Plângerile 3:1-20

Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui. El m-a condus, m-a mânat în întuneric, și nu în lumină. Da, împotriva mea, iar și iar, Își întoarce mâna în fiecare zi. Mi-a prăpădit carnea și pielea și mi-a zdrobit oasele. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere. M-a așezat în întuneric, ca pe cei morți de mult. M-a înconjurat cu zid, ca să nu pot ieși; m-a pus în lanțuri grele. Chiar dacă aș țipa și aș striga după ajutor, El a închis calea rugăciunii mele. Mi-a îngrădit drumurile cu pietre cioplite și mi-a strâmbat cărările. Mă pândește ca un urs și ca un leu în locuri dosnice. M-a abătut din drum, m-a sfâșiat și m-a lăsat pradă disperării. Și-a încordat arcul, m-a pus țintă și mă ochește cu săgețile Lui. Mi-a înfipt în rărunchi săgețile din tolba Lui. Am ajuns de râsul tuturor popoarelor, cântecul lor de fiecare zi. M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin. Mi-a sfărâmat dinții în pietriș, m-a călcat în cenușă. Sufletul meu nu mai are parte de fericire și am uitat cum e starea de bine. Și zic: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în DOMNUL.” Adu-ți aminte de necazul și de pribegia mea, de pelin și de otravă! Sufletul meu își aduce aminte de Tine și cugetă înăuntrul meu.