Iov 23
23
Răspunsul lui Iov
1Iov a luat cuvântul și a zis:
2„Și acum plângerea mea este tot o răzvrătire.
Dar suferința îmi înădușe suspinele.
3O, dacă aș#Cap. 13:3; 16:21. ști unde să-L găsesc,
dacă aș putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4mi-aș apăra pricina înaintea Lui,
mi-aș umple gura cu dovezi!
5Aș ști ce poate să răspundă,
aș vedea ce are să-mi spună.
6Și-ar întrebuința El toată puterea ca să lupte#Is. 27:4,8; 57:16. împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreșit.
7Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,
și aș fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8Dar#Cap. 9:11., dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;
dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10Dar El știe#Ps. 139:1-3. ce cale am urmat
și, dacă m-ar încerca#Ps. 17:3; 66:10. Iac. 1:12., aș ieși curat ca aurul.
11Piciorul meu s-a ținut de pașii#Ps. 44:18. Lui;
am ținut calea Lui și nu m-am abătut de la ea.
12N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia#Ioan 4:32,34. la cuvintele gurii Lui.
13Dar hotărârea Lui este luată. Cine#Cap. 9:12,13; 12:14. Rom. 9:19. I se va împotrivi?
Ce-I dorește sufletul, aceea#Ps. 115:3. face.
14El Își va împlini dar planurile#1 Tes. 3:3. față de mine
și va mai face și multe altele.
15De aceea tremur înaintea Lui
și, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16Dumnezeu#Ps. 22:14. mi-a tăiat inima,
Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17Căci nu întunericul durerii mele mă nimicește,
nici negura în care sunt înfășurat.
Selectat acum:
Iov 23: VDC
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2014
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2014

: