YouVersion
Pictograma căutare

Faptele Apostolilor 2:33-47

Faptele Apostolilor 2:33-47 BINT09

Aşadar, după ce a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl Duhul Sfânt care fusese făgăduit, pe acesta El l-a revărsat după cum vedeţi şi auziţi. Căci nu David s-a înălţat la ceruri, când zice: Domnul a zis Domnului meu, Şezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut sub picioarele Tale. Să ştie, aşadar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Hristos pe acest Iisus pe care voi l-aţi răstignit.” Ascultându-l, inima le-a fost adânc mişcată şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Făgăduinţa aceasta este pentru voi şi pentru copiii voştri şi pentru toţi cei de departe, pentru toţi cei pe care îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi le mărturisea şi îi îndemna cu multe alte cuvinte, spunându-le: „Salvaţi-vă din mijlocul acestor oameni vicleni!” Aşadar, cei ce au primit cuvântul Lui au fost botezaţi şi s-au adăugat în ziua aceea aproape trei mii de suflete. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune. Toţi erau cuprinşi de teamă pentru că prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Şi toţi cei care crezuseră erau împreună şi aveau totul în comun, îşi vindeau bunurile şi averile şi împărţeau tot după nevoia fiecăruia. În fiecare zi stăruiau într-un cuget în Templu şi, frângând pâinea acasă, luau masa cu bucurie şi cu inimă curată, lăudându-l pe Dumnezeu şi fiind bine văzuţi de tot poporul. Iar Domnul sporea zi de zi numărul celor mântuiţi.