Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul tău, ca să ți se lungească zilele și să‑ți fie bine în țara pe care ți‑o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!
Să nu ucizi.
Să nu săvârșești adulter.
Să nu furi.
Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
Să nu poftești nevasta aproapelui tău; să nu râvnești casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.»
Acestea sunt cuvintele pe care le‑a spus DOMNUL întregii adunări pe munte, din mijlocul focului, din nor și din negură, cu glas tare, fără vreun alt adaos. Le‑a scris pe două table de piatră și mi le‑a dat mie.
Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului și când muntele era cuprins de foc, v‑ați apropiat toți de mine – căpeteniile semințiilor și bătrânii – și ați zis: «Iată, DOMNUL, Dumnezeul nostru, ne‑a arătat slava și măreția Lui și noi I‑am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, iar ei au rămas vii. Și acum, de ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi iarăși glasul DOMNULUI, Dumnezeului nostru, vom muri. Oare ce om a auzit glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, ca noi, și a rămas viu? Apropie‑te tu și ascultă tot ce‑ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru; apoi spune‑ne tot ce‑ți va spune DOMNUL, Dumnezeul nostru, iar noi vom asculta și vom împlini!»
DOMNUL a auzit cuvintele pe care mi le‑ați spus. Și DOMNUL mi‑a zis: «Am auzit cuvintele rostite de poporul acesta: tot ce au spus este bine. O, de‑ar păstra ei aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele în toate zilele și astfel să le fie bine lor și fiilor lor pe vecie! Du‑te și spune‑le: ‘Întoarceți‑vă la corturile voastre!’ Dar tu rămâi aici, cu Mine, și‑ți voi spune toate poruncile, rânduielile și hotărârile pe care să‑i înveți să le împlinească în țara pe care le‑o dau în stăpânire!»
Luați seama să faceți după cum v‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru; să nu vă abateți nici la dreapta, nici la stânga! Să umblați în totul pe calea pe care v‑a poruncit DOMNUL, Dumnezeul vostru, ca să trăiți, să vă fie bine și să vi se lungească zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire!