Luca 9
9
Misiunea apostolilor
(Mt 10,1.5.8-14; Mc 6,7-13)
1Chemându-i pe cei doisprezece, [Isus] le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor și puterea de a vindeca boli; 2apoi i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi#9,2 Lit.: „cei cu slăbiciuni”.. 3Și le-a spus: „Să nu luați nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginți#9,3 Spre deosebire de Mc 6,8, care se referă la monede de aramă, Luca vorbește despre monedele romane emise în Tir: síclul de argint (tetradràhma) și 1/2 de síclu (dràhma) folosite în Palestína în timpul său. și nici să nu aveți câte două tunici#9,3 Prima mențiune despre „tunică” este în Gen 3,21, când Domnul Dumnezeu a făcut pentru Adàm și Èva haine din piele. La popoarele antice, tunica era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru bărbați), ajungând până la glezne. De obicei, era de culoare albă și se îmbrăca direct pe piele.; 4și în orice casă intrați, rămâneți acolo și de acolo să plecați#9,4 Lit.: „să ieșiți”.! 5Dacă unii nu vă primesc, ieșind din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!”. 6Plecând, [discipolii] străbăteau fiecare sat predicând evanghelia și vindecând pretutindeni.
Iród nu știe ce să creadă despre Isus
(Mt 14,1-12; Mc 6,14-29)
7Iród tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate și era nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat#9,7 Lit.: „s-a ridicat”. din morți”, 8alții: „S-a arătat Ilíe”; iar alții: „A înviat unul dintre profeții cei vechi”. 9Atunci Iród a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?”. Și căuta să-l vadă.
Întoarcerea apostolilor și înmulțirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; In 6,1-13)
10După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras deoparte, într-o cetate numită Betsáida. 11Când au aflat mulțimile, au mers după el. El le-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi#9,11 Lit.: „i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de îngrijire”..
12Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. 13El însă le-a spus: „Dați-le voi să mănânce!”. Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!”. 14Erau cam cinci mii de bărbați. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!”. 15Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți. 16Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. 17Toți au mâncat și s-au săturat și au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucățile [de pâine], douăsprezece coșuri.
Mărturisirea lui Petru și prima anunțare a morții și învierii
(Mt 16,13-21; Mc 8,27-31)
18Pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, [Isus] i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulțimile că sunt eu?”. 19Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alții «Ilíe», iar alții că «a înviat unul dintre profeții cei vechi»”. 20El le-a spus: „Dar voi cine spuneți că sunt?”. Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!”.
21Dar el le-a interzis cu strictețe să spună aceasta cuiva, 22zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie”.
Urmarea lui Cristos
(Mt 16,24-28; Mc 8,34–9,1)
23Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze! 24Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva. 25Așadar, ce-i folosește omului dacă a câștigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine? 26Căci, dacă cineva se rușinează de mine și de cuvintele mele, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27Adevărat vă spun: sunt unii dintre cei de față care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu”.
Schimbarea la față
(Mt 17,1-9; Mc 9,2-10)
28Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacób și s-a urcat pe munte ca să se roage. 29Și în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilíe, 31care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea#9,31 Lit.: „exodul” (= „ieșirea”). Isus trebuia să realizeze noul exod prin moartea, învierea și înălțarea sa, care se va întâmpla la Ierusalím, centrul istoriei mântuirii. lui ce avea să se împlinească în Ierusalím. 32Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. 33Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilíe!”, neștiind, de fapt, ce zice. 34Pe când spunea acestea, a apărut#9,34 Lit.: „a fost”. un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor#9,34 În Evanghelia după sfântul Luca, nu este clar dacă au intrat în nor numai Isus, Moise și Ilie sau și apostolii prezenți pe munte.. 35Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”. 36Îndată ce a încetat#9,36 Lit.: „a fost”. vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.
Vindecarea unui tânăr posedat de diavol
(Mt 17,14-18; Mc 9,14-27)
37În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieșit în cale o mulțime mare. 38Și iată, un bărbat din mulțime a strigat: „Învățătorule, te rog, privește la fiul meu, pentru că este singurul meu [copil] 39și, iată, un duh îl ia în stăpânire și, pe neașteptate, strigă, îl scutură [puternic] de spumegă și, apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat#9,39 Lit.: „zdrobindu-l”.! 40I-am rugat pe discipolii tăi să-l scoată, dar n-au putut!”. 41Atunci Isus, răspunzând, a zis: „O, generație necredincioasă și perversă, până când voi mai fi cu voi și vă voi suporta? Adu-l pe fiul tău aici!”. 42Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ#9,42 Lit.: „l-a zdrobit”. și l-a scuturat cumplit#9,42 Sau „și el a făcut convulsii”.. Dar Isus i-a poruncit cu asprime duhului necurat, l-a vindecat pe copil și l-a dat tatălui său. 43Toți erau uluiți de măreția lui Dumnezeu.
A doua anunțare a morții și învierii
(Mt 17,22-23; Mc 9,30-32)
În timp ce toți se mirau pentru toate câte le făcea, el le-a spus discipolilor săi: 44„Ascultați cu atenție#9,44 Lit.: „puneți-vă în urechi!”. cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor”. 45Însă ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit#9,45 Lit.: „de neînțeles”. pentru ei, ca să nu-l priceapă, și le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
Cine este cel mai mare?
(Mt 18,1-5; Mc 9,33-37)
46Le-a intrat însă în minte#9,46 S-ar mai putea traduce: „s-a iscat o ceartă între ei”, dar v. 47 scoate în evidență că e vorba de o frământare interioară. întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? 47Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el 48și le-a spus: „Cine primește acest copil în numele meu, pe mine mă primește. Și cine mă primește pe mine îl primește pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toți care sunteți aici, acela este mare”.
Puterea numelui lui Isus
(Mc 9,38-40)
49Atunci, luând cuvântul, Ioan i-a spus: „Învățătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în numele tău și i-am interzis, pentru că nu te urmează împreună cu noi”. 50Dar Isus i-a zis: „Nu-i interziceți, căci cine nu este împotriva voastră este cu voi!”.
IV. URCAREA SPRE IERUSALÍM
Refuzul samaritenilor
51Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre#9,51 Lit.: „și-a întărit fața”. Expresia scoate în evidență faptul că Isus, pe deplin conștient de destinul său și cu toată hotărârea, pornește spre Ierusalím, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma. spre a merge la Ierusalím 52și a trimis soli înaintea sa#9,52 Lit.: „feței sale”.. Și mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. 53Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta#9,53 Lit.: „era îndreptat cu fața spre”. spre Ierusalím. 54Văzând [aceasta], discipolii Iacób și Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer și să-i consume?”#9,54 Cea mai mare parte dintre manuscrise adaugă la sfârșitul versetului: „așa cum a făcut Ilie?”..
55Dar, întorcându-se, el i-a mustrat#9,55 O serie de manuscrise continuă: „Voi nu știți ai cărui duh sunteți, pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”. E de preferat forma scurtă, întrucât se găsește în cele mai vechi manuscrise.. 56Și au mers într-un alt sat.
Exigențele urmării lui Isus
(Mt 8,18-22)
57În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. 58Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului [au] cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema#9,58 Lit.: „înclina”. capul”.
59Altuia i-a spus: „Urmează-mă!”. Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!”. 60Dar el i-a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții lor#9,60 Nu există aici nicio referință la moartea naturală, ci, în conformitate cu Lc 9,23-25, unde se face aluzie la urmarea lui Isus până la cruce, adică până la moarte – care trebuie identificată cu singurul câștig adevărat, singura cale ce duce la viață –, prin cuvântul „morți” trebuie înțeleși toți aceia care încă nu au găsit calea împărăției și de aceea viața lor aparține lumii vechi și nu participă încă la noutatea învierii (cf. Rom 6,13; Ef 2,1)., dar tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!”.
61Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!”. 62Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic#9,62 Lit.: „potrivit”. de împărăția lui Dumnezeu”#9,62 Versetul evocă chemarea lui Elizeu prin lucrarea lui Ilie (1Rg 19,19-21). Isus, totuși, se arată mult mai exigent decât profetul din vechime: el nu vrea numai curaj și promptitudine în acceptarea invitației-poruncă, ci pretinde și fermitate, și constanță în purtarea propriului angajament.. #Mt 8,3; 8,29 #10,7 #Fap 9,43; 16,15; 17,7; 18,3 #Fap 13,51 #9,19 #23,8-12 #Mc 6,45 #Mt 26,26 #Ps 78,29 #Lc 3,21 #9,7-8 #2,26; 23,35 #Mc 1,34 #Lc 14,27 #In 12,26 #Lc 17,33 #In 12,25 #Lc 12,9 #8,51 #3,21 #24,16 #24,4 #Fap 1,10 #In 13,1 #2,38 #22,45 #In 1,14 #1,35 #1,12 #In 1,34 #9,21 #Fap 2,40 #7,15 #4,15 #4,15 #9,22 #Mc 4,13 #Lc 22,24 #Lc 10,16 #Lc 22,26; 14,11 #Fap 3,16 #Mt 19,1 #Mc 10,1 #Lc 2,38 #22,8 #2Rg 1,10 #14,26.33 #1Rg 19,19-21 #Fil 3,13
Selectat acum:
Luca 9: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Luca 9
9
Misiunea apostolilor
(Mt 10,1.5.8-14; Mc 6,7-13)
1Chemându-i pe cei doisprezece, [Isus] le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor și puterea de a vindeca boli; 2apoi i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi#9,2 Lit.: „cei cu slăbiciuni”.. 3Și le-a spus: „Să nu luați nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici pâine, nici arginți#9,3 Spre deosebire de Mc 6,8, care se referă la monede de aramă, Luca vorbește despre monedele romane emise în Tir: síclul de argint (tetradràhma) și 1/2 de síclu (dràhma) folosite în Palestína în timpul său. și nici să nu aveți câte două tunici#9,3 Prima mențiune despre „tunică” este în Gen 3,21, când Domnul Dumnezeu a făcut pentru Adàm și Èva haine din piele. La popoarele antice, tunica era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru bărbați), ajungând până la glezne. De obicei, era de culoare albă și se îmbrăca direct pe piele.; 4și în orice casă intrați, rămâneți acolo și de acolo să plecați#9,4 Lit.: „să ieșiți”.! 5Dacă unii nu vă primesc, ieșind din cetatea aceea, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor!”. 6Plecând, [discipolii] străbăteau fiecare sat predicând evanghelia și vindecând pretutindeni.
Iród nu știe ce să creadă despre Isus
(Mt 14,1-12; Mc 6,14-29)
7Iród tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate și era nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat#9,7 Lit.: „s-a ridicat”. din morți”, 8alții: „S-a arătat Ilíe”; iar alții: „A înviat unul dintre profeții cei vechi”. 9Atunci Iród a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta despre care aud atâtea?”. Și căuta să-l vadă.
Întoarcerea apostolilor și înmulțirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; In 6,1-13)
10După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras deoparte, într-o cetate numită Betsáida. 11Când au aflat mulțimile, au mers după el. El le-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi#9,11 Lit.: „i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de îngrijire”..
12Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulțimii pentru ca, mergând prin satele și ținuturile dimprejur, să-și găsească adăpost și de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. 13El însă le-a spus: „Dați-le voi să mănânce!”. Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!”. 14Erau cam cinci mii de bărbați. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneți-i să se așeze în grupuri de câte cincizeci!”. 15Ei au făcut astfel și i-au așezat pe toți. 16Atunci, luând cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt și le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulțimii. 17Toți au mâncat și s-au săturat și au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucățile [de pâine], douăsprezece coșuri.
Mărturisirea lui Petru și prima anunțare a morții și învierii
(Mt 16,13-21; Mc 8,27-31)
18Pe când era singur în rugăciune, iar discipolii erau cu el, [Isus] i-a întrebat, zicând: „Cine spun mulțimile că sunt eu?”. 19Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alții «Ilíe», iar alții că «a înviat unul dintre profeții cei vechi»”. 20El le-a spus: „Dar voi cine spuneți că sunt?”. Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!”.
21Dar el le-a interzis cu strictețe să spună aceasta cuiva, 22zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei și de cărturari, să fie ucis și a treia zi să învie”.
Urmarea lui Cristos
(Mt 16,24-28; Mc 8,34–9,1)
23Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze! 24Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva. 25Așadar, ce-i folosește omului dacă a câștigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine? 26Căci, dacă cineva se rușinează de mine și de cuvintele mele, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. 27Adevărat vă spun: sunt unii dintre cei de față care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu”.
Schimbarea la față
(Mt 17,1-9; Mc 9,2-10)
28Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacób și s-a urcat pe munte ca să se roage. 29Și în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilíe, 31care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea#9,31 Lit.: „exodul” (= „ieșirea”). Isus trebuia să realizeze noul exod prin moartea, învierea și înălțarea sa, care se va întâmpla la Ierusalím, centrul istoriei mântuirii. lui ce avea să se împlinească în Ierusalím. 32Iar Petru și cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. 33Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilíe!”, neștiind, de fapt, ce zice. 34Pe când spunea acestea, a apărut#9,34 Lit.: „a fost”. un nor și i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor#9,34 În Evanghelia după sfântul Luca, nu este clar dacă au intrat în nor numai Isus, Moise și Ilie sau și apostolii prezenți pe munte.. 35Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”. 36Îndată ce a încetat#9,36 Lit.: „a fost”. vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.
Vindecarea unui tânăr posedat de diavol
(Mt 17,14-18; Mc 9,14-27)
37În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieșit în cale o mulțime mare. 38Și iată, un bărbat din mulțime a strigat: „Învățătorule, te rog, privește la fiul meu, pentru că este singurul meu [copil] 39și, iată, un duh îl ia în stăpânire și, pe neașteptate, strigă, îl scutură [puternic] de spumegă și, apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat#9,39 Lit.: „zdrobindu-l”.! 40I-am rugat pe discipolii tăi să-l scoată, dar n-au putut!”. 41Atunci Isus, răspunzând, a zis: „O, generație necredincioasă și perversă, până când voi mai fi cu voi și vă voi suporta? Adu-l pe fiul tău aici!”. 42Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ#9,42 Lit.: „l-a zdrobit”. și l-a scuturat cumplit#9,42 Sau „și el a făcut convulsii”.. Dar Isus i-a poruncit cu asprime duhului necurat, l-a vindecat pe copil și l-a dat tatălui său. 43Toți erau uluiți de măreția lui Dumnezeu.
A doua anunțare a morții și învierii
(Mt 17,22-23; Mc 9,30-32)
În timp ce toți se mirau pentru toate câte le făcea, el le-a spus discipolilor săi: 44„Ascultați cu atenție#9,44 Lit.: „puneți-vă în urechi!”. cuvintele acestea: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor”. 45Însă ei nu înțelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit#9,45 Lit.: „de neînțeles”. pentru ei, ca să nu-l priceapă, și le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.
Cine este cel mai mare?
(Mt 18,1-5; Mc 9,33-37)
46Le-a intrat însă în minte#9,46 S-ar mai putea traduce: „s-a iscat o ceartă între ei”, dar v. 47 scoate în evidență că e vorba de o frământare interioară. întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? 47Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el 48și le-a spus: „Cine primește acest copil în numele meu, pe mine mă primește. Și cine mă primește pe mine îl primește pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toți care sunteți aici, acela este mare”.
Puterea numelui lui Isus
(Mc 9,38-40)
49Atunci, luând cuvântul, Ioan i-a spus: „Învățătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în numele tău și i-am interzis, pentru că nu te urmează împreună cu noi”. 50Dar Isus i-a zis: „Nu-i interziceți, căci cine nu este împotriva voastră este cu voi!”.
IV. URCAREA SPRE IERUSALÍM
Refuzul samaritenilor
51Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre#9,51 Lit.: „și-a întărit fața”. Expresia scoate în evidență faptul că Isus, pe deplin conștient de destinul său și cu toată hotărârea, pornește spre Ierusalím, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma. spre a merge la Ierusalím 52și a trimis soli înaintea sa#9,52 Lit.: „feței sale”.. Și mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. 53Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta#9,53 Lit.: „era îndreptat cu fața spre”. spre Ierusalím. 54Văzând [aceasta], discipolii Iacób și Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer și să-i consume?”#9,54 Cea mai mare parte dintre manuscrise adaugă la sfârșitul versetului: „așa cum a făcut Ilie?”..
55Dar, întorcându-se, el i-a mustrat#9,55 O serie de manuscrise continuă: „Voi nu știți ai cărui duh sunteți, pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”. E de preferat forma scurtă, întrucât se găsește în cele mai vechi manuscrise.. 56Și au mers într-un alt sat.
Exigențele urmării lui Isus
(Mt 8,18-22)
57În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. 58Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului [au] cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema#9,58 Lit.: „înclina”. capul”.
59Altuia i-a spus: „Urmează-mă!”. Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!”. 60Dar el i-a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții lor#9,60 Nu există aici nicio referință la moartea naturală, ci, în conformitate cu Lc 9,23-25, unde se face aluzie la urmarea lui Isus până la cruce, adică până la moarte – care trebuie identificată cu singurul câștig adevărat, singura cale ce duce la viață –, prin cuvântul „morți” trebuie înțeleși toți aceia care încă nu au găsit calea împărăției și de aceea viața lor aparține lumii vechi și nu participă încă la noutatea învierii (cf. Rom 6,13; Ef 2,1)., dar tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!”.
61Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!”. 62Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic#9,62 Lit.: „potrivit”. de împărăția lui Dumnezeu”#9,62 Versetul evocă chemarea lui Elizeu prin lucrarea lui Ilie (1Rg 19,19-21). Isus, totuși, se arată mult mai exigent decât profetul din vechime: el nu vrea numai curaj și promptitudine în acceptarea invitației-poruncă, ci pretinde și fermitate, și constanță în purtarea propriului angajament.. #Mt 8,3; 8,29 #10,7 #Fap 9,43; 16,15; 17,7; 18,3 #Fap 13,51 #9,19 #23,8-12 #Mc 6,45 #Mt 26,26 #Ps 78,29 #Lc 3,21 #9,7-8 #2,26; 23,35 #Mc 1,34 #Lc 14,27 #In 12,26 #Lc 17,33 #In 12,25 #Lc 12,9 #8,51 #3,21 #24,16 #24,4 #Fap 1,10 #In 13,1 #2,38 #22,45 #In 1,14 #1,35 #1,12 #In 1,34 #9,21 #Fap 2,40 #7,15 #4,15 #4,15 #9,22 #Mc 4,13 #Lc 22,24 #Lc 10,16 #Lc 22,26; 14,11 #Fap 3,16 #Mt 19,1 #Mc 10,1 #Lc 2,38 #22,8 #2Rg 1,10 #14,26.33 #1Rg 19,19-21 #Fil 3,13
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași