YouVersion
Pictograma căutare

Romani 4

4
Abrahám, părintele celor care cred
1Așadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup? 2Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. 3De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat [aceasta] ca justificare”. 4Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie. 5Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credința lui i se consideră ca justificare. 6La fel, Davíd îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:
7„Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile și cărora le sunt acoperite păcatele.
8Fericit bărbatul căruia Domnul
nu-i consideră păcatul”.
9Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credința ca justificare”. 10Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea, 12și părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis#4,12 În tradiția iudaică, păgânii (cei necircumciși) erau considerați ca neavând tată, „copii din desfrânare” (cf. In 8,41). Considerând credința lui Abrahàm ca fundament al justificării sale, sfântul Paul îi consideră pe creștinii proveniți dintre păgâni ca descendenți ai lui Abrahàm: deci au un tată și nu sunt deloc defavorizați în comparație cu evreii..
13Căci promisiunea că va deveni moștenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám și descendenței lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credință. 14De fapt, dacă moștenitorii ar fi prin Lege, credința ar deveni inutilă#4,14 Lit.: „goală”., iar promisiunea ar fi anulată. 15De fapt, Legea produce mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei. 16De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credință, ca să fie din har și ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendența: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci și pentru cel care [provine] din credința lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor – 17după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt.
18Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi descendența ta”. 19Și, fără a slăbi în credință, nu#4,19 În multe manuscrise propoziția este afirmativă. s-a uitat la trupul său aproape mort de acum#4,19 Unele manuscrise vechi omit: „de acum”. – avea aproape o sută de ani – și nici la sânul neroditor#4,19 Lit.: „[sortit] morții”. al Sárei, 20n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu, 21convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească. 22Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare. 23Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el, 24ci va fi considerat și pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus [Cristos], 25care a fost dat [la moarte] pentru greșelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați. #Is 51,1-2 #Mt 3,7-10 #Gen 12,1-5 #Gal 3,6-9 #Gen 15,6 #Iac 2,20-24 #11,6 #Mt 20,1-16 #Lc 17,7-11 #Gal 2,16 #Ps 32,1-2; 85,3 #Prov 10,12 #Gen 15,6 #Gen 17,9-14 #Gal 3,7-9 #Gen 12,2-3; 22,15-18 #Evr 11,8-12 #Gal 3,15-16 #Gal 3,18 #3,20; 5,20-21; 7,7-13 #Gal 3, #10.19-22 #Gal 3,23-29 #Dt 32,39 #Ez 37,1-10 #Evr 11,19 #Gen 17,5 #Gen 15,5 #Gen 17, #1.15-22 #Evr 11,11-12 #Mc 9,23-24 #Evr 6,15; 11,32-40 #In 8,56 #Ier 32,17-24 #Gen 18,14 #Lc 1,35-38 #Gen 15,6

Selectat acum:

Romani 4: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te