Galateni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Indicația din Gal 1,1 potrivit căreia autorul scrisorii este sfântul Paul, stilul și limbajul, temele teologice tipic pauline atât în metodă, cât și în conținut, ca și mărturia unanimă a tradiției, oferă certitudinea că această scrisoare aparține sfântului Paul.
Scrisoarea către Galatèni este o apologie retorică în care autorul folosește acuza, dojana, îndemnul, avertismentul, elogiul și demonstrația într-un ritm vioi. Uneori expresiile sunt atât de dure, încât par un exces, dar acesta este modul în care Apostolul își arată, pe de o parte, afecțiunea pentru „copiii” săi și angajarea sa totală în misiune, iar pe de altă parte, energia cu care îi combate pe cei care refuză adevărul evangheliei.
Galatènii, locuitorii provinciei Galàția, întemeiată în 24 î.C., au fost convertiți la creștinism probabil de însuși sfântul Paul în a doua și a treia călătorie misionară. Motivul pentru care Apostolul intervine cu atâta vehemență este confuzia provocată de un grup de iudaizanți care, atacându-l pe Paul, îi contestau acreditarea de apostol din partea Bisericii mamă de la Ierusalím și consideră învățătura lui drept eretică. Pe de altă parte, îi îndemnau pe galatèni să accepte circumcizia și Legea lui Moise, motivând că acestea sunt necesare pentru a face parte din Biserică. Aflând acestea, Paul răspunde prin această scrisoare, voind să-și susțină autoritatea de apostol și autenticitatea evangheliei sale, demonstrând că mântuirea vine numai de la Cristos, și nu de la Legea mozaică. Aceasta a fost doar o pregătire pentru venirea lui Cristos. Reîntoarcerea la Lege înseamnă a deveni sclavi și a nu trăi libertatea fiilor lui Dumnezeu pe care le-o dă Duhul lui Cristos.
O serie de manuscrise vechi adaugă la 6,18: „am scris către Galatèni de la Roma”; totuși ipoteza potrivit căreia scrisoarea ar fi fost scrisă acolo nu este prea susținută. Alte posibilități ar fi Èfes, Macedònia și Corínt, dar toate sunt discutabile. În privința datei sunt mai multe păreri. Scrisoarea către Galatèni ar fi putut fi scrisă în jurul anului 50, dar cei mai mulți înclină pentru 55, înainte de Scrisoarea către Romani cu care are asemănări tematice.
Teologia.
În Scrisoarea către Galatèni ies în relief următoarele teme teologice: ministerul apostolic al lui Paul, unicitatea evangheliei, cristologia, soteriologia, justificarea, ecleziologia și libertatea. Apostolul are conștiința acută că toată viața lui trebuie să fie orânduită spre vestirea evangheliei către păgâni. Această misiune vine numai de la Dumnezeu, fără amestecul vreunui element uman. Există o singură evanghelie pe care el a primit-o de la Cristos, iar o altă evanghelie „vestită chiar de îngeri” nu există.
Cristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume cu o misiune salvifică. El împlinește în sine promisiunea binecuvântării făcută de Dumnezeu lui Abrahàm. El îi iubește pe oameni, asumându-și slăbiciunile lor și anulând păcatul prin moartea sa. El le comunică oamenilor viața Fiului lui Dumnezeu, cel înviat.
Omul intră în contact cu Cristos printr-o adeziune plină de credință ca urmare a predicării evangheliei. Prin aceasta, omul participă la mântuirea adusă de Cristos. Prin Botez, viața lui devine viața lui Cristos. Dar omul este în sine slab și fragil, carne. Însă primește darul salvific al Duhului care devine în el principiu de acțiune și îl conduce la împlinirea legii interioare a noii alianțe. Sub influxul Duhului, creștinul poate să rămână în Cristos. Justificarea pe care o dobândește creștinul prin credință anulează Legea mozaică. Prin credință și Botez, creștinul intră în Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, Ierusalímul ceresc, în care legătura supremă a unității este unirea cu Cristos. O caracteristică specifică a vieții creștine este libertatea care-și găsește impulsul interior în Duhul Sfânt, principiul și motivația ultimă a acțiunii creștinului.
Structura.
După salut și o scurtă prezentare a sa ca apostol (1,1-5), sfântul Paul arată că misiunea sa principală este aceea de a vesti evanghelia, care este una singură și pe care a primit-o de la Cristos în mod direct, printr-o revelație. Aceasta a fost apoi aprobată și de Petru, și de ceilalți apostoli (1,6–2,21). În continuare, Apostolul dezbate problema credinței prin care se obține justificarea ce nu poate fi obținută prin faptele Legii (3,1–4,31). Viața în Duh presupune un comportament practic caracterizat de iubire (5,1–6,18). În final, sfântul Paul face un rezumat al scrisorii pe care îl semnează cu mâna proprie (6,11-18).
