YouVersion
Pictograma căutare

Luca 7:1-10

Luca 7:1-10 BINT09

După ce a terminat de spus cuvintele sale în auzul poporului, Iisus a intrat în Capernaum. Şi era un centurion care avea un slujitor pe care îl îndrăgea. Acesta era bolnav, pe moarte. Auzind despre Iisus, centurionul a trimis la El nişte bătrâni ai iudeilor cu rugămintea să vină să-i vindece slujitorul. Ajunşi la Iisus, ei L-au rugat stăruitor: „Merită să faci aceasta pentru el, fiindcă iubeşte neamul nostru şi sinagoga el ne-a construit-o.” Iisus a mers cu ei şi pe când ajunsese nu departe de casă, centurionul a trimis nişte prieteni să-I spună: „Doamne, nu Te mai osteni, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu; de aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Dar spune numai un cuvânt şi slujitorul meu se va vindeca. Pentru că şi eu sunt un om sub autoritatea cuiva şi am în subordine soldaţi şi dacă îi spun unuia: Du-te! – şi se duce, şi altuia: Vino! – şi vine, şi slujitorului meu: Fă aceasta! – şi face.” Auzind acestea, Iisus a fost uimit de el şi întorcându-se către mulţimea care îl însoţea, a zis: „Vă spun că nici la cei din poporul lui Israel nu am găsit asemenea credinţă.” Când s-au întors acasă, cei trimişi l-au găsit pe slujitor vindecat.