2 Cronici 30
30
Prăznuirea Paștelor
1Ezechia a trimis soli în tot Israelul și Iuda și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. 2Împăratul, căpeteniile lui și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim ca Paștele să fie prăznuite în luna#Num. 9:10,11. a doua, 3căci nu puteau fi prăznuite la vremea#Exod 12:6,18. lor, pentru că preoții nu#Cap. 29:34. se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim. 4Lucrul având încuviințarea împăratului și a întregii adunări, 5au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. 6Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceți-vă#Ier. 4:1. Ioel 2:13. la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mâna împăraților#2 Împ. 15:19,29. Asiriei! 7Nu fiți#Ezec. 20:18. ca părinții voștri și ca frații voștri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinților lor și pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii#Cap. 29:8., cum vedeți. 8Nu vă înțepeniți grumazul#Deut. 10:16. ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la Sfântul Lui Locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia#Cap. 29:10. Lui aprinsă să se abată de la voi. 9Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă#Ps. 106:46. la cei ce i-au luat robi și se vor întoarce în țară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv#Exod 34:6. și îndurător și nu-Și va întoarce Fața de la voi, dacă vă întoarceți#Is. 55:7. la El.” 10Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin țara lui Efraim și Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau și își băteau#Cap. 36:16. joc de ei. 11Însă câțiva oameni#Cap. 11:16. Vers. 18,21. din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim. 12În Iuda, de asemenea, mâna#Filip. 2:13. lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după Cuvântul#Cap. 29:25. Domnului. 13Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască Sărbătoarea Azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare. 14S-au sculat și au îndepărtat altarele#Cap. 28:24. pe care se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe care se aducea tămâie și le-au aruncat în pârâul Chedron. 15Au jertfit apoi Paștele în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoții și leviții, plini de rușine#Cap. 29:34., s-au sfințit și au adus arderi-de-tot în Casa Domnului. 16Ei ședeau în locul lor obișnuit, după legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviților. 17Fiindcă în adunare erau mulți inși care nu se sfințiseră, leviții#Cap. 29:34. au înjunghiat ei jertfele de Paște pentru toți cei ce nu erau curați, ca să le închine Domnului. 18Căci o mare parte din popor, mulți#Vers. 11. din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon, nu se curățiseră și au#Exod 12:43. mâncat Paștele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toți 19cei ce și-au#Cap. 19:3. pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor, măcar că n-au făcut sfânta curățire!” 20Domnul a ascultat pe Ezechia și a iertat poporul. 21Astfel, copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit Sărbătoarea#Exod 12:15; 13:6. Azimilor șapte zile, cu mare bucurie. Și, în fiecare zi, leviții și preoții lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui. 22Ezechia a vorbit inimii tuturor leviților, care arătau o mare#Deut. 33:10. Cap. 17:9; 35:3. pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulțumire și lăudând#Ezra 10:11. pe Domnul Dumnezeul părinților lor. 23Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte#1 Împ. 8:65. șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile. 24Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse#Cap. 35:7,8. adunării o mie de viței și șapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viței și zece mii de oi, și mulți preoți se#Cap. 29:34. sfințiseră. 25Și s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, și preoții, și leviții, și tot poporul venit#Vers. 11,18. din Israel, și străinii veniți din țara lui Israel sau așezați în Iuda. 26A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva. 27Preoții și leviții s-au sculat și au binecuvântat#Num. 6:23. poporul. Glasul lor a fost auzit și rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuința sfântă a Domnului.
Selectat acum:
2 Cronici 30: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014