I. INTRODUCERE (1,1–2,21)
II. PARTEA DOCTRINARĂ (3,1–4,31)
III. PARTEA MORALĂ (5,1–6,10)
IV. EPILOG (6,11-18).
Selectat acum:
Galateni INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Galateni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Indicația din Gal 1,1 potrivit căreia autorul scrisorii este sfântul Paul, stilul și limbajul, temele teologice tipic pauline atât în metodă, cât și în conținut, ca și mărturia unanimă a tradiției, oferă certitudinea că această scrisoare aparține sfântului Paul.
Scrisoarea către Galatèni este o apologie retorică în care autorul folosește acuza, dojana, îndemnul, avertismentul, elogiul și demonstrația într-un ritm vioi. Uneori expresiile sunt atât de dure, încât par un exces, dar acesta este modul în care Apostolul își arată, pe de o parte, afecțiunea pentru „copiii” săi și angajarea sa totală în misiune, iar pe de altă parte, energia cu care îi combate pe cei care refuză adevărul evangheliei.
Galatènii, locuitorii provinciei Galàția, întemeiată în 24 î.C., au fost convertiți la creștinism probabil de însuși sfântul Paul în a doua și a treia călătorie misionară. Motivul pentru care Apostolul intervine cu atâta vehemență este confuzia provocată de un grup de iudaizanți care, atacându-l pe Paul, îi contestau acreditarea de apostol din partea Bisericii mamă de la Ierusalím și consideră învățătura lui drept eretică. Pe de altă parte, îi îndemnau pe galatèni să accepte circumcizia și Legea lui Moise, motivând că acestea sunt necesare pentru a face parte din Biserică. Aflând acestea, Paul răspunde prin această scrisoare, voind să-și susțină autoritatea de apostol și autenticitatea evangheliei sale, demonstrând că mântuirea vine numai de la Cristos, și nu de la Legea mozaică. Aceasta a fost doar o pregătire pentru venirea lui Cristos. Reîntoarcerea la Lege înseamnă a deveni sclavi și a nu trăi libertatea fiilor lui Dumnezeu pe care le-o dă Duhul lui Cristos.
O serie de manuscrise vechi adaugă la 6,18: „am scris către Galatèni de la Roma”; totuși ipoteza potrivit căreia scrisoarea ar fi fost scrisă acolo nu este prea susținută. Alte posibilități ar fi Èfes, Macedònia și Corínt, dar toate sunt discutabile. În privința datei sunt mai multe păreri. Scrisoarea către Galatèni ar fi putut fi scrisă în jurul anului 50, dar cei mai mulți înclină pentru 55, înainte de Scrisoarea către Romani cu care are asemănări tematice.
Teologia.
În Scrisoarea către Galatèni ies în relief următoarele teme teologice: ministerul apostolic al lui Paul, unicitatea evangheliei, cristologia, soteriologia, justificarea, ecleziologia și libertatea. Apostolul are conștiința acută că toată viața lui trebuie să fie orânduită spre vestirea evangheliei către păgâni. Această misiune vine numai de la Dumnezeu, fără amestecul vreunui element uman. Există o singură evanghelie pe care el a primit-o de la Cristos, iar o altă evanghelie „vestită chiar de îngeri” nu există.
Cristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume cu o misiune salvifică. El împlinește în sine promisiunea binecuvântării făcută de Dumnezeu lui Abrahàm. El îi iubește pe oameni, asumându-și slăbiciunile lor și anulând păcatul prin moartea sa. El le comunică oamenilor viața Fiului lui Dumnezeu, cel înviat.
Omul intră în contact cu Cristos printr-o adeziune plină de credință ca urmare a predicării evangheliei. Prin aceasta, omul participă la mântuirea adusă de Cristos. Prin Botez, viața lui devine viața lui Cristos. Dar omul este în sine slab și fragil, carne. Însă primește darul salvific al Duhului care devine în el principiu de acțiune și îl conduce la împlinirea legii interioare a noii alianțe. Sub influxul Duhului, creștinul poate să rămână în Cristos. Justificarea pe care o dobândește creștinul prin credință anulează Legea mozaică. Prin credință și Botez, creștinul intră în Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, Ierusalímul ceresc, în care legătura supremă a unității este unirea cu Cristos. O caracteristică specifică a vieții creștine este libertatea care-și găsește impulsul interior în Duhul Sfânt, principiul și motivația ultimă a acțiunii creștinului.
Structura.
După salut și o scurtă prezentare a sa ca apostol (1,1-5), sfântul Paul arată că misiunea sa principală este aceea de a vesti evanghelia, care este una singură și pe care a primit-o de la Cristos în mod direct, printr-o revelație. Aceasta a fost apoi aprobată și de Petru, și de ceilalți apostoli (1,6–2,21). În continuare, Apostolul dezbate problema credinței prin care se obține justificarea ce nu poate fi obținută prin faptele Legii (3,1–4,31). Viața în Duh presupune un comportament practic caracterizat de iubire (5,1–6,18). În final, sfântul Paul face un rezumat al scrisorii pe care îl semnează cu mâna proprie (6,11-18).
I. INTRODUCERE (1,1–2,21)
II. PARTEA DOCTRINARĂ (3,1–4,31)
III. PARTEA MORALĂ (5,1–6,10)
IV. EPILOG (6,11-18).
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași