Cântarea cântărilor 7
7
Frumusețea miresei
1„Întoarce-te, întoarce-te, Șulamít#7,1 Numele apare numai în acest fragment și este greu de explicat; unii au voit să vadă aici o aluzie la Șunamita, care îl încălzea pe Davíd și a cărei frumusețe este lăudată de 1Rg 1,2-4; alții au găsit o formă feminină care derivă de la numele lui Solomòn, însemnând „cea care-i aparține lui Solomòn”, cel care ar reprezenta iubitul (cf. Ct 3,7-11). !
Întoarce-te, întoarce-te,
vrem să te vedem!”.
„Ce să vedeți la Șulamít
în timpul dansului din Mahanáim#7,1 Ca nume propriu, este vorba de o cetate levitică din Transiordània (cf. Ios 13,26.30; 21,38), capitală, pentru scurt timp, a domniei lui Ișbòșet, fiul lui Saul (cf. 2Sam 2,8 șu); acolo și-a găsit refugiu și Davíd atunci când a fugit din fața lui Abaslòm, fiul său (cf. 2Sam 17,24). Ca substantiv comun, la forma dual, este un hapax în Biblie și poate să însemne: „două torente, două râuri; două câmpuri” sau, în sens figurat, „două coruri” sau „două grupe de dans”. Este un stil de dans obișnuit în Orient, care nu era legat în mod necesar de căsătorie. ?”#7,1 Acest verset face parte, în unele traduceri moderne, din capitolul precedent, constituind pentru acesta v. 13. .
2Cât de frumoase sunt picioarele tale în sandale, fiică de nobil#7,2 LXX traduce: „fiica lui Nadàb” sau „a lui Aminadab” (cf. Ct 6,12). Probabil, adjectivul „nobil” se referă la frumusețea fizică a miresei, legată de spiritul ei mândru și nobil. !
Formele coapselor tale sunt
ca podoabele,
lucrare de mâini de artist.
3Buricul tău este ca o cupă rotunjită
din care nu lipsește [vinul]
amestecat, pântecele tău, ca
un snop de grâu înconjurat de crini.
4Amândoi sânii tăi sunt
ca doi pui gemeni de gazelă.
5Gâtul tău este ca un turn de fildeș,
ochii tăi, precum cisternele din
Heșbón#7,5 Cetate renumită din Transiordània (cf. Num 21,16), astăzi Hesbàn, la circa 20 km sud-vest de Amàn. Odinioară era capitala amoreilor, când rege era Sihòn (cf. Num 21,25 șu). A fost ocupată de tribul lui Rubèn. Imaginea cisternelor vrea să sublinieze limpezimea ochilor lui Șulamít. , de lângă poarta Bat-Rabím#7,5 Plasarea geografică este necunoscută; sau este numită una dintre porțile cetății Heșbòn, sau este o referință la cetatea din Amòn, Rabbàt-Ammòn, actualul Aman, sau este un nume creat de fantezia autorului. ;
nasul tău este ca turnul din Libán#7,5 Comparația sugerează maiestuozitatea nasului femeii și frumusețea sa aparte. ,
care dă#7,5 Lit.: „observă colțurile Damàscului”. spre Damásc.
6Capul tău este deasupra ta
precum Carmélul#7,6 Cel mai înalt dintre munții Palestínei, bogat în vegetație (cf. Is 33,9; 35,2; Am 1,2). ,
pletele capului tău sunt ca purpura:
un rege este înlănțuit
de buclele#7,6 Traducerea este nesigură; dacă este corectă, se găsește o comparație într-o cântare de dragoste egipteană: „cu părul tău mi-ai întins cursă”. [tale].
7Cât ești de frumoasă și cât de plăcută,
iubire, în desfătări!
8Această statură a ta se asemănă
cu palmierul#7,8 Trei femei din Biblie se numesc „Tamàr” (= „palmier”, Gen 38,6; 2Sam 13,1; 14,27), simbol al frumuseții feminine.
și sânii tăi, cu ciorchinii.
9Mi-am zis: „Mă voi urca în palmier
și voi lua din ramurile sale”.
Atunci, sânii tăi vor fi precum
ciorchinii de viță-de-vie
și mirosul nărilor tale, ca merii.
10Cerul gurii tale este ca vinul cel bun
care curge#7,10 Lit.: „care merge”. drept
pentru iubitul meu, care se prelinge
pe buzele celor care dorm#7,10 LXX și Vg au: „pe buze și printre dinți”. .
Cântec de dragoste
11„Eu sunt a iubitului meu
și atracția lui este după mine.
12Haide, iubitule, să ieșim prin câmpie
și să petrecem [noaptea] în sate!#7,12 Textul ar putea fi tradus și: „printre [flori de] hena”.
13Ne vom trezi de dimineață
și vom vedea viile, dacă a înmugurit
vița-de-vie, dacă s-a deschis floarea
și dacă au înflorit rodiii.
Acolo îți voi da dezmierdările mele.
14Mandragorele#7,14 Mandragora este o plantă din familia solanaceelor. Crește în Africa de nord, Asia occidentală, Europa de sud, până în Hymalàia. Planta are flori de culoare violet și fructe galbene. Fructul, care arată ca o roșie, ajunge la maturitate în martie-aprilie și are un parfum foarte persistent (Ct 7,14). Renumită pentru virtuțile ei afrodisiace, crește până la 30 cm înălțime fără tijă. Rădăcina are forma unui cartof, dar adesea e antropomorfă, de unde legendele născute în jurul ei. Extragerea rădăcinii este foarte dificilă, întrucât micile ramificații pot ajunge până la 1 m adâncime. Grecii o numeau planta lui „Circe”. Numele ei ebraic, „Dōdayîm”, este înrudit cu substantivul „Dōd”, „iubit”, „Dōdî”, „iubitul meu”, și „Dōdîm”, „iubire”. În folclorul românesc, mătrăguna e materia unor descântece de dragoste menite să faciliteze măritișul. Ca plantă medicinală, e cunoscută sub numele de „Atròpa Belladònna”; în doze mari, poate fi nocivă. își răspândesc mirosul
și deasupra intrărilor noastre
sunt fructe proaspete și uscate#7,14 Lit.: „noi și învechite”. :
le-am păstrat pentru tine,
iubitul meu”. #Gen 32,3; Ios 13,26 #4,5 #1,10 #Num 21,27; Is 15,4 #4,8 #Gen 14,15 #Ios 19,26; Is 35,2 #Ex 25,4 #1,4 #1,15-16 #Prov 5,19 #2,3 #5,1 #1,4 #2,16; Gen 3,16; 4,7 #2,10; Ap 22,17 #6,11 #1,2 #4,13.16 #Lev 26,10
Selectat acum:
Cântarea cântărilor 7: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

: