YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 25:19-26

Geneza 25:19-26 EDCR

Aceștia sunt urmașii lui Isaac, fiul lui Avraam. Lui Avraam i s-a născut Isaac. Isaac era în vârstă de patruzeci de ani când a luat-o de nevastă pe Rebeca, fiica lui Betuel, arameul, din Padan-Aram, și sora lui Laban, arameul. Isaac s-a rugat DOMNULUI pentru nevasta sa, fiindcă nu putea avea copii, și DOMNUL l-a ascultat, iar Rebeca, nevasta sa, a rămas însărcinată. Copiii se înghionteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, de ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să-L întrebe pe DOMNUL, iar DOMNUL i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău și două popoare din tine se vor despărți. Unul va fi mai puternic decât celălalt, iar cel mare va sluji celui mic.” S-au împlinit zilele când urma să nască; și, iată, în pântecele ei erau doi gemeni. Cel care a ieșit primul era foarte roșcovan, ca o manta de păr; de aceea i-au pus numele Esau. Apoi a ieșit fratele său, care-l ținea cu mâna de călcâi; de aceea i-au pus numele Iacov. Isaac era în vârstă de șaizeci de ani când s-au născut ei.

Citește Geneza 25