YouVersion
Pictograma căutare

Judecătorii 6:23-40

Judecătorii 6:23-40 EDCR

Dar DOMNUL i‑a zis: „Pace ție! Nu te teme, căci nu vei muri!” Ghedeon I‑a zidit acolo un altar DOMNULUI și l‑a numit „DOMNUL este pace”. Până în ziua de astăzi acesta este la Ofra, care este a urmașilor lui Abiezer. În aceeași noapte, DOMNUL i‑a zis lui Ghedeon: „Ia taurul tatălui tău și un al doilea taur, în vârstă de șapte ani, dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, taie așera care este deasupra și zidește‑I un altar DOMNULUI, Dumnezeului tău, pe vârful acestui loc întărit, după rânduială! Apoi ia cel de‑al doilea taur și adu‑l ca ardere‑de‑tot pe lemnul așerei pe care o vei tăia!” Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui și a făcut ce i‑a spus DOMNUL, dar, fiindcă se temea de casa tatălui său și de oamenii din cetate ca să facă lucrurile acestea în timpul zilei, le‑a făcut noaptea. Oamenii din cetate s‑au trezit dis‑de‑dimineață și, iată, altarul lui Baal fusese dărâmat, așera de deasupra lui fusese tăiată, iar al doilea taur fusese adus ca ardere‑de‑tot pe altarul care fusese zidit. Ei s‑au întrebat unul pe altul: „Cine a făcut lucrul acesta?” După ce au căutat și au făcut cercetări, au dat de știre: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta!” Atunci, oamenii din cetate i‑au zis lui Ioas: „Scoate‑l pe fiul tău ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal și a tăiat așera care era deasupra lui!” Ioas le‑a răspuns tuturor celor care se ridicaseră împotriva lui: „Oare voi trebuie să îl apărați pe Baal? Sau voi trebuie să‑i veniți în ajutor? Oricine îl va apăra să moară până dimineață! Dacă Baal este dumnezeu, să‑și apere el pricina, fiindcă cineva i‑a dărâmat altarul!” Fiindcă Ghedeon dărâmase altarul lui Baal, în ziua aceea i‑au pus numele Ierubaal, căci au zis: „Apere‑se Baal împotriva lui”. Tot Madianul, Amalecul și fiii Răsăritului s‑au strâns împreună, au trecut Iordanul și și‑au așezat tabăra în valea Izreel. Dar Duhul DOMNULUI a venit peste Ghedeon și el a sunat din șofar, iar Abiezer a fost chemat să meargă după el. Ghedeon a trimis soli peste tot în Manase, care, de asemenea, a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, care s‑au suit în întâmpinarea lor. Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Dacă ai de gând să‑l izbăvești pe Israel prin mâna mea, după cum ai spus, iată, voi pune un caier de lână în arie; dacă va fi rouă doar pe caier și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că îl vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” Și s‑a întâmplat întocmai. În ziua următoare, el s‑a trezit dis‑de‑dimineață, a stors lâna și a scos roua din ea, adunând un vas plin cu apă. Ghedeon I‑a zis lui Dumnezeu: „Să nu se aprindă mânia Ta împotriva mea; îngăduie‑mi să vorbesc încă o dată! Aș vrea să mai fac doar o încercare cu lâna: îngăduie, Te rog, ca doar lâna să rămână uscată și tot pământul să se acopere cu rouă!” Și în noaptea aceea Dumnezeu a făcut întocmai. Numai lâna a rămas uscată și tot pământul s‑a acoperit cu rouă.