De aceea, având această slujire pe care am primit-o prin îndurarea Domnului, noi nu ne pierdem curajul. Dimpotrivă, am părăsit lucrurile ascunse şi ruşinoase, şi nici nu umblăm cu şiretenie, nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu, ci, arătând adevărul, ne recomandăm pe noi înşine conştiinţei fiecărui om înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă evanghelia noastră rămâne sub un văl, ea este ascunsă pentru cei care pier, pentru necredincioşi, cărora dumnezeul lumii acesteia le-a orbit gândurile necredincioase, ca să nu înţeleagă lumina evangheliei slavei lui Hristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. Căci noi nu ne vestim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos Domnul, noi fiind slujitorii voştri pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, cel care a spus: Să strălucească lumina din întuneric , este şi cel care a strălucit în inimile noastre, ca să lumineze cunoaşterea slavei lui Dumnezeu prin chipul lui Iisus Hristos. Purtăm această comoară în vase de lut, ca puterea nemărginită să fie a lui Dumnezeu şi nu de la noi.
Citește 2 Corinteni 4
Ascultă 2 Corinteni 4
Partajează
Compară toate versiunile: 2 Corinteni 4:1-7
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri