YouVersion
Pictograma căutare

Eclesiastul 7

7
Principii de înțelepciune practică
1Un nume#Pr. 15:30; 22:1. bun înseamnă mai mult decât untdelemnul cel bun#7:1 În ebraică, joc de cuvinte: Toḇ șem mișemen toḇ.,
și ziua morții – mai mult decât ziua nașterii.
2Mai bine să mergi într‑o casă de jale
decât să mergi într‑o casă de petrecere;
căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om,
și cine trăiește își pune la inimă lucrul acesta.
3Mai#2Cor. 7:10. bună este tristețea decât râsul,
căci prin întristarea feței inima se face mai bună.
4Inima înțelepților este în casa de jale,
însă inima nebunilor este în casa desfătării.
5Mai#Ps. 141:5. Pr. 13:18; 15:31,32. bine să asculți mustrarea înțeleptului
decât să asculți cântecul nebunilor.
6Precum pârâitul spinilor sub ceaun#7:6 În ebraică, joc de cuvinte bazat pe două cuvinte asemănătoare: hasirim „spini” și hasir „ceaun”.
așa este#Ecl. 2:2. Ps. 118:12. râsul celor fără minte.
Și aceasta este deșertăciune.
7Asuprirea îl înnebunește pe cel înțelept,
și#Ex. 23:8. Dt. 16:19. mita strică inima.
8Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui;
mai bine un duh răbdător#Pr. 14:29. decât unul îngâmfat.
9Nu#Pr. 14:17; 16:32. Iac. 1:19. te grăbi să te mânii în sufletul tău,
căci mânia sălășluiește în sânul nebunilor!
10Nu zice:
„Cum se face că zilele de mai înainte
erau mai bune decât acestea?”,
căci nu din înțelepciune întrebi asta!
11Înțelepciunea e bună precum o moștenire
și de folos pentru cei#Ecl. 11:7. ce văd soarele.
12Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul,
dar folosul științei este că înțelepciunea îi ține în viață pe cei ce o au.
13Privește la lucrarea lui Dumnezeu!
Cine#Ecl. 1:15. Iov 12:14. Is. 14:27. poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?
14În#Ecl. 3:4. Dt. 28:47. ziua fericirii, fii fericit,
și în ziua nenorocirii, meditează:
Dumnezeu le‑a făcut și pe una, și pe cealaltă,
pentru ca omul să nu poată ști nimic din ce va fi după el.
15De toate am văzut în zilele mele deșarte.
Este câte un om drept#Ecl. 8:14. care piere în dreptatea lui
și este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.
16Nu#Pr. 25:16. fi drept din cale afară și#Rom. 12:3. nu te arăta prea înțelept;
de#Iov 15:32. Ps. 55:23. Pr. 10:27. ce să te pierzi singur?
17Nu fi prea rău și nici fără minte;
de ce să mori înainte de vreme?
18Bine este să te ții de una și să nu te lași de cealaltă,
căci cine se teme de Domnul se păzește de amândouă.
19Pentru înțelept, înțelepciunea este mai tare
decât zece dregători dintr‑o cetate.
20Da, pe pământ nu este niciun#1Rg. 8:46. 2Cr. 6:36. Pr. 20:9. Rom. 3:23. 1In. 1:8. om drept,
care să facă binele și să nu păcătuiască.
21Tot așa, nu pune la inimă
toate vorbele care se spun,
ca să n‑o auzi pe sluga ta blestemându‑te!
22Căci numai inima ta știe
de câte ori i‑ai blestemat și tu pe alții.
23Toate acestea le‑am cercetat cu înțelepciune.
Am#Rom. 1:22. zis: „Voi fi înțelept”,
dar înțelepciunea a rămas departe de mine.
24Ce există#Iov 28:12,20. 1Tim. 6:16. este departe și nespus de adânc#Rom. 11:33.:
cine îi poate găsi sensul?
25Mi‑am întors inima să cunosc și să cercetez#Ecl. 1:17; 2:12.
și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor
și să pricep nebunia răutății
și rătăcirea prostiei.
26Și#Pr. 5:3,4; 22:14. am găsit că mai amară decât moartea este femeia aceea
a cărei inimă este o cursă și un laț
și ale cărei mâini sunt niște lanțuri.
Cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea,
dar cel păcătos este prins de ea.
27Iată ce am găsit – zice Eclesiastul#Ecl. 1:1,2.
cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pricep;
28iată ce‑mi caută și acum sufletul și n‑am găsit:
într‑o mie am găsit un#Iov 33:23. Ps. 12:1. bărbat,
dar o femeie între toate acestea#7:28 Formulare eliptică. Posibilă referire la cele 700 de soții și 300 de concubine (1Rg. 11:3). n‑am găsit.
29Numai iată ce am găsit:
#Gen. 1:27. Dumnezeu i‑a făcut pe oameni cinstiți,
dar ei#Gen. 3:6,7. umblă cu multe intrigi.

Selectat acum:

Eclesiastul 7: EDCR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te