1 Samuel 1
1
ELI ȘI SAMUEL, CEI DIN URMĂ DOI JUDECĂTORI ÎN ISRAEL
CAPITOLELE 1—12
(Psalmii 99:6.)
Penina o necăjește pe Ana
1Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana#1 Cron. 6:27,34., fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, efratit#Rut 1:2.. 2El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă, Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea. 3Omul acesta se suia în fiecare an#Exod 23:14. Deut. 16:16. Luca 2:41. din cetatea sa la Silo#Ios. 18:1., ca să se închine#Deut. 12:5-7. înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. 4În ziua când își aducea Elcana jertfa#Deut. 12:17,18; 16:11., dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor și tuturor fiicelor pe care le avea de la ea. 5Dar Anei îi dădea o parte îndoită, căci iubea pe Ana. Dar Domnul#Gen. 30:2. o făcuse stearpă. 6Potrivnica ei o înțepa#Iov 24:21. deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă. 7Și în toți anii era așa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înțepa la fel. Atunci, ea plângea și nu mânca. 8Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ana, pentru ce plângi și nu mănânci? Pentru ce ți-este întristată inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult#Rut 4:15. decât zece fii?”
Rugăciunea Anei
9Ana s-a sculat, după ce au mâncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din ușorii Templului#Cap. 3:3. Domnului. 10Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât#Iov 7:11; 10:1. și plângea. 11Ea a făcut o juruință#Gen. 28:20. Num. 30:3. Jud. 11:30. și a zis: „Doamne, Dumnezeul oștirilor! Dacă vei binevoi să cauți spre#Gen. 29:32. Exod 4:31. 2 Sam. 16:12. Ps. 25:18. întristarea roabei Tale, dacă-Ți vei aduce#Gen. 8:1; 30:22. aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui și brici#Num. 6:5. Jud. 13:5. nu va trece peste capul lui.” 12Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei. 13Ana vorbea în inima ei și numai buzele și le mișca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată 14și i-a zis: „Până când vei fi beată? Du-te de te trezește.” 15Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sunt o femeie care suferă în inima ei și n-am băut nici vin, nici băutură amețitoare, ci îmi vărsam#Ps. 62:8; 142:2. sufletul înaintea Domnului. 16Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată#Deut. 13:13., căci numai prea multa mea durere și supărarea m-au făcut să vorbesc până acum.” 17Eli a luat din nou cuvântul și a zis: „Du-te#Jud. 18:6. Marcu 5:34. Luca 7:50; 8:48. în pace, și Dumnezeul#Ps. 20:4,5. lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!” 18Ea a zis: „Să capete#Gen. 33:15. Rut 2:13. roaba ta trecere înaintea ta!” Și femeia a plecat#Ecl. 9:7.. A mâncat și fața ei n-a mai fost aceeași. 19S-au sculat dis-de-dimineață și, după ce s-au închinat până la pământ înaintea Domnului, s-au întors și au venit acasă, la Rama.
Nașterea lui Samuel
Elcana s-a culcat#Gen. 4:1. cu nevastă-sa Ana, și Domnul Și-a adus#Gen. 30:22. aminte de ea. 20Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată și a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci”, a zis ea, „de la Domnul l-am cerut”. 21Bărbatul său, Elcana, s-a suit#Cap. 1:3. apoi cu toată casa lui să aducă Domnului jertfa de peste an și să-și împlinească juruința. 22Dar Ana nu s-a suit și a zis bărbatului ei: „Când voi înțărca copilul, îl voi duce#Luca 2:22. ca să fie pus înaintea Domnului și să rămână#Vers. 11,28. Cap. 2:11,18; 3:1. acolo pentru totdeauna#Exod 21:6..” 23Elcana#Num. 30:7., bărbatul ei, i-a zis: „Fă ce vei crede, așteaptă până-l vei înțărca. Numai#2 Sam. 7:25. împlinească-Și Domnul cuvântul Lui!” Și femeia a rămas acasă și a dat țâță fiului ei până l-a înțărcat. 24Când l-a înțărcat, l-a suit cu ea și a luat trei tauri, o efă de făină și un burduf cu vin. L-a dus#Deut. 12:5,6,11. în Casa#Ios. 18:1. Domnului, la Silo; copilul era încă mic de tot. 25Au înjunghiat taurii și au dus#Luca 2:22. copilul la Eli. 26Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău#Gen. 42:15. 2 Împ. 2:2,4,6. trăiește, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine și mă rugam Domnului! 27Pentru#Mat. 7:7. copilul acesta mă rugam, și Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28De aceea vreau să-l dau#Vers. 11,22. Domnului: toată viața lui să fie dat Domnului.” Și s-au#Gen. 24:26,52. închinat acolo înaintea Domnului.
Selectat acum:
1 Samuel 1: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014