Plângerile 5:1-22

Adu‑Ți aminte, DOAMNE, de ce ni s‑a întâmplat! Privește și vezi‑ne ocara! Moștenirea noastră a trecut la străini, casele noastre, la niște venetici! Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve. Apa o bem pe argint, iar lemnele le primim pe bani. Cu jugul pe grumaz suntem goniți și, când obosim, nu ni se dă odihnă. Spre Egipt întindeam mâna, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine. Părinții noștri, care au păcătuit, nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele. Niște sclavi ne stăpânesc, și nimeni nu ne smulge din mâinile lor. Cu riscul vieții ne câștigăm pâinea, sub amenințarea sabiei din pustiu. Pielea ne arde ca un cuptor de frigurile foametei. În Sion au fost siluite femeile, în cetățile lui Iuda, fecioarele. Căpeteniile noastre au fost spânzurate de mâini și bătrânilor nu li s-a dat cinste. Flăcăii au fost puși la râșniță și copiii cad sub povara lemnelor. Bătrânii nu se mai duc la poartă și tinerii au încetat să mai cânte. S‑a dus bucuria inimii noastre, hora ni s-a prefăcut în doliu, ne-a căzut coroana de pe cap; vai de noi, căci am păcătuit! De aceea ne este inima bolnavă, de aceea ni se întunecă ochii, pentru că muntele Sionului este pustiit și vulpile umblă prin el. Dar Tu, DOAMNE, în veac vei domni; Tronul Tău va dăinui din neam în neam. Oare ne vei uita la nesfârșit și ne vei părăsi pentru totdeauna? Întoarce‑ne la Tine, DOAMNE, și ne vom întoarce! Dă-ne iarăși zile ca cele de odinioară! Să ne fi lepădat Tu oare de tot și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?