Estera 3
3
Haman capătă omorârea iudeilor
1După aceste lucruri, împăratul Ahașveroș a ridicat la putere pe Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul#Num. 24:7. 1 Sam. 15:8.. L-a ridicat în cinste și a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor care erau lângă el. 2Toți slujitorii împăratului care stăteau la poarta#Cap. 2:19. împăratului plecau genunchiul și se închinau înaintea lui Haman, căci așa era porunca împăratului cu privire la el. Dar Mardoheu nu-și pleca#Vers. 5. Ps. 15:4. genunchiul și nu se închina. 3Și slujitorii împăratului care stăteau la poarta împăratului au zis lui Mardoheu: „Pentru ce#Vers. 2. calci porunca împăratului?” 4Fiindcă ei îi spuneau în fiecare zi lucrul acesta, și el nu-i asculta, l-au spus lui Haman, ca să vadă dacă Mardoheu are să se țină de hotărârea lui, căci el spusese că este iudeu. 5Și Haman a văzut că Mardoheu nu-și#Vers. 2. Cap. 5:9. pleca genunchiul și nu se închina înaintea lui. S-a umplut de#Dan. 3:19. mânie, 6dar a crezut că e prea puțin pentru el să pună mâna numai pe Mardoheu, căci i se spusese din ce popor era Mardoheu, și a voit#Ps. 83:4. să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toți iudeii care se aflau în toată împărăția lui Ahașveroș. 7În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur#Cap. 9:24., adică sorțul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar. 8Atunci, Haman a zis împăratului Ahașveroș: „În toate ținuturile împărăției tale este risipit un popor deosebit între popoare, care are legi#Ezra 4:13. Fapte 16:20. deosebite de ale tuturor popoarelor și nu ține legile împăratului. Nu este în folosul împăratului să-l lase liniștit. 9Dacă împăratul găsește cu cale, să se scrie o poruncă pentru ca ei să fie nimiciți, și eu voi cântări zece mii de talanți de argint în mâinile slujbașilor, ca să-i ducă în vistieria împăratului.” 10Împăratul și-a scos#Gen. 41:42. inelul#Cap. 8:2,8. din deget și l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmașul iudeilor. 11Și împăratul a zis lui Haman: „Îți dăruiesc și argintul, și pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.” 12Logofeții împăratului au fost chemați#Cap. 8:9. în a treisprezecea zi a lunii întâi și au scris în totul cum a poruncit Haman mai-marilor oștirii, dregătorilor fiecărui ținut și căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ținut după scrierea#Cap. 1:22; 8:9. lui și fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele#1 Împ. 21:8. Cap. 8:8,10. împăratului Ahașveroș și au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului. 13Scrisorile au fost trimise#Cap. 8:10. prin alergători în toate ținuturile împăratului ca să nimicească, să omoare și să piardă pe toți iudeii, tineri și bătrâni, prunci și femei, și anume într-o singură zi#Cap. 8:12., în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, și să li se prade#Cap. 8:11. averile. 14Aceste scrisori#Cap. 8:13,14. cuprindeau porunca împăratului, care trebuia vestită în fiecare ținut, și îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea. 15Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită și în capitala Susa. Și, pe când împăratul și Haman stăteau și beau, cetatea Susa#Cap. 8:15. Prov. 29:2. era îngrozită.
Selectat acum:
Estera 3: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014

: