YouVersion
Pictograma căutare

Deuteronomul 22

22
Grija față de bunurile aproapelui
1Dacă vezi#Ex. 23:4. boul sau oaia fratelui tău rătăcind, să nu le ocolești, ci să i le întorci negreșit fratelui tău. 2Dacă fratele tău nu locuiește lângă tine și nu‑l cunoști, să iei animalul la tine acasă și să rămână la tine până când ți‑l va cere fratele tău, și atunci să i‑l înapoiezi. 3Tot așa să faci cu măgarul lui, tot așa să faci cu haina lui și tot așa să faci cu orice lucru pe care fratele tău l‑a pierdut, iar tu l‑ai găsit: nu îți este îngăduit să le ocolești.
4Dacă#Ex. 23:5. vezi că măgarul sau boul fratelui tău este căzut în drum, să nu‑l ocolești, ci să‑i dai negreșit ajutor fratelui tău să‑l ridice.
Diverse reglementări casnice
5Femeia să nu poarte veșminte bărbătești, și bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeiești, căci oricine face aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeului tău.
6Dacă dai peste un cuib de pasăre în drumul tău, în vreun copac sau pe pământ, cu pui sau ouă și mama lor șezând peste pui sau peste ouă, să nu iei#Lev. 22:28. și mama, și puii, 7ci să‑i dai negreșit drumul mamei și să iei pentru tine doar puii, ca#Dt. 4:40. să‑ți fie bine și să ți se lungească zilele.
8Când zidești o casă nouă, să‑ți faci parapet la acoperiș, ca să nu aduci vină de sânge asupra casei tale dacă s‑ar întâmpla să cadă cineva de pe ea.
9Să nu#Lev. 19:19. semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat‑o, și rodul viei.
10Să nu ari#2Cor. 6:14‑16. cu un bou și un măgar înjugați împreună.
11Să nu#Lev. 19:19. porți țesătură din fire diferite: din lână și in țesute împreună.
12Să‑ți faci ciucuri#Num. 15:38. Mt. 23:5. la cele patru colțuri ale hainei cu care te acoperi.
Rezolvarea suspiciunii de infidelitate maritală
13Dacă un om se însoară, intră#Gen. 29:21. Jud. 15:1. la nevasta sa, dar apoi începe să o urască, 14o învinuiește de lucruri nelegiuite, îi scoate nume rău și spune: «Am luat‑o pe femeia aceasta, m‑am apropiat de ea și n‑am găsit‑o fecioară#22:14 Lit. „dovada fecioriei”.», 15atunci tatăl și mama fetei să ia dovada fecioriei ei și să o aducă la poartă, înaintea bătrânilor cetății. 16Tatăl fetei să le spună bătrânilor: «Am dat‑o pe fiică‑mea de nevastă acestui om, dar el o urăște; 17iar acum o învinuiește de lucruri nelegiuite, zicând: ‘N‑am găsit‑o pe fiica ta fecioară.’ Dar iată dovada fecioriei fiicei mele!» Să întindă atunci veșmântul înaintea bătrânilor cetății, 18iar bătrânii din cetatea aceea să‑l ia pe omul acela și să‑l pedepsească: 19să‑l pună să plătească o sută de sicli de argint, pe care să‑i dea tatălui fetei pentru că i‑a scos nume rău unei fecioare din Israel. Ea va rămâne astfel nevasta lui, iar el nu se va putea despărți de ea toată viața lui.
20Dar, dacă învinuirea aceasta este adevărată și fata nu a fost fecioară, 21să o scoată pe fată la ușa casei tatălui ei, iar oamenii din cetate să o ucidă cu pietre, pentru că a săvârșit#Gen. 34:7. Jud. 20:6,10. 2Sam. 13:12,13. o mișelie în Israel, desfrânându‑se în casa tatălui ei. Să îndepărtezi#Dt. 13:5. astfel răul din mijlocul tău.
Pedeapsa pentru adulter
22Dacă#Lev. 20:10. In. 8:5. se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: și bărbatul care s‑a culcat cu femeia, și femeia. Să îndepărtezi astfel răul din mijlocul lui Israel.
23Dacă o fată fecioară#Mt. 1:18,19. este logodită cu un bărbat și o întâlnește altul în cetate și se culcă cu ea, 24să‑i aduceți pe amândoi la poarta cetății aceleia, să‑i ucideți cu pietre: fata, fiindcă n‑a țipat deși era în cetate, iar bărbatul, fiindcă a necinstit‑o#Dt. 21:14. pe nevasta aproapelui său. Să îndepărtezi#Dt. 22:21,22. astfel răul din mijlocul tău.
25Dar dacă bărbatul acela o întâlnește pe fata logodită pe câmp și o ia cu sila și se culcă cu ea, să fie omorât numai bărbatul care s‑a culcat cu ea. 26Fetei să nu‑i faci nimic, căci ea nu a făcut un păcat vrednic de moarte; este ca atunci când un om se năpustește asupra aproapelui său și‑l omoară. 27Bărbatul a întâlnit‑o pe câmp, fata logodită a strigat după ajutor, dar n‑a fost nimeni să o scape.
28Dacă un#Ex. 22:16,17. bărbat întâlnește o fată fecioară care nu este logodită, o ia cu sila, se culcă cu ea și sunt prinși, 29bărbatul care s‑a culcat cu ea să‑i dea tatălui fetei cincizeci de sicli de argint și să o ia de nevastă pentru că a necinstit‑o#Dt. 22:24.; nu se va putea despărți de ea toată viața lui.
30Nimeni#Dt. 27:20. Lev. 18:8; 20:11. 1Cor. 5:1. să nu o ia pe nevasta tatălui său, ridicând#Rut 3:9. Ez. 16:8. astfel învelitoarea#22:30 Expresie folosită numai aici și în Dt. 27:20. Funcționează ca sinonim pentru „a descoperi goliciunea”, întâlnită în Lev. 18. Relația ilegitimă a unui fiu cu soția tatălui său este dezonorantă pentru cel din urmă. tatălui său.#22:30 În BHS, Dt. 22:30 este primul verset din Dt. 23.

Selectat acum:

Deuteronomul 22: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te