Logo Aplicația Biblia
Pictograma căutare

Galateni 3:1-14

Galateni 3:1-14 VBRC2020

O, galaténi fără minte! Cine v-a vrăjit pe voi, înaintea ochilor cărora a fost prezentat Cristos răstignit? Numai aceasta vreau să știu de la voi: ați primit Duhul din faptele Legii sau din ascultarea credinței? Sunteți atât de fără minte? După ce ați început în Duh, sfârșiți acum în trup? Ați suferit atâtea în zadar? Dacă [a fost] fără rost! Așadar, cel care vă dăruiește Duhul și înfăptuiește minuni printre voi [le face] datorită faptelor Legii sau datorită ascultării credinței? Astfel, Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat aceasta ca justificare. Să știți deci că fiii lui Abrahám sunt cei din credință! De altfel, Scriptura, știind dinainte că Dumnezeu [îi consideră] justificați pe păgâni datorită credinței, i-a vestit dinainte lui Abrahám: „în tine vor fi binecuvântate toate neamurile”, astfel încât cei ce sunt din credință sunt binecuvântați împreună cu Abrahám cel credincios. Cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, căci este scris: „Blestemat să fie oricine nu rămâne [fidel] tuturor celor scrise în Cartea Legii ca să le împlinească”. Pe de altă parte, este clar că nimeni nu este justificat prin Lege înaintea lui Dumnezeu, căci cel drept va trăi din credință. Însă Legea nu este din credință, ci cel care împlinește acestea va trăi în ele. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: „Blestemat oricine este atârnat pe lemn”, pentru ca binecuvântarea lui Abrahám pentru popoare să fie în Cristos Isus, ca să primim promisiunea Duhului prin credință.

Citește Galateni 3