YouVersion
Pictograma căutare

Fapte 13:1-12

Fapte 13:1-12 EDCR

În biserica din Antiohia erau [niște] profeți și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care crescuse împreună cu tetrarhul Irod, și Saul. Pe când slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți‑Mi‑i deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!” Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece. Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia și de acolo au călătorit pe mare până în Cipru. Ajunși în Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau ca ajutor pe Ioan. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu cu numele Bar‑Isus, care era împreună cu proconsulul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă i‑a chemat pe Barnaba și pe Saul și s‑a arătat doritor să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul (căci așa i se traduce numele), li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință. Atunci, Saul, numit și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, l‑a țintuit cu privirea și i‑a zis: „Tu, care ești plin de toate vicleniile și de toate uneltirile, fiu al Diavolului, vrăjmaș al întregii dreptăți, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele pentru o vreme!” Îndată, peste el a căzut ceață și întuneric și bâjbâia după cineva care să‑l ducă de mână. Când a văzut proconsulul cele petrecute, a crezut, uimit fiind de învățătura Domnului.