Isaia INTRODUCERE
INTRODUCERE
Textul și autorul.
Pornind de la examinarea caracteristicilor literare și a ideilor teologice pe care le conține și considerând tentativele de reconstituire a situației istorice și cultuale presupuse de oracole, este acceptat că Isaía nu este rezultatul lucrării unui singur autor. De fapt, Is 1–39 reflectă, în linii mari, situația istorică din sec. VIII î.C.; Is 40–55, perioada exilului babilonian, probabil perioada finală, între 555 – 538 î.C., în timp ce Is 56–66 se prezintă ca o culegere de oracole plasate în perioada post-exilică. Profetului Isaía i se poate atribui numai prima parte a cărții. A doua parte, cunoscută cu numele „Deutero-Isaía” („al doilea Isaía”), îi este atribuită unui profet anonim, care a trăit la sfârșitul exilului. Is 56–66, numit „Trito-Isaía” („al treilea Isaía”), pentru unii este rodul lucrării unui al treilea profet, pentru alții, o culegere de oracole ale mai multor profeți.
„Isaía”, nume derivat din ebraicul „yᵊšaʿyāhû” (= „Yhwh mântuiește” sau „Yhwh este mântuirea”), este prezentat ca fiul lui Àmoț (nu profetul din Regatul de Nord) și s-a născut la Ierusalím, probabil între 770-765 î.C., dintr-o familie de origine aristocratică. Relațiile pe care le avea la curtea regelui lui Iùda, cultura vastă pe care o poseda și calitățile spirituale eminente cu care a fost dotat îl pregătesc pentru misiunea de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. A fost căsătorit și tată a cel puțin doi fii, care aveau nume simbolice. În anul morții regelui Ozía (740 î.C.), a fost chemat la misiunea de profet.
Cât îl privește pe autorul celei de-a doua părți, acesta este un discipol spiritual al lui Isaía, care a trăit în Babilon înainte de eliberare, a luat parte la suferințele deportaților și a prezis întoarcerea fericită în patrie.
Despre al treilea Isaía se poate spune că era un conducător al celor care s-au repatriat, păstor zelos al sufletelor și poet al reînnoirii.
Textul ebraic al Cărții lui Isaía a fost transmis cu fidelitate, fapt pentru care este preferat ca bază critică pentru toate versiunile vechi.
Teologia.
La baza întregii învățături a lui Isaía 1–39 se află o concepție sublimă despre Domnul. Dumnezeul cel sfânt este deasupra tuturor ființelor create, dominatorul suprem al ordinii morale. Este unicul creator al lumii și adevăratul conducător al istoriei. Lui îi aduc omagiu forțele naturii și popoarele pământului. Nimic nu se poate opune voinței sale. Omul se prăbușește în pulbere înaintea lui Dumnezeu; ca ființă slabă, insuficientă și impură, el nu este decât un suflu care trece. Idolii sunt un nimic. Regii din Asíria și faraònii Egiptului sunt striviți de Domnul. Lui îi este supus chiar și imperiul morții, Șeòlul.
Israèlul este ales de Domnul ca popor al său printre toate națiunile. Dumnezeu este cel puternic al lui Israèl, lumina lui, stânca, viticultorul care are grijă de el, părintele poporului, prietenul, soțul care denunță infidelitatea soției și, în special, Sfântul lui Israèl, adică cel transcendent, imposibil de cuprins cu mintea, care intră totuși într-un raport intim cu poporul pe care l-a ales.
Păcatul este, în substanță, expresia orgoliului uman, indiferența față de religie, vanitatea femeilor, prudența celor înțelepți și manifestarea disprețului față de Domnul. Încrederea pe care regele și poporul și-o pun în bogăție, în fortificații, în armamentul militar, în alianțele cu străinii și în protecția puterilor mondiale sunt expresii ale necredinței.
Consecința orgoliului este pedeapsa divină. Păcatele personale sunt lovite cu pedepse individuale cum ar fi: sărăcia, foamea, setea, captivitatea. Statul este condamnat la anarhie, la devastare și la invazia dușmană, la asediul și abandonul Ierusalímului.
Isaía inaugurează „evanghelia” despre numărul mic al celor aleși. Mântuirea este rezervată unei elite. Calitatea caracteristică a „restului sfânt” este credința, atitudinea fundamentală a omului în fața lui Dumnezeu și a planului său. Credința înseamnă abandonarea completă în providența divină, care conduce istoria, acceptarea oracolelor rostite de profet și convingerea că mântuirea vine numai de la Dumnezeu. Prin credință, restul sfânt participă la mântuirea concepută escatologic ca o împărăție de dreptate și de pace, de bucurie, de libertate și de lumină. După ce-i va elimina pe tirani și pe cei rebeli, Domnul va instrui poporul și va binecuvânta pământul, roadele câmpului și animalele.
Cuvântul lui Dumnezeu, care rămâne în veci și care nu se întoarce la izvorul său fără să fi produs efectul, este, în sinteză, mângâierea. Lui Dumnezeu, care este atotputernic și atotștiutor, îi sunt supuse toate creaturile. El îi va întoarce pe cei deportați și acesta este doar începutul restabilirii împărăției sale.
Ampla sinteză teologică a creației, isto riei și mântuirii este rădăcina unei profesiuni explicite și apologetice a monoteismului care nu se întâlnește la profeții anteriori: Yhwh este unicul și veșnicul, cel dintâi și cel de pe urmă; cuvântul său are o eficacitate suverană, în timp ce idolii sunt nimic, simple lucrări ale mâinilor oamenilor.
Isaía atinge culmea revelației în Vechiul Testament cu figura Slujitorului Domnului – profet, învățător și martir. Suferințelor lui îi sunt datorate ispășirea păcatelor și mântuirea lui Israèl și a tuturor popoarelor. El nu vorbește; spectatorii caută semnificația a ceea ce i se întâmplă. Suferința lui revelează păcatele lor și-i convertește pe cei care-l contemplă. Nu îndrăznesc să-l apere pe Slujitor când este judecat, dar, după sacrificiul lui, recunosc: moartea nu este un sfârșit pentru el, ci din ea izvorăște victoria, viața lui cu Dumnezeu, mântuirea pentru mulți.
În viziunea escatologică, judecata divină atinge toată făptura: nu numai popoarele străine, ci și cei apostați din Israèl. Urmează o nouă creație, modelată după cea dintâi, dar mai amplă decât aceasta. În felul acesta, se realizează promisiunile făcute poporului ales de-a lungul istoriei.
Structura. Cartea a fost transmisă de-a lungul istoriei ca un tot unitar. Totuși, așa cum s-a menționat deja, se poate vedea următoarea structură:
I. CARTEA LUI EMANUÈL (1,1–39,8)
II. CARTEA MÂNGÂIERII LUI ISRAÈL (40,1–55,13)
III. NOUL SIÒN (56,1–66,24).
Selectat acum:
Isaia INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Isaia INTRODUCERE
INTRODUCERE
Textul și autorul.
Pornind de la examinarea caracteristicilor literare și a ideilor teologice pe care le conține și considerând tentativele de reconstituire a situației istorice și cultuale presupuse de oracole, este acceptat că Isaía nu este rezultatul lucrării unui singur autor. De fapt, Is 1–39 reflectă, în linii mari, situația istorică din sec. VIII î.C.; Is 40–55, perioada exilului babilonian, probabil perioada finală, între 555 – 538 î.C., în timp ce Is 56–66 se prezintă ca o culegere de oracole plasate în perioada post-exilică. Profetului Isaía i se poate atribui numai prima parte a cărții. A doua parte, cunoscută cu numele „Deutero-Isaía” („al doilea Isaía”), îi este atribuită unui profet anonim, care a trăit la sfârșitul exilului. Is 56–66, numit „Trito-Isaía” („al treilea Isaía”), pentru unii este rodul lucrării unui al treilea profet, pentru alții, o culegere de oracole ale mai multor profeți.
„Isaía”, nume derivat din ebraicul „yᵊšaʿyāhû” (= „Yhwh mântuiește” sau „Yhwh este mântuirea”), este prezentat ca fiul lui Àmoț (nu profetul din Regatul de Nord) și s-a născut la Ierusalím, probabil între 770-765 î.C., dintr-o familie de origine aristocratică. Relațiile pe care le avea la curtea regelui lui Iùda, cultura vastă pe care o poseda și calitățile spirituale eminente cu care a fost dotat îl pregătesc pentru misiunea de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. A fost căsătorit și tată a cel puțin doi fii, care aveau nume simbolice. În anul morții regelui Ozía (740 î.C.), a fost chemat la misiunea de profet.
Cât îl privește pe autorul celei de-a doua părți, acesta este un discipol spiritual al lui Isaía, care a trăit în Babilon înainte de eliberare, a luat parte la suferințele deportaților și a prezis întoarcerea fericită în patrie.
Despre al treilea Isaía se poate spune că era un conducător al celor care s-au repatriat, păstor zelos al sufletelor și poet al reînnoirii.
Textul ebraic al Cărții lui Isaía a fost transmis cu fidelitate, fapt pentru care este preferat ca bază critică pentru toate versiunile vechi.
Teologia.
La baza întregii învățături a lui Isaía 1–39 se află o concepție sublimă despre Domnul. Dumnezeul cel sfânt este deasupra tuturor ființelor create, dominatorul suprem al ordinii morale. Este unicul creator al lumii și adevăratul conducător al istoriei. Lui îi aduc omagiu forțele naturii și popoarele pământului. Nimic nu se poate opune voinței sale. Omul se prăbușește în pulbere înaintea lui Dumnezeu; ca ființă slabă, insuficientă și impură, el nu este decât un suflu care trece. Idolii sunt un nimic. Regii din Asíria și faraònii Egiptului sunt striviți de Domnul. Lui îi este supus chiar și imperiul morții, Șeòlul.
Israèlul este ales de Domnul ca popor al său printre toate națiunile. Dumnezeu este cel puternic al lui Israèl, lumina lui, stânca, viticultorul care are grijă de el, părintele poporului, prietenul, soțul care denunță infidelitatea soției și, în special, Sfântul lui Israèl, adică cel transcendent, imposibil de cuprins cu mintea, care intră totuși într-un raport intim cu poporul pe care l-a ales.
Păcatul este, în substanță, expresia orgoliului uman, indiferența față de religie, vanitatea femeilor, prudența celor înțelepți și manifestarea disprețului față de Domnul. Încrederea pe care regele și poporul și-o pun în bogăție, în fortificații, în armamentul militar, în alianțele cu străinii și în protecția puterilor mondiale sunt expresii ale necredinței.
Consecința orgoliului este pedeapsa divină. Păcatele personale sunt lovite cu pedepse individuale cum ar fi: sărăcia, foamea, setea, captivitatea. Statul este condamnat la anarhie, la devastare și la invazia dușmană, la asediul și abandonul Ierusalímului.
Isaía inaugurează „evanghelia” despre numărul mic al celor aleși. Mântuirea este rezervată unei elite. Calitatea caracteristică a „restului sfânt” este credința, atitudinea fundamentală a omului în fața lui Dumnezeu și a planului său. Credința înseamnă abandonarea completă în providența divină, care conduce istoria, acceptarea oracolelor rostite de profet și convingerea că mântuirea vine numai de la Dumnezeu. Prin credință, restul sfânt participă la mântuirea concepută escatologic ca o împărăție de dreptate și de pace, de bucurie, de libertate și de lumină. După ce-i va elimina pe tirani și pe cei rebeli, Domnul va instrui poporul și va binecuvânta pământul, roadele câmpului și animalele.
Cuvântul lui Dumnezeu, care rămâne în veci și care nu se întoarce la izvorul său fără să fi produs efectul, este, în sinteză, mângâierea. Lui Dumnezeu, care este atotputernic și atotștiutor, îi sunt supuse toate creaturile. El îi va întoarce pe cei deportați și acesta este doar începutul restabilirii împărăției sale.
Ampla sinteză teologică a creației, isto riei și mântuirii este rădăcina unei profesiuni explicite și apologetice a monoteismului care nu se întâlnește la profeții anteriori: Yhwh este unicul și veșnicul, cel dintâi și cel de pe urmă; cuvântul său are o eficacitate suverană, în timp ce idolii sunt nimic, simple lucrări ale mâinilor oamenilor.
Isaía atinge culmea revelației în Vechiul Testament cu figura Slujitorului Domnului – profet, învățător și martir. Suferințelor lui îi sunt datorate ispășirea păcatelor și mântuirea lui Israèl și a tuturor popoarelor. El nu vorbește; spectatorii caută semnificația a ceea ce i se întâmplă. Suferința lui revelează păcatele lor și-i convertește pe cei care-l contemplă. Nu îndrăznesc să-l apere pe Slujitor când este judecat, dar, după sacrificiul lui, recunosc: moartea nu este un sfârșit pentru el, ci din ea izvorăște victoria, viața lui cu Dumnezeu, mântuirea pentru mulți.
În viziunea escatologică, judecata divină atinge toată făptura: nu numai popoarele străine, ci și cei apostați din Israèl. Urmează o nouă creație, modelată după cea dintâi, dar mai amplă decât aceasta. În felul acesta, se realizează promisiunile făcute poporului ales de-a lungul istoriei.
Structura. Cartea a fost transmisă de-a lungul istoriei ca un tot unitar. Totuși, așa cum s-a menționat deja, se poate vedea următoarea structură:
I. CARTEA LUI EMANUÈL (1,1–39,8)
II. CARTEA MÂNGÂIERII LUI ISRAÈL (40,1–55,13)
III. NOUL SIÒN (56,1–66,24).
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași