Iacob 1
1
Destinatarii scrisorii
1Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora: Salutare!
Răbdare, credință și înțelepciune
2Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți#1,2 Lit.: „cădeți”. prin diferite încercări#1,2 În v. 2 și 12, încercările se referă la confruntări sau contestații care vin din exterior, în timp ce în v. 13-14, cuvântul (provenind de la aceeași rădăcină) face aluzie la ispita care vine de la concupiscența interioară. Încercarea face parte din pedagogia divină referitoare la creștini (cf. Iac 1,4; 2,21; 5,11), în timp ce Dumnezeu nu ispitește (cf. Mt 6,13)., 3știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea, 4iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva. 5Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea#1,5 Ca să fie în stare să interpreteze în mod adecvat sensul și valoarea tentațiilor la care este expus și, în general, pentru a menține și a dezvolta nivelul său de viață, creștinul are nevoie de înțelepciune. Aceasta reflectă o mentalitate bazată pe principiile revelate de Dumnezeu, să favorizeze actualizarea realistă a voinței Domnului după indicațiile circumstanțelor concrete. Aceasta este înțelepciunea creștină: este un dar al lui Dumnezeu care trebuie cerut în rugăciune cu simplitate și încredere., să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da, 6dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo. 7Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul, 8pentru că este un om cu suflet împărțit#1,8 Lit.: „cu suflet dublu”. Expresia se referă la creștinul în conflict cu el însuși, incapabil de o alegere definitivă. În acest context, „criza” spirituală nu poate fi o stare normală și permanentă a celui care, prin credință, a ales să-l slujească pe Dumnezeu., nestatornic în toate căile sale.
9Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui#1,9 Aici, Iacòb dă un exemplu de înțelepciune practică. Ea este o răsturnare pe scara umană de valori. Săracul, întrucât este deschis și disponibil în fața lui Dumnezeu, are o adevărată „măreție a sa” de care se poate mândri. Bogatul, în schimb, este ca atare numai în aparență: în realitate, este sărac, întrucât toate averile și câștigurile sunt trecătoare. Dacă devine conștient de această sărăcie a sa, trăgând consecințele practice în viața creștină, poate și el să se mândrească., 10iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă#1,11 Lit.: „frumusețea feței sale”. a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
12Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul#1,12 În multe manuscrise lipsește: „Domnul”. celor care îl iubesc. 13Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. 14Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce#1,14 Dumnezeu nu poate să ducă în ispită: răul îi este străin și el nu poate să condiționeze pe cineva ca să-l comită (cf. Sir 15,11-13).; 15apoi pofta, odată încolțită, dă naștere#1,15 Lit.: „zămislește”. păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
16Nu vă înșelați, frații mei iubiți! 17Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. 18El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr#1,18 Sau „prin cuvântul adevărului”, expresie folosită în tradiția misionară și catehetică a Bisericii pentru a indica evanghelia, vestea cea bună., ca să fim începutul creaturilor sale.
Primirea și împlinirea cuvântului
19Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie, 20pentru că mânia omului nu împlinește#1,20 Lit.: „face”. dreptatea lui Dumnezeu. 21De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată#1,21 Lit.: „abundența”. răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
22Căutați să împliniți cuvântul#1,22 Lit.: „fiți împlinitori!”., nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă, 23pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față#1,23 Lit.: „fața din naștere”. în oglindă: 24s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era. 25Dacă cineva privește cu atenție#1,25 Lit.: „se apleacă”. la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică#1,25 Lit.: „făcător al lucrului”.. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
26Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică. 27Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați#1,27 Un manuscris foarte vechi (Papirusul 74) prezintă următoarea variantă: „Să-i păzească pe ei [pe orfani și pe văduve] nepătați!”. Varianta aceasta este o mărturie a înțelegerii textului în perspectivă etico-socială: practicarea religiozității impune protejarea și asistența activă a celor nenorociți. de lume#1,27 Termenul grec „kòsmos”, la sfântul Iacòb, are semnificație etică negativă: lumea este înțeleasă ca spațiul în care domnește logica puterii și a aroganței în toate modurile lor de manifestare și ca atare este opusă lui Dumnezeu.. #In 7,35 #Fap 15,23 #Rom 5,3-5 #Înț 3,5 #Mt 5,10-12 #1Pt 1,6; 4,12-13 #1Pt 1,7 #Mt 5,48 #Prov 2,3-6 #Mt 7,7 #Mc 11,24 #Ef 4,14 #3,8.16 #Ps 102,5.11 #Is 40,6-7 #1Pt 1,24 #Mc 4,6 #Dan 12,12 #1Cor 9,25 #2Tim 4,8 #1Pt 5,4 #Ap 2,10 #2,5 #Rom 8,28 #Rom 7,7-11 #Gal 6,7-8 #Mt 7,11 #3,15.17 #In 3,3 #In 1,13 #Ps 119,43 #Ap 14,4 #3,1 șu #Qoh 5,1; 7,9 #Sir 5,13 #Mt 5,22 #Ef 4,26 #Rom 1,17 #Lc 8,13 #Evr 13,22 #4,11 #Mt 7,21.26 #Lc 11,28; 12,47 #Rom 2,13 #1In 3,18 #1Cor 13,12 #Gal 6,2 #Rom 8,2 #1Pt 2,16 #Mt 7,24-27 #Lc 10,37 #In 13,17 #Ps 34,14; 39,2; 141,4; 3,2.6.8 #1Pt 3,10
Selectat acum:
Iacob 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Iacob 1
1
Destinatarii scrisorii
1Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diaspora: Salutare!
Răbdare, credință și înțelepciune
2Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți#1,2 Lit.: „cădeți”. prin diferite încercări#1,2 În v. 2 și 12, încercările se referă la confruntări sau contestații care vin din exterior, în timp ce în v. 13-14, cuvântul (provenind de la aceeași rădăcină) face aluzie la ispita care vine de la concupiscența interioară. Încercarea face parte din pedagogia divină referitoare la creștini (cf. Iac 1,4; 2,21; 5,11), în timp ce Dumnezeu nu ispitește (cf. Mt 6,13)., 3știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea, 4iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva. 5Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea#1,5 Ca să fie în stare să interpreteze în mod adecvat sensul și valoarea tentațiilor la care este expus și, în general, pentru a menține și a dezvolta nivelul său de viață, creștinul are nevoie de înțelepciune. Aceasta reflectă o mentalitate bazată pe principiile revelate de Dumnezeu, să favorizeze actualizarea realistă a voinței Domnului după indicațiile circumstanțelor concrete. Aceasta este înțelepciunea creștină: este un dar al lui Dumnezeu care trebuie cerut în rugăciune cu simplitate și încredere., să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da, 6dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo. 7Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul, 8pentru că este un om cu suflet împărțit#1,8 Lit.: „cu suflet dublu”. Expresia se referă la creștinul în conflict cu el însuși, incapabil de o alegere definitivă. În acest context, „criza” spirituală nu poate fi o stare normală și permanentă a celui care, prin credință, a ales să-l slujească pe Dumnezeu., nestatornic în toate căile sale.
9Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui#1,9 Aici, Iacòb dă un exemplu de înțelepciune practică. Ea este o răsturnare pe scara umană de valori. Săracul, întrucât este deschis și disponibil în fața lui Dumnezeu, are o adevărată „măreție a sa” de care se poate mândri. Bogatul, în schimb, este ca atare numai în aparență: în realitate, este sărac, întrucât toate averile și câștigurile sunt trecătoare. Dacă devine conștient de această sărăcie a sa, trăgând consecințele practice în viața creștină, poate și el să se mândrească., 10iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă#1,11 Lit.: „frumusețea feței sale”. a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
12Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul#1,12 În multe manuscrise lipsește: „Domnul”. celor care îl iubesc. 13Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. 14Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce#1,14 Dumnezeu nu poate să ducă în ispită: răul îi este străin și el nu poate să condiționeze pe cineva ca să-l comită (cf. Sir 15,11-13).; 15apoi pofta, odată încolțită, dă naștere#1,15 Lit.: „zămislește”. păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
16Nu vă înșelați, frații mei iubiți! 17Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. 18El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr#1,18 Sau „prin cuvântul adevărului”, expresie folosită în tradiția misionară și catehetică a Bisericii pentru a indica evanghelia, vestea cea bună., ca să fim începutul creaturilor sale.
Primirea și împlinirea cuvântului
19Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie, 20pentru că mânia omului nu împlinește#1,20 Lit.: „face”. dreptatea lui Dumnezeu. 21De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată#1,21 Lit.: „abundența”. răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
22Căutați să împliniți cuvântul#1,22 Lit.: „fiți împlinitori!”., nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă, 23pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față#1,23 Lit.: „fața din naștere”. în oglindă: 24s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era. 25Dacă cineva privește cu atenție#1,25 Lit.: „se apleacă”. la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică#1,25 Lit.: „făcător al lucrului”.. Astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
26Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică. 27Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați#1,27 Un manuscris foarte vechi (Papirusul 74) prezintă următoarea variantă: „Să-i păzească pe ei [pe orfani și pe văduve] nepătați!”. Varianta aceasta este o mărturie a înțelegerii textului în perspectivă etico-socială: practicarea religiozității impune protejarea și asistența activă a celor nenorociți. de lume#1,27 Termenul grec „kòsmos”, la sfântul Iacòb, are semnificație etică negativă: lumea este înțeleasă ca spațiul în care domnește logica puterii și a aroganței în toate modurile lor de manifestare și ca atare este opusă lui Dumnezeu.. #In 7,35 #Fap 15,23 #Rom 5,3-5 #Înț 3,5 #Mt 5,10-12 #1Pt 1,6; 4,12-13 #1Pt 1,7 #Mt 5,48 #Prov 2,3-6 #Mt 7,7 #Mc 11,24 #Ef 4,14 #3,8.16 #Ps 102,5.11 #Is 40,6-7 #1Pt 1,24 #Mc 4,6 #Dan 12,12 #1Cor 9,25 #2Tim 4,8 #1Pt 5,4 #Ap 2,10 #2,5 #Rom 8,28 #Rom 7,7-11 #Gal 6,7-8 #Mt 7,11 #3,15.17 #In 3,3 #In 1,13 #Ps 119,43 #Ap 14,4 #3,1 șu #Qoh 5,1; 7,9 #Sir 5,13 #Mt 5,22 #Ef 4,26 #Rom 1,17 #Lc 8,13 #Evr 13,22 #4,11 #Mt 7,21.26 #Lc 11,28; 12,47 #Rom 2,13 #1In 3,18 #1Cor 13,12 #Gal 6,2 #Rom 8,2 #1Pt 2,16 #Mt 7,24-27 #Lc 10,37 #In 13,17 #Ps 34,14; 39,2; 141,4; 3,2.6.8 #1Pt 3,10
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași