Luca 24
24
Învierea lui Iisus
1În prima zi a săptămânii,#Adică: duminică. femeile au venit dis de dimineaţă la mormânt, aducând miresmele pregătite. 2Dar au găsit piatra de la mormânt dată la o parte 3şi au intrat, însă nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4Pe când erau încă nedumerite din această cauză, iată că doi bărbaţi în haine strălucitoare s-au oprit lângă ele. 5Şi pentru că ele s-au înfricoşat şi şi-au plecat capul, ei le-au spus: „De ce Îl căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? 6Nu este aici. A înviat. Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era în Galileea: 7Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi, să fie răstignit şi a treia zi să învie!” 8Atunci şi-au amintit cuvintele Lui. 9S-au întors de la mormânt şi au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10Cele care au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte care erau cu ele. 11Dar cuvintele lor li s-au părut fără noimă ucenicilor şi nu le-au crezut. 12Petru s-a ridicat şi a alergat la mormânt, iar când s-a aplecat a văzut doar giulgiurile pe jos şi s-a întors uimit de cele întâmplate.
Iisus se arată celor doi ucenici pe drumul spre Emaus
13Şi iată, în aceeaşi zi, doi dintre ei mergeau într-un sat numit Emaus, care era la şaizeci de stadii depărtare de Ierusalim. 14Şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. 15Pe când vorbeau şi discutau, însuşi Iisus s-a apropiat şi a început să meargă împreună cu ei, 16dar ochii lor erau împiedicaţi să-L recunoască. 17Iar El le-a spus: „Ce înseamnă lucrurile pe care le discutaţi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18Unul dintre ei, numit Cleopa, I-a răspuns: „Oare Tu eşti singurul străin în Ierusalim, care nu a aflat ce s-a întâmplat acolo zilele trecute?” 19El le-a zis: „Ce anume?” Şi I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Iisus Nazarineanul, profet puternic în faptă şi cuvânt, înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20cum L-au condamnat la moarte marii preoţi şi mai-marii noştri şi L-au răstignit. 21Noi speram că El este cel care trebuia să-l izbăvească pe Israel. Totuşi, iată, este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22Şi ne-au mai tulburat şi nişte femei dintre noi, care au fost dis de dimineaţă la mormânt 23şi, pentru că nu I-au găsit trupul, au venit şi ne-au spus că au avut o vedenie cu nişte îngeri care le-au spus că este viu. 24Apoi unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.” 25Dar El le-a zis: „O, nepricepuţi şi greoi la inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! 26Nu trebuia oare să pătimească Hristos ca să intre în slava Lui?” 27Şi începând cu Moise şi cu toţi Profeţii, le-a explicat toate Scripturile care vorbeau despre El.
28Când s-au apropiat de satul în care mergeau, El s-a făcut că merge mai departe. 29Dar ei au stăruit pe lângă El, spunând: „Rămâi cu noi, căci se face seară şi ziua e pe sfârşite.” Şi a intrat să rămână cu ei. 30Iar pe când stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31Atunci li s-au deschis ochii şi L-au recunoscut. Dar El a dispărut din faţa lor. 32Şi şi-au spus între ei: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33Şi, ridicându-se chiar atunci, s-au întors la Ierusalim şi i-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe însoţitorii lor. 34Ziceau: „Domnul a înviat cu adevărat şi i s-a arătat lui Simon.” 35Iar ei au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum L-au recunoscut la frângerea pâinii.
Iisus se arată ucenicilor şi apostolilor în camera de sus
36Pe când vorbeau ei despre acestea, Iisus a venit în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!” 37Dar ei, înspăimântaţi şi înfricoşaţi, credeau că văd un duh. 38Iar El le-a spus: „De ce v-aţi tulburat şi de ce aveţi îndoieli în inimă? 39Priviţi-mi mâinile şi picioarele şi încredinţaţi-vă că sunt chiar Eu. Atingeţi-mă şi vedeţi: un duh nu are carne şi oase, aşa cum vedeţi că am Eu.” 40Şi, spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41Dar pentru că de bucurie, ei tot nu credeau şi se minunau, le-a zis: „Aveţi ceva de mâncare aici?” 42Ei I-au dat o bucată de peşte fript. 43Iisus a luat-o şi a mâncat-o în faţa lor.
44Apoi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus încă pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi.” 45Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile. 46Şi le-a spus: „Aşa stă scris: Hristos trebuie să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47şi să se vestească tuturor popoarelor, în Numele Lui, pocăinţa pentru iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. 48Iar voi sunteţi martorii acestor lucruri. 49Eu vă trimit ceea ce a făgăduit Tatăl Meu. Voi să staţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.”
Înălţarea lui Iisus
50Apoi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-şi mâinile, i-a binecuvântat. 51Iar pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de ei şi a fost înălţat la cer. 52Ei, după ce i s-au închinat, s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. 53Şi stăteau tot timpul în Templu, binecuvântându-L pe Dumnezeu.
Selectat acum:
Luca 24: BINT09
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.

: