Iov 20
20
A doua cuvântare a lui Țofar
1Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2„Gândurile mele mă silesc să răspund,
și frământarea mea nu-mi dă pace.
3Am auzit mustrări care mă umplu de rușine,
și, din adâncul minții mele, duhul mă face să răspund.
4Nu știi tu
că de mult de tot,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5biruința celor răi a fost scurtă#Ps. 37:35,36.
și bucuria nelegiuitului, numai de o clipă?
6Chiar dacă s-ar înălța#Is. 14:13,14. Obad. 3,4. până la ceruri
și capul i-ar ajunge până la nori,
7va pieri pentru totdeauna, ca#Ps. 83:10. murdăria lui,
și cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’
8Va zbura ca#Ps. 73:20; 90:5. un vis și nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
9Ochiul#Cap. 7:8,10; 8:18. Ps. 37:36; 103:16. care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
10Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
și mâinile lui#Vers. 18. vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11Oasele lui, pline de#Cap. 13:26. Ps. 25:7. vlaga tinereții,
își vor avea culcușul#Cap. 21:26. cu el în țărână.
12Dulce era răul în gura lui.
Îl ascundea sub limbă,
13îl mesteca întruna și nu-l lăsa;
îl ținea în cerul gurii,
14dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15Bogățiile înghițite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16Otravă de aspidă a supt,
și de aceea limba năpârcii îl va ucide.
17Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele#Ps. 36:9. Ier. 17:6.
și râurile de miere și de lapte,
18va da înapoi#Vers. 10,15. ce a câștigat
și nu va mai trage folos din câștig;
va da înapoi tot ce a luat
și nu se va mai bucura de el,
19căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară,
a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.
20Lăcomia lui n-a cunoscut#Ecl. 5:13,14. margini,
dar nu va scăpa ce are mai scump.
21Nimic nu scapă de lăcomia lui,
dar bunăstarea lui nu va ține.
22În mijlocul belșugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23Și iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
și-l va sătura#Num. 11:33. Ps. 78:30,31. cu o ploaie de săgeți.
24Dacă va scăpa#Is. 24:18. Ier. 48:43. Amos 5:19. de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
25Își smulge din trup săgeata, care scânteiază#Cap. 16:13. la ieșirea din fierea lui,
și îl apucă spaimele#Cap. 18:11. morții.
26Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc#Ps. 21:9. pe care nu-l va aprinde omul,
și ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
și pământul se va ridica împotriva lui.
28Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29Aceasta#Cap. 27:13; 31:2,3. este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”
Selectat acum:
Iov 20: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014

: