9
Uneltirea lui Abimelec
1Abimelec, fiul lui Ierubaal, s-a dus la Sihem, la frații#Cap. 8:31. mamei lui, și iată cum le-a vorbit atât lor, cât și la toată familia casei tatălui mamei sale: 2„Spuneți, vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: ‘Este mai bine pentru voi ca șaptezeci de oameni, toți fii ai lui Ierubaal, să stăpânească peste#Cap. 8:30. voi sau un singur om să stăpânească peste voi?’ Și aduceți-vă aminte că eu sunt os#Gen. 29:14. din oasele voastre și carne din carnea voastră.” 3Frații mamei lui au spus toate cuvintele acestea pentru el în auzul tuturor locuitorilor din Sihem, și inima lor s-a plecat spre Abimelec, căci își ziceau: „El este frate#Gen. 29:15. cu noi.” 4I-au dat șaptezeci de sicli de argint, pe care i-au ridicat din casa lui Baal-Berit#Cap. 8:33.. Abimelec a cumpărat cu ei pe niște oameni fără căpătâi#Cap. 11:3. 2 Cron. 13:7. Prov. 12:11. Fapte 17:5. și neastâmpărați, care au mers după el. 5A venit în casa tatălui său la Ofra#Cap. 6:24. și a ucis#2 Împ. 11:1,2. pe frații săi, fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. 6Toți locuitorii din Sihem și toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă și au venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem.
Pilda lui Iotam
7Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus și s-a așezat pe vârful muntelui Garizim#Deut. 11:29; 27:12. Ios. 8:33. Ioan 4:20. și iată ce le-a strigat el cu glas tare: „Ascultați-mă, locuitorii Sihemului, și Dumnezeu să vă asculte! 8Copacii#2 Împ. 14:9. au plecat să ungă un împărat și să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului: ‘Împărățește#Cap. 8:22,23. peste noi!’ 9Dar măslinul le-a răspuns: ‘Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu, care#Ps. 104:15. îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu și a oamenilor, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’ 10Și copacii au zis smochinului: ‘Vino tu de împărățește peste noi!’ 11Dar smochinul le-a răspuns: ‘Să-mi părăsesc eu dulceața mea și rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’ 12Și copacii au zis viței: ‘Vino tu și domnește peste noi!’ 13Dar vița le-a răspuns: ‘Să-mi părăsesc eu vinul, care înveselește#Ps. 104:15. pe Dumnezeu și pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?’ 14Atunci, toți copacii au zis spinului: ‘Vino tu și împărățește peste noi!’ 15Și spinul a răspuns copacilor: ‘Dacă în adevăr vreți să mă ungeți ca împărat al vostru, veniți și adăpostiți-vă sub#Is. 30:2. Dan. 4:12. Osea 14:7. umbra mea; altfel, să iasă un foc#Vers. 20. Num. 21:28. Ezec. 19:14. din spin și să mistuie#2 Împ. 14:9. Ps. 104:16. Is. 2:13; 37:24. Ezec. 31:3. cedrii Libanului.’ 16Acum, oare cu adevărat și cu toată curăția ați lucrat voi, făcând împărat pe Abimelec? Ați arătat voi bunăvoință față de Ierubaal și de casa lui? V-ați purtat voi oare cu el potrivit cu slujba#Cap. 8:35. pe care v-a făcut-o? 17Căci tatăl meu s-a luptat pentru voi, și-a pus viața în primejdie și v-a izbăvit din mâna lui Madian, 18și voi v-ați#Vers. 5,6. ridicat împotriva casei tatălui meu, i-ați ucis fiii, șaptezeci de oameni, pe aceeași piatră și ați făcut împărat peste locuitorii din Sihem pe Abimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. 19Dacă în adevăr și cu toată curăția v-ați purtat voi astăzi față de Ierubaal și casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria#Is. 8:6. Filip. 3:3. voastră și voi să fiți bucuria lui! 20Dacă nu, să iasă un foc#Vers. 15,56,57. din Abimelec și să mistuie pe locuitorii din Sihem și casa lui Milo; și un foc să iasă din locuitorii Sihemului și din casa lui Milo și să mistuie pe Abimelec!” 21Iotam s-a dat în lături și a luat-o la fugă; s-a dus la Beer#2 Sam. 20:14., unde a locuit departe de fratele său Abimelec.
Sfârșitul rușinos al lui Abimelec
22Abimelec stăpânise trei ani peste Israel. 23Atunci, Dumnezeu#1 Sam. 16:14; 18:9,10. 1 Împ. 12:15; 22:22. 2 Cron. 10:15; 18:19. Is. 19:2,14. a trimis un duh rău între Abimelec și locuitorii Sihemului, și locuitorii Sihemului au fost necredincioși#Is. 33:1. lui Abimelec, 24pentru ca#1 Împ. 2:32. Est. 9:25. Ps. 7:16. Mat. 23:35,36. și cruzimea săvârșită cu cei șaptezeci de fii ai lui Ierubaal să-și ia pedeapsa și sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese, și asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe frații săi. 25Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurile munților, niște oameni care jefuiau pe toți cei ce treceau pe lângă ei pe drum. Și lucrul acesta a fost adus la cunoștința lui Abimelec. 26Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu frații săi și au trecut la Sihem. Locuitorii Sihemului au avut încredere în el! 27Au ieșit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii și au început să se veselească; au intrat în casa#Vers. 4. dumnezeului lor, au mâncat și au băut și au blestemat pe Abimelec. 28Și Gaal, fiul lui Ebed, zicea: „Cine#1 Sam. 25:10. 1 Împ. 12:16. este Abimelec și cine este Sihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal și nu este Zebul îngrijitorul lui? Slujiți bărbaților lui Hamor#Gen. 34:2,6., tatăl lui Sihem! De ce să slujim lui Abimelec? 29O, dacă#2 Sam. 15:4. aș fi eu stăpânul acestui popor, aș răsturna pe Abimelec.” Și despre Abimelec zicea: „Strânge-ți oștirea și ieși!” 30Zebul, cârmuitorul cetății, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, și s-a aprins de mânie. 31A trimis pe ascuns niște soli la Abimelec ca să-i spună: „Iată, Gaal, fiul lui Ebed, și frații lui au venit la Sihem și au răsculat cetatea împotriva ta. 32Acum, pleacă noaptea, tu și poporul care este cu tine, și stai la pândă în câmp. 33Dimineața, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetății. Și când Gaal și poporul care este cu el vor ieși împotriva ta, să-i faci ce-ți vor îngădui puterile.” 34Abimelec și tot poporul care era cu el au plecat noaptea și s-au pus la pândă lângă Sihem, împărțiți în patru cete. 35Gaal, fiul lui Ebed, a ieșit și a stat la intrarea porții cetății. Abimelec și tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă. 36Gaal a zărit poporul și a zis lui Zebul: „Iată un popor care se coboară din vârful munților.” Zebul i-a răspuns: „Este umbra munților pe care-i iei drept oameni.” 37Gaal, luând iarăși cuvântul, a zis: „Este chiar un popor care se coboară de pe înălțimile țării și o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor.” 38Zebul i-a răspuns: „Unde îți este acum gura cu care#Vers. 28,29. ziceai: ‘Cine este Abimelec, ca să-i slujim?’ Nu este oare acesta poporul pe care-l disprețuiai tu? Mergi acum și luptă-te cu el!” 39Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului și s-a luptat cu Abimelec. 40Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui și mulți oameni au căzut morți până la intrarea porții. 41Abimelec s-a oprit la Aruma. Și Zebul a izgonit pe Gaal și pe frații lui, care n-au putut să rămână la Sihem. 42A doua zi, poporul a ieșit la câmp. Abimelec, căruia i s-a dat de știre, 43și-a luat ceata, a împărțit-o în trei părți și s-a pus la pândă în câmp. Văzând că poporul ieșea din cetate, s-a sculat împotriva lor și i-a bătut. 44Abimelec și cetele care erau cu el au pornit înainte și s-au așezat la intrarea porții cetății: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erau în câmp și i-au bătut. 45Abimelec a bătut cetatea toată ziua, a luat-o#Vers. 20. și a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a dărâmat#Deut. 29:23. 1 Împ. 12:25. 2 Împ. 3:25. cetatea până la temelie și a presărat sare peste ea. 46La auzul acestui lucru, toți locuitorii turnului Sihemului s-au dus în cetățuia casei dumnezeului#Cap. 8:33. Berit. 47S-a dat de știre lui Abimelec că toți locuitorii turnului Sihemului s-au strâns acolo. 48Atunci, Abimelec s-a suit pe muntele Țalmon#Ps. 68:14., el și tot poporul care era cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o și a pus-o pe umăr. Apoi a zis poporului care era cu el: „Ați văzut ce am făcut? Grăbiți-vă și faceți și voi ca mine.” 49Și au tăiat fiecare câte o ramură și au mers după Abimelec; au așezat ramurile lângă cetățuie și i-au dat foc, ei și celor ce se aflau în ea. Așa au pierit toți oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbați și femei. 50Abimelec a pornit împotriva Tebețului. A împresurat Tebețul și l-a luat. 51În mijlocul cetății era un turn tare, unde au fugit toți locuitorii cetății, bărbați și femei; au încuiat ușile după ei și s-au suit pe acoperișul turnului. 52Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut și s-a apropiat de ușa turnului ca să-i pună foc. 53Atunci, o femeie a aruncat#2 Sam. 11:21. o piatră de râșniță pe capul lui Abimelec și i-a sfărâmat țeasta capului. 54Îndată, el#1 Sam. 31:4. a chemat pe tânărul care-i purta armele și i-a zis: „Scoate-ți sabia și omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ‘L-a omorât o femeie.’” Tânărul l-a străpuns cu sabia și a murit. 55Când au văzut bărbații lui Israel că Abimelec a murit, au plecat fiecare acasă. 56Astfel#Vers. 24. Iov 31:3. Ps. 94:23. Prov. 5:22. a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-l făcuse tatălui său, ucigând pe cei șaptezeci de frați ai lui, 57și Dumnezeu a făcut să cadă asupra capului oamenilor din Sihem tot răul pe care-l făcuseră. Astfel s-a împlinit față de ei blestemul#Vers. 20. lui Iotam, fiul lui Ierubaal.