 este o lamentație cu privire la dezinteresul cu privire la templu „în toate zilele lui Círus, regele persanilor”. Și Ag 1,7-15 face să se înțeleagă că darurile pentru templu nu au fost de o importanță deosebită. O asimilare a întoarcerii din Babilòn cu exodul din Egipt este percepută în Esd 1,4-6. Acest lucru duce cu gândul la o redactare târzie a capitolului. în orice loc unde locuiesc ca străini, oamenii locului să îi ajute cu argint, aur, bunuri și cu animale, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalím!»”.
5Capii părintești ai lui Iúda și ai lui Beniamín, preoții și levíții, toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím. 6Toți cei dimprejurul lor i-au ajutat#1,6 Lit.: „le-au întărit mâinile”. cu obiecte#1,6 Expresia „de argint, de aur” apare de două ori: în decretul lui Círus (v. 4) și în relatarea din v. 6. Ea aduce aminte descrierea asemănătoare din Cartea Exodului (Ex 3,21-22; 11,2-3; 12,35-36). În profeții exilului se găsea deja asimilarea dintre întoarcerea din Babilòn și ieșirea minunată din Egipt. Ieremía prevestise minuni mai mari decât cele din Exod (Ier 23,7-8; 16,14-15). Deutero-Isaía dezvoltase aceeași doctrină (Is 43,16-21). de argint, de aur, bunuri, animale și lucruri prețioase, pe lângă darurile de bună voie.
7Regele Círus a scos obiectele casei Domnului pe care le luase#1,7 Lit.: „le scosese”. Nabucodonosór de la Ierusalím și le pusese în casa dumnezeului său#1,7 În unele versiuni avem pluralul: „casa zeilor săi”. Expresia amintește de enormul panteon babilonian. Textul face aluzie la evenimentele din 587 î.C. (cf. 2Rg 25,13-17).. 8Círus, regele perșilor, le-a scos prin Mitredát#1,8 Cuvânt persan care înseamnă: „consacrat lui Mitra”., trezorierul, și le-a dat lui Șeșbațár#1,8 Este probabil fiul lui Ioiachín. 1Cr 3,18 îl numește „Șenațàr”. Numele este de origine babiloniană., căpetenie a lui Iúda. 9Iată-le numărul: treizeci de vase de aur, o mie de vase de argint, douăzeci și nouă de cuțite, 10treizeci de cupe de aur, patru sute zece cupe de argint de categoria a doua și o mie de alte obiecte. 11Toate obiectele de aur și de argint erau [în număr de] cinci mii patru sute#1,11 Totalul obiectelor numărate nu corespunde cu suma elementelor prezentate anterior, care este de 2.499. Textul nu este bine conservat sau autorul nu citează decât un fragment dintr-un document contabil vechi, scris în aramaică și conservat în arhive.. Pe toate acestea, Șeșbațár le-a dus cu cei care au urcat din captivitatea din Babilón la Ierusalím. #2Cr 36,22-23; Ier 25,11-12; 29,10 #Is 45,1 #2Rg 25,13-17
Selectat acum:
Esdra 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Esdra 1
1
I. ÎNTOARCEREA DIN EXIL ȘI RECONSTRUIREA TEMPLULUI
Edictul lui Círus#1,0 Începutul Cărții lui Èsdra revelează dimensiunea religioasă în care trebuie citite faptele. Círus, regele Persiei, cucerise în toamna lui 539 î.C. Babilònul, capitala imperiului care distrusese în 587 î.C. Ierusalímul și templul său și îi deportase pe oamenii de vază și forțele active ale populației lui Iùda între Tígru și Eufràt (cf. Ps 137,1-2). Succesul i-a surâs lui Círus pentru că Dumnezeul lui Israèl îl alesese ca instrument pentru pedepsirea Babilònului și pentru restaurarea Ierusalímului (Is 41,25; 44,28; 45,1-4). Victoria lui a însemnat împlinirea promisiunii făcute de Domnul prin profetul Ieremía după care evreii ar fi trebuit să rămână în regim de deportare timp de 70 de ani (Ier 25,11-12; 29,10).
1În primul an al lui Círus#1,1 Anul I începe odată cu primăvara anului 538 î.C. Din Cronica lui Naboníde, se poate afla că în timpul verii din anul 538 î.C., Círus s-a transferat la Ecbatàna. Edictul trebuie să fi fost dat acolo, după cum indică și Esd 6,1-2., regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului [rostit] prin gura lui Ieremía#1,1 Se face referință la cuvântul profetului prin care exilul babilonian trebuia să dureze 70 de ani. Gândul autorului este că odată cu anul întâi al lui Círus, acest timp s-a încheiat. Totuși, nu este suficient de clară semnificația cifrei repetate și în Zah 1,12. Ar putea fi socotiți 70 de ani cu referință la stăpânirea babiloniană, începând de la 605 î.C., până la 539: în acest sens ar putea fi înțeles pasajul din Ier 29,10; sau 70 de ani de exil adevărat, dacă se admite o primă deportare inițială și parțială în 605 (acest lucru s-ar putea deduce din 2Rg 24,1 și este semnificația din Dan 1,1): însă e vorba de un calcul destul de discutabil. Mai probabil, cei 70 de ani de exil sunt o cifră rotundă, cu aproximație, cifră aleasă atât pentru caracterul său de număr sacru, cât și în raport cu durata unei vieți (Ps 90,10; Is 23,15). Cu alte cuvinte, poporul care urcă din Babilòn spre munții lui Iùda și la Ierusalím este un popor nou, format din oamenii născuți în exil, purificați de suferință., Domnul a mișcat#1,1 După cum Domnul a fost cel care i-a dat victoria lui Círus asupra Babilònului (Is 41,1-6; 42,25-29; 45,1-6), tot el este cel care mișcă inimile deportaților spre libertate. Regii pământului sunt instrumentul său: Nabucodonosòr a fost pentru pedeapsă (Ier 25), acum Círus este pentru mântuire. În felul acesta, Domnul își arată stăpânirea universală, se revelează ca Dumnezeul cel viu, regele veșnic (Ier 10,10), fidel promisiunilor sale și milostiv față de Israèl. duhul lui Círus#1,1 Bunăvoința regilor persani față de evrei, care apare în mai multe locuri în Èsdra și Nehemía, provine probabil de la o anumită afinitate existentă între religiile celor două popoare. Persanii îl adorau pe Ahùra-Mazdà, dumnezeul cerului, reprezentat de un disc solar cu aripi. În inscripțiile regilor persani, Ahùra-Mazdà este, s-ar putea spune, singurul dumnezeu amintit. Acest lucru ne face să ne gândim la o formă imperfectă de monoteism. Mai mult decât atât, Ahùra-Mazdà nu era cinstit cu statui și nici cu imagini complicate. Acest lucru făcea să se simtă o anumită afinitate între mentalitatea religioasă ebraică, așa cum transpare din Decalog (Ex 20,3-6; Dt 5,7-10), și religia persană., regele perșilor, care a pus să se transmită o veste în toată stăpânirea lui, chiar și în scris, zicând: 2„Așa vorbește Círus, regele perșilor: «Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate domniile pământului și m-a însărcinat#1,2 Lit.: „m-a vizitat”. să-i construiesc o casă la Ierusalím, în Iúda#1,2 Ierusalímul căzuse atât de tare în uitare, încât Círus se vede obligat să le precizeze supușilor săi că Ierusalímul se găsește în Iùda.. 3Oricine dintre voi este din poporul său, Dumnezeul său să fie cu el: poate pleca la Ierusalím – care este în Iúda – și să construiască o casă pentru Domnul Dumnezeul lui Israél; el este Dumnezeul care se află în Ierusalím. 4Pe toți cei care au rămas#1,4 Expresie profetică frecventă în Èsdra și Nehemía pentru cei care au supraviețuit și au scăpat din deportarea babiloniană și care constituie acum singurul Israèl, poporul lui Dumnezeu, purtătorul promisiunii făcute lui Abrahàm. Autenticitatea substanțială a decretului lui Círus (Esd 1,2-4; cf. 2Cr 36,23) este discutată. Prezentul edict în limba ebraică nu este identic cu un altul citat chiar de Esd 6,3-5 în limba aramaică, despre a cărui autenticitate nu sunt dubii. Diferențele se pot explica prin destinatarul diferit: acesta este adresat poporului iudaic care se afla în așteptarea întoarcerii, celălalt, reprezentanților administrației persane. Trebuie semnalată lauda excesivă a lui Círus în Esd 1 din Èsdra. În realitate, în Esd 4,5 este o lamentație cu privire la dezinteresul cu privire la templu „în toate zilele lui Círus, regele persanilor”. Și Ag 1,7-15 face să se înțeleagă că darurile pentru templu nu au fost de o importanță deosebită. O asimilare a întoarcerii din Babilòn cu exodul din Egipt este percepută în Esd 1,4-6. Acest lucru duce cu gândul la o redactare târzie a capitolului. în orice loc unde locuiesc ca străini, oamenii locului să îi ajute cu argint, aur, bunuri și cu animale, pe lângă darurile de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalím!»”.
5Capii părintești ai lui Iúda și ai lui Beniamín, preoții și levíții, toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím. 6Toți cei dimprejurul lor i-au ajutat#1,6 Lit.: „le-au întărit mâinile”. cu obiecte#1,6 Expresia „de argint, de aur” apare de două ori: în decretul lui Círus (v. 4) și în relatarea din v. 6. Ea aduce aminte descrierea asemănătoare din Cartea Exodului (Ex 3,21-22; 11,2-3; 12,35-36). În profeții exilului se găsea deja asimilarea dintre întoarcerea din Babilòn și ieșirea minunată din Egipt. Ieremía prevestise minuni mai mari decât cele din Exod (Ier 23,7-8; 16,14-15). Deutero-Isaía dezvoltase aceeași doctrină (Is 43,16-21). de argint, de aur, bunuri, animale și lucruri prețioase, pe lângă darurile de bună voie.
7Regele Círus a scos obiectele casei Domnului pe care le luase#1,7 Lit.: „le scosese”. Nabucodonosór de la Ierusalím și le pusese în casa dumnezeului său#1,7 În unele versiuni avem pluralul: „casa zeilor săi”. Expresia amintește de enormul panteon babilonian. Textul face aluzie la evenimentele din 587 î.C. (cf. 2Rg 25,13-17).. 8Círus, regele perșilor, le-a scos prin Mitredát#1,8 Cuvânt persan care înseamnă: „consacrat lui Mitra”., trezorierul, și le-a dat lui Șeșbațár#1,8 Este probabil fiul lui Ioiachín. 1Cr 3,18 îl numește „Șenațàr”. Numele este de origine babiloniană., căpetenie a lui Iúda. 9Iată-le numărul: treizeci de vase de aur, o mie de vase de argint, douăzeci și nouă de cuțite, 10treizeci de cupe de aur, patru sute zece cupe de argint de categoria a doua și o mie de alte obiecte. 11Toate obiectele de aur și de argint erau [în număr de] cinci mii patru sute#1,11 Totalul obiectelor numărate nu corespunde cu suma elementelor prezentate anterior, care este de 2.499. Textul nu este bine conservat sau autorul nu citează decât un fragment dintr-un document contabil vechi, scris în aramaică și conservat în arhive.. Pe toate acestea, Șeșbațár le-a dus cu cei care au urcat din captivitatea din Babilón la Ierusalím. #2Cr 36,22-23; Ier 25,11-12; 29,10 #Is 45,1 #2Rg 25,13-17
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași