Apocalipsa 7
7
Viziunea pecetluirii celor credincioşi
1După aceasta am văzut patru îngeri stând în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle nici un vânt, nici peste pământ nici peste mare şi nici peste vreun copac. 2Şi am văzut un alt înger înălţându-se de la răsăritul soarelui, având pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri cărora li se dăduse putere să vatăme pământul şi marea, 3spunând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu îi vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!” 4Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, pecetluiţi din toate triburile fiilor lui Israel. 5Din tribul lui Iuda, pecetluiţi douăsprezece mii; din tribul lui Ruben, douăsprezece mii; din tribul lui Gad, douăsprezece mii; 6din tribul lui Aşer, douăsprezece mii; din tribul lui Neftali, douăsprezece mii; din tribul lui Manase, douăsprezece mii; 7din tribul lui Simeon, douăsprezece mii; din tribul lui Levi, douăsprezece mii; din tribul lui Isahar, douăsprezece mii; 8din tribul lui Zabulon, douăsprezece mii; din tribul lui Iosif, douăsprezece mii; din tribul lui Beniamin, pecetluiţi douăsprezece mii.
9Apoi am privit şi, iată, o mare mulţime de oameni, pe care nimeni nu putea să o numere, din fiecare neam şi din toate seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mâini. 10Ei strigau cu glas puternic spunând:
Mântuirea este a Dumnezeului nostru,
Cel care şade pe tron – şi a Mielului!
11Şi toţi îngerii stăteau în jurul tronului şi al bătrânilor şi al celor patru fiinţe, şi au căzut cu faţa la pământ înaintea tronului şi i s-au închinat lui Dumnezeu, 12spunând:
Amin! Binecuvântarea, slava şi înţelepciunea,
mulţumirea, cinstea şi puterea
şi tăria sunt ale Dumnezeului nostru, în vecii vecilor.
Amin!
13Unul dintre bătrâni mi-a vorbit: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?” 14Iar eu i-am zis: „Domnul meu, tu ştii.” Şi el mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din încercarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele şi le-au înălbit în sângele Mielului.
15De aceea ei sunt înaintea tronului lui Dumnezeu
şi îi slujesc ziua şi noaptea în Templul Lui,
iar Cel care şade pe tron îi va adăposti în cortul Său.
16Ei nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta,
nu îi va mai arde nici soarele, nici arşiţa,
17pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va paşte
şi îi va conduce la izvoarele apelor vieţii,
iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Selectat acum:
Apocalipsa 7: BINT09
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.

: