Logo Aplicația Biblia
Pictograma căutare

Luca 1:46-56

Luca 1:46-56 VBRC2020

Maria a spus: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la umilința slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei umiliți; pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israél, slujitorul său, amintindu-și de îndurarea sa, după cum a promis părinților noștri, lui Abrahám și urmașilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Citește Luca 1

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Luca 1:46-56