A doua zi, mulţimea, care stătea de partea cealaltă a mării, a văzut că acolo nu era decât o corăbioară şi că Iisus nu se urcase cu ucenicii Lui în barcă, ci doar ucenicii Lui plecaseră. Au venit şi alte bărci din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră pâinea când adusese El mulţumire Domnului. Aşadar când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo şi nici ucenicii Lui, s-au suit în bărci şi au venit la Capernaum, căutându-L pe Iisus. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” Iisus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun: voi Mă căutaţi nu fiindcă aţi văzut semne, ci fiindcă aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. Să nu lucraţi pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne pentru viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul Omului, căci Dumnezeu Tatăl L-a pecetluit pe El.” I-au spus aşadar: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Iisus le-a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în Cel pe care El L-a trimis.” I-au spus deci: „Ce semn faci Tu ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrări săvârşeşti? Părinţii noştri au mâncat mană în deşert, după cum stă scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer .” Atunci Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată, căci pâinea lui Dumnezeu este cea care coboară din cer şi dă viaţă lumii.”
Aşadar I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine!” Iisus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Cel care vine la Mine nu va flămânzi şi cel care crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi văzut şi nu credeţi. Toţi cei pe care Mi-i dă Tatăl vor veni la Mine, iar pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară, fiindcă Eu nu am coborât din cer ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, să nu pierd nimic din ce Mi-a dat, ci să-l învii în ziua din urmă. Aceasta este voia Tatălui Meu: oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă.”
Iudeii murmurau, aşadar, împotriva Lui, fiindcă spusese: „Eu sunt pâinea care a coborât din cer” şi spuneau: „Oare nu este acesta Iisus, fiul lui Iosif, nu-i cunoaştem noi pe tatăl şi pe mama Lui? Cum de spune acum: Am coborât din cer?” Iisus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi! Nimeni nu poate veni la Mine dacă Tatăl care M-a trimis nu îl atrage, iar Eu îl voi învia în ziua din urmă.