YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 4:10-23

Filipeni 4:10-23 BINT09

M-am bucurat mult în Domnul că a renăscut acum, în sfârşit, grija voastră pentru mine. Voi vă gândeaţi la aceasta, dar vă lipsea prilejul. Nu vorbesc astfel pentru că duc lipsă, fiindcă eu am învăţat să mă mulţumesc cu ce am. Ştiu să trăiesc şi în sărăcie, ştiu să trăiesc şi în belşug; în orice împrejurare, m-am obişnuit să fiu şi sătul şi să-mi fie foame, să trăiesc în belşug şi să duc lipsă. Toate le pot în Cel care mă întăreşte. Totuşi, aţi făcut bine că aţi luat parte la necazul meu. Ştiţi şi voi, filipenilor, că încă de la începutul vestirii evangheliei, de când am plecat din Macedonia, nici o Biserică, în afară de voi, nu s-a unit cu mine pentru a da sau a primi. Căci şi la Tesalonic mi-aţi trimis o dată, chiar de două ori ce aveam nevoie. Nu caut daruri, ci caut roadele care sporesc în folosul vostru. Am de toate, ba chiar din belşug; am fost îndestulat cu ceea ce am primit de la voi, prin Epafrodit, ca o bună mireasmă, jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu. Dumnezeul meu să se îngrijească de orice nevoie a voastră după bogăţia sa, în slavă, în Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu, Tatăl nostru, să-I fie slavă în vecii vecilor. Amin. Îmbrăţişaţi pe fiecare sfânt în Hristos Iisus. Fraţii, care sunt cu mine, vă îmbrăţişează. Toţi sfinţii vă îmbrăţişează, mai ales cei din casa Cezarului. Harul Domnului Iisus Hristos să fie cu duhul vostru